Centrul de Excelență în Litigii Fiscale (CELF) a decis că reîncărcarea vehiculelor electrice este o livrare de bunuri (energie electrică).
Pe 20 aprilie 2023, CJUE a decis că reîncărcarea vehiculelor electrice este o livrare de bunuri (energie electrică) și nu o prestare de servicii în scop de TVA (cauza C-282/22 P. w W.
Litigiul în care s-a solicitat să se pronunțe CJUE a fost dacă tranzacția pe care P. in W. intenționează să o efectueze constând în:
- accesul la echipamentele de încărcare, inclusiv integrarea încărcătorului în sistemul de operare al vehiculului,
- asigurarea energiei electrice cu parametri adaptați corespunzător bateriei acestui vehicul,
- asistența tehnică necesară,
- punerea la dispoziție a unei aplicații informatice care să permită clienților să rezerve un anumit conector și să consulte istoricul tranzacțiilor și plăților efectuate, este o livrare de bunuri sau de servicii în scopuri de TVA.
CJUE a decis că tranzacția este o livrare unică și complexă de bunuri, operațiunea principală fiind transferul de energie electrică, în timp ce celelalte servicii reprezintă mijlocul de a beneficia în cele mai bune condiții de energia electrică livrată.
În acest sens, CJUE a argumentat că:
o Furnizarea cu energie electrică a bateriei unui vehicul electric presupune utilizarea unor echipamente de încărcare adecvate. Prin urmare, acordarea accesului la astfel de echipamente este necesară pentru furnizarea de energie electrică. Accesul la echipament nu poate fi deci principala sursă.
o Asistența tehnică de care ar putea avea nevoie utilizatorii nu este un scop, ci un mijloc de a beneficia în cele mai bune condiții de încărcarea cu energie electrică a vehiculului electric. Astfel, asistența tehnică este auxiliară furnizării de energie electrică.
o Software-ul care permite utilizatorilor să rezerve un conector, să consulte istoricul tranzacțiilor și să cumpere credite în scopul plății reîncărcărilor are ca unic scop îmbunătățirea experienței utilizatorului atunci când încarcă vehiculul și, prin urmare, o astfel de prestație reprezintă și un serviciu auxiliar.
De asemenea, CJUE a constatat că Directiva 2014/94/UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (transpusă în legislația română prin legea nr. 34/2017) care vede reîncărcarea vehiculelor electrice ca un serviciu nu este relevantă în scopuri de TVA.
Prin urmare, credem că este irelevantă din perspectiva TVA prevederea din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 prin care se precizează că activitatea de vânzare a energiei electrice achiziționate de la un furnizor de energie electrică și folosită de către un operator al unui punct/unei stații de reîncărcare a bateriilor ce echipează vehicule electrice și hibrid electrice plug in nu reprezintă furnizare de energie electrică.
CJUE confirmă îndrumările Comitetului TVA în urma Documentului de lucru nr. 969/2019, potrivit căruia reîncărcarea bateriei este elementul principal al tranzacției efectuate, iar ansamblul de servicii suplimentare furnizate are ca unic scop facilitarea accesului vehiculelor electrice la punctul de încărcare pentru a le reîncărca bateria.
Întrucât nu era aplicabil în cazul de față, CJUE nu a discutat despre tratamentul TVA în cazul în care mai mulți operatori intervin în circuitul economic, de ex. reîncărcarea fiind asigurată de către societatea A (denumită adesea Operatorul Punctului de Încărcare (CPO)) prin intermediul platformei IT a societății B (denumită adesea Furnizor de mobilitate (eMP)) care are relația comercială cu utilizatorul. Mai exact, întrebarea este dacă B este un cumpărător-revânzător de energie electrică sau un furnizor de servicii (care facilitează reîncărcarea vehiculelor electrice). Ne așteptăm ca CJUE să clarifice această întrebare în decizia din cauza C-60/23 Digital Charging Solutions.
Articol preluat: NNDKP
