NNDKP | Miruna Preda, Asociat: Pandemia COVID-19 – între forță majoră, caz fortuit și impreviziune

 Perspective juridice și analiză comparativă a impactului pandemiei COVID-19 în importante ramuri ale dreptului

Analiza naturii și a efectelor juridice ale pandemiei generate de coronavirusul SARS-CoV-2 este o preocupare recentă și continuă a specialiștilor dreptului, în vederea anticipării unor potențiale situații de criză contractuală și/sau litigioase, susceptibile să se nască în timpul stării de urgență sau chiar ulterior încetării acesteia (inclusiv prin încetarea unora dintre efectele legislației speciale, derogatorii, adoptate în această perioadă, și, deci, ulterior restabilirii ordinii juridice interne).

Elementul central al discuțiilor îl reprezintă COVID-19, care a făcut suficiente victime, încât să determine Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, să declare că suntem în prezența unei pandemii – calificare ce poate comporta, prin ea însăși, efecte juridice deloc neglijabile.

Apreciem că nu este posibilă o analiză in abstracto a naturii și efectelor juridice ale pandemiei, respectiv o calificare juridică universal valabilă pentru toate ramurile de drept. Același fapt al pandemiei are natură și efecte juridice diferite, în funcție de materia analizată sau chiar în funcție de situația specifică.

Așadar, înainte de a asocia COVID-19 cu forța majoră, cu cazul fortuit sau cu instituția impreviziunii, este recomandat să analizăm legislația care face (dacă face) referire la noțiunea epidemie/ pandemie, deci modalitatea în care legiuitorul a ales să se raporteze la aceste situații excepționale în diferite ramuri ale dreptului.

De aceea, ne propunem prezenta serie de capitole în care antamăm această problemă succesiv din perspectiva dreptului muncii, a dreptului fiscal și a celui procesual fiscal, a dreptului administrativ și poate cel mai controversat, a dreptului civil.

Materialul este redactat de Miruna Preda, Asociat în cadrul departamentului de Litgii și poate fi descărcat aici.

________________________________________________________________________

În contextul răspândirii cu rapiditate a pandemiei COVID-19 la nivel global, NNDKP a creat Centrul de Informare Legal & Tax – COVID-19 – o secțiune dedicată pe website-ul NNDKP unde puteți accesa informații utile și considerente juridice cu privire la implicațiile coronavirusului în România asupra diverselor arii de activitate.