NNDKP a asistat Alico intr-o investigatie a Consiliului Concurentei

Casa de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) anunta ca Consiliul Concurentei a decis inchiderea investigatiei declansate in anul 2007 privind comisioanele de administrare pe piata fondurilor de pensii private obligatorii. In urma investigatiei care a vizat marile societati de asigurare din Romania, printre care si Alico Asigurari, asistata de NNDKP, Consiliul Concurentei a recunoscut legitimitatea actiunilor companiilor in cadrul asociatiei profesionale: „Legislatia din domeniul concurentei nu interzice actiunile legitime de petitionare (lobby).”

Investigatia a fost extrem de complexa si a presupus mii de pagini de analiza si audieri in care s-au prezentat argumente complexe juridice si economice.

Societatile de asigurare membre ale Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) au sustinut modificarea legislatiei ce reglementa functionarea noii piete, nivelul maxim al comisionului de administrare prevazut de lege fiind prea mic pentru a permite concurenta pe piata. Consiliul Concurentei a investigat comportamentul companiilor din perspectiva unei potentiale practici concertate cu privire la stabilirea comisioanelor de administrare.

In urma analizei conditiilor in care companiile au decis intrarea pe piata (in special deciziile privind nivelul comisioanelor), institutia a decis ca nu s-a comis vreo incalcare a legii concurentei.

„Ne bucura confirmarea legitimitatii actiunilor de petitionare (lobby) ale societatilor de asigurari. Apreciem si recomandarile emise de autoritatea de concurenta pentru evitarea riscurilor concurentiale in exercitarea dreptului constitutional de petitionare ale asociatiilor, in special cele legate de colectarea si distribuirea informatiilor privind modul in care functioneaza piata”, considera Georgeta Harapcea (foto), Coordonatorul practicii de Concurenta a NNDKP.