NNDKP: status al promovărilor din 2021

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

București, 4 martie 2021 – Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) are plăcerea să anunțe seria de promovări aferente anului 2021 în cadrul echipei sale.

  • 1 avocat face pasul la nivelul Parteneriatului NNDKP
  • 1 avocat promovează la poziția de Asociat Manager și alți 3 avocați sunt numiți Avocați Seniori
  • 9 arii de practică în cadrul cărora au fost făcute promovări – de consultanță și litigii, precum și în echipele regionale din Timișoara și Cluj-Napoca ale NNDKP
  • un total de 30 de avocați care fac un pas înainte în cadrul echipei NNDKP

Roxana Abrașu (Dreptul Muncii) a fost promovată pe poziția de Partener al NNDKP. Roxana este și coordonator al practicii de Dreptul Muncii a firmei.

Ștefan Ionescu (Drept Bancar și Finanțări) a fost promovat pe poziția de Asociat Manager.

Emanuel Flechea, Mihai Fifoiu și Vladimir Plugărescu (Corporate/M&A, Energie și Resurse Naturale) au fost promovați pe poziția de Asociați Seniori.

NNDKP înseamnă o echipă integrată legal & tax formată din 32 de parteneri, peste 100 de avocați și consultanți fiscali și 70 de angajați în departamentele administrative, în București și în birourile regionale ale firmei.

De-a lungul celor peste trei decenii de activitate, echipa NNDKP a oferit asistență juridică și reprezentare în tranzacții și proiecte reper pentru evoluția comunității de afaceri din România, inclusiv în domenii inovatoare, considerate încă de nișă și care au implicat atât companii internaționale, cât și antreprenori locali.


Despre avocații promovați:

Roxana Abrașu, Partener, Coordonator practica de Dreptul Muncii

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Roxana are o experiență profesională de peste 13 ani în domeniul dreptului muncii.

Ea are cunoștințe și experiență extinse, asistând clienți locali și internaționali în aspecte legate de relațiile de muncă fie în contextul unor proiecte majore, fie în problematici de muncă de zi cu zi, în legătură cu desfășurarea activității lor curente.

Roxana oferă consultanță de specialitate privind raporturile de muncă individuale sau colective, fiind implicată în implementarea strategiei de resurse umane, anticiparea problemelor și reducerea riscurilor juridice în contextul aplicării strategiilor de afaceri.

Activitatea ei include asistarea și coordonarea punerii în aplicare a regulilor interne, a proceselor de concediere individuală și colectivă datorate reorganizării sau reducerii activității, a tuturor posibilităților de încetare a relațiilor de muncă, implementarea transferurilor de activitate locale sau transnaționale, desfășurarea de negocieri colective, gestionarea acțiunilor de discriminare și hărțuire la locul de muncă, punerea în aplicare a clauzelor restrictive (obligațiile de neconcurență ale angajaților, obligații de nedeturnare și obligații de confidențialitate), pregătirea strategiei și documentația în pretențiile legate de raporturile de muncă.

Parte din echipa NNDKP din 2010, Roxana este Avocat Recomandat în Dreptul Muncii de publicația internațională Legal 500.

Mai multe detalii despre Roxana: aici.

 

Ștefan Ionescu, Asociat Manager

Ștefan are peste 10 de experiență în tranzacții și consultanță juridică acordată instituțiilor financiare precum și investitorilor și marilor corporații.

A lucrat intensiv în proiecte locale și internaționale de finanțare și restructurări (cu o valoare cumulată de peste 2.5 miliarde de euro) și a fost, de asemenea, implicat în mod semnificativ în aspecte de reglementare în sectorul bancar și al piețelor de capital.

Ștefan este specializat în finanțări sindicalizate (proiecte investment grade, finanțări de proiect și finanțări imobiliare) și este cunoscut pentru găsirea de soluții pragmatice și constructive în negocieri complexe. În ultimii ani, s-a concentrat în particular pe finanțări în sectorul de agribusiness, imobiliare și FMCG.

Ștefan este, de asemenea, calificat ca avocat de drept englez și este recunoscut de publicații internaționale de renume precum Chambers & Partners și IFLR și este cotat de fiecare dintre acestea în categoriile ”Rising star” și ”Attorneys to watch”.

Are două diplome de Master: o diplomă de Master în Drept Bancar și Finanțări de la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne și o diplomă de Master în Dreptul European al Afacerilor de la Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene.

Mai multe detalii despre Ștefan: aici

 

Mihai Fifoiu, Asociat Senior

Mihai are peste șapte ani de experiența profesională în drept societar și comercial, activitatea sa concentrându-se în domeniul fuziunilor și achizițiilor.

El oferă asistență clienților în analize de tip due diligence și în structurarea tranzacțiilor, inclusiv în legătură cu redactarea, revizuirea și modificarea diverselor contracte și documente relevante.

De asemenea, Mihai este specializat în aspecte privind energia și resursele naturale.

Mihai deține o diplomă de Master în Dreptul Afacerilor de la Facultatea de Drept a Universității din București.

Mai multe detalii despre Mihai: aici

 

Emanuel Flechea, Asociat Senior

Emanuel are șase ani de experiență în sectorul energiei și în dreptul societar, cu accent în domeniul fuziunilor și achizițiilor.

El oferă asistență clienților din diverse industrii în legătură cu legislația în domeniul energiei, proiecte de energie regenerabilă, eficiență energetică, petrol și gaze.

Emanuel se implică în numeroase tranzacții de fuziuni și achiziții din diverse domenii de activitate, asistând clienții în legătură cu analizele de tip due dilligence, redactarea și negocierea contractelor relevante. De asemenea, participă în proiecte referitoare la active aflate în dificultate și proceduri de insolvență. Emanuel oferă asistență companiilor și în legătură cu aspecte privind domeniul asigurările și pensiilor private.

El deține o diplomă de Master în Dreptul Afacerilor de la Facultatea de Drept a Universității din București.

Mai multe detalii despre Emanuel: aici

 

Vladimir Plugărescu, Asociat Senior

                                 

Vladimir are șapte ani de experiență profesională în domeniul energiei și resurselor naturale, precum și în dreptul societar.

Experiența sa include asistență în legătură cu aspecte specifice legii privind energia, eficiența energetică, proiecte de energie regenerabilă și aspecte de reglementare privind sectorul energiei și cel de petrol și gaze.

De asemenea, Vladimir asistă clienți în legătură cu dreptul societar și comercial, inclusiv în fuziuni și achiziții, strategii de vânzare sau exit, reorganizări corporative și diverse contracte.

Vladimir deține o diplomă de Master în Dreptul Afacerilor de la Universitatea Tilburg, Olanda.

Mai multe detalii despre Vladimir: aici

Despre NNDKP

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (”NNDKP”) este promotor al avocaturii de afaceri în România de peste 30 de ani, fiind recunoscută ca un pionier al pieței de profil locale. NNDKP oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei.

Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociații profesionale la nivel internațional – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – şi este membru fondator al SEE Legal. NNDKP este clasată în mod constant pe primele poziţii în toate ariile de practică de către Chambers & Partners, Legal500 şi IFLR1000.