Autori: Adrian Cristea (senior associate), Andrei Bănescu (associate)
Contextul European și național
În contextul creşterii comerţului electronic transfrontalier de bunuri şi servicii către consumatori finali din statele membre ala Uniunii Europene, Directiva 2020/284 setează un nou instrument de control și combatere a fraudei transfrontaliere în domeniul taxei pe valoare adăugată (TVA). Directiva vizează comercianții online, prin monitorizarea tranzacțiilor transfrontaliere intermediate de prestatorii de servicii de plată implicați în respectivele operațiuni.
Legea nr. 33/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a intrat în vigoare în data de 8 martie 2024. Aceasta lege transpune Directiva 284/2020.
Printre modificările aduse Codului Fiscal se numără o nouă obligație de stocare și raportare impusă prestatorilor de servicii de plată implicați în plățile transfronaliere dintre consumatori și comercianții europeni.
Datele respective sunt considerate deosebit de importante pentru combaterea fraudei în domeniu TVA.
Aceste informații vor fi centralizate într-o bază de date europeană implementată prin Regulamentul 2020/283, numită Sistemul Electronic Central de Informații de Plată (CESOP). Aici vor fi stocate, agregate și comparate cu alte baze de date europene, iar toate informațiile din CESOP vor fi apoi puse la dispoziția experților antifraudă din statele membre prin intermediul unei rețele numite Eurofisc.
Sfera celor obligați, operațiunile vizate și condițiile specifice
Prestatorii de servicii de plată sunt obligați să păstreze evidențe detaliate ale beneficiarilor plăților și ale plăților în legătură cu serviciile de plată transfrontaliere oferite pentru a permite organelor fiscale competente să efectueze controale privind livrările de bunuri şi prestările de servicii care se consideră că au loc în România. Această obligație se aplică pentru fiecare trimestru calendaristic, cu condiția ca prestator de servicii de plată să fi facilitat peste 25 de plăţi transfrontaliere către acelaşi beneficiar al plăţilor în respectivul trimestru.
Această obligație se aplică exclusiv serviciilor de plată prestate în cadrul plăților transfrontaliere, adică în cazul în cazul în care plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul plăţii se află într-un alt stat membru sau o ţară terţă.
Nu toți prestatorii de servicii de plată și nu toate tipurile de servicii de plată prestate de aceștia fac obiectul acestei obligații. Definițiile utilizate sunt „împrumutate” din Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, dar obligațiile de raportare nu vor viza furnizorii specializaţi în servicii de informare cu privire la conturi și nici instituțiile europene sau naționale, precum Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale și statele membre sau autoritățile regionale locale.
Mai mult, dintre activitățile ce reprezintă servicii de plată nu intră în sfera obligației de stocare și raportare serviciile de inițiere a plății, serviciile de informare cu privire la conturi și nici serviciile de depunerea/retragere de numerar într-un cont de plăţi, aceste operațiuni nevizând o plată transfrontalieră.
Datele colectate și modalitățile de raportare
Evidențele pe care prestatorii de servicii de plată sunt obligați să le păstreze trebuie să conțină informații detaliate, printre care se numără:
- codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc prestatorul de servicii de plată
- numele sau denumirea comercială a beneficiarului plății, astfel cum figurează în evidenţele prestatorului de servicii de plată;
- dacă este disponibil, orice cod de înregistrare în scopuri de TVA sau alt cod fiscal naţional al beneficiarului plăţii;
- codul IBAN sau, în absenţa codului IBAN, orice alt identificator care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia beneficiarului plăţii;
- codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia prestatorului de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii, în cazul în care beneficiarul primeşte fonduri fără să aibă un cont de plăţi;
- dacă este disponibilă, adresa beneficiarului plăţii, astfel cum figurează în evidenţele prestatorului de servicii de plată (printre altele, data, ora, valoarea, moneda plăţii sau a restituirii plăţii);
- detaliile privind orice plată transfrontalieră;
- detaliile privind orice restituire a unei plăţi, astfel cum este identificată ca fiind legată de plăţile transfrontaliere prevăzute la punctul de mai sus.
Aceste date trebuie să fie păstrate de prestatorii de servicii de plată în format electronic pentru o perioadă de trei ani calendaristici de la sfârşitul anului calendaristic al datei plăţii și trebuie puse la dispoziția organelor fiscale competente unui formular electronic standard (forma și modul de completare vor fi definite ulterior printr-un ordin al președintelui ANAF), până cel târziu la sfârşitul lunii care urmează după expirarea trimestrului calendaristic la care se referă informaţiile. Astfel, pentru primul trimestru al anului 2024, obligația de raportare ar trebui îndeplinită până pe 30 aprilie, urmând ca în cursul anului celelalte termene de raportare să fie pe 31 iulie, 31 octombrie, respectiv 31 ianuarie.
Recomandări, măsuri de conformare
Pentru a asigura conformarea cu noile prevederi legislative, prestatorii de servicii de plată vizați de acestă nouă obligație ar trebui să:
- își revizuiască și actualizeze sistemele de evidență și raportare pentru a reflecta noile cerințe legale, cu atenție sporită pentru calculul numărului de plăți transfrontaliere pentru fiecare beneficiar și identificarea corecta a locației pentru catalogarea drept plată transfrontalieră;
- implementeze proceduri interne clare pentru colectarea, stocarea și punerea la dispoziție a datelor solicitate de organele fiscale;
- ofere training angajaților cu privire la noile obligații și proceduri;
- monitorizeze îndeaproape schimbările ulterioare ale legislației fiscale și să ajusteze în mod corespunzător practicile lor.
