Nicio procedură nouă în arbitrajul românesc nu este străină NNDKP. SUCCES într-un dosar pe rolul CCIR

În cadrul acestei proceduri, reclamanta – o societate care activează în domeniul producției de energie prin mijloace alternative – a solicitat Arbitrului de Urgență luarea unor măsuri provizorii constând în suspendarea obligațiilor de plată ale reclamantei izvorâte dintr-un contract de leasing.

NNDKP a reprezentat societatea de leasing, pârâtă în acest dosar și a reușit să obțină respingerea în totalitate a cererii de măsuri provizorii.

Asistența juridică a clientului în acest dosar a fost asigurată de Daniela Ghervas, Asociat Senior în cadrul Departamentului de Litigii, strategia fiind coordonată de Sorina Olaru, Partener.

Procedura Arbitrului de Urgență este o procedură absolut nouă în arbitrajul românesc, fiind introdusă pentru prima dată prin Regulile de Procedură Arbitrală ale CCIR care au intrat în vigoare la data de 18 ianuarie 2018. Cu toate acestea, pe rolul CCIR s-au înregistrat deja câteva dosare în această procedură, care ne-au demonstrat că aplicarea în concret a regulilor privind procedura Arbitrului de Urgență poate ridica probleme de arbitrabilitate, aplicare în timp a regulilor, competență, constituire a tribunalului arbitral, admisibilitate etc. În acest context, implicarea NNDKP în primele proceduri de acest gen și succesul obținut în acest dosar nu poate decât să ne bucure” a subliniat Sorina Olaru, Partener, arbitru și membru al Colegiului de Conducere al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR.

Pregătirea apărării în acest dosar a fost o provocare având în vedere, pe de o parte, noutatea instituției și, pe de altă parte, complexitatea aspectelor puse în discuție, dosarul vizând relații contractuale derulate pe o perioadă de aproximativ 5 ani de zile și o multitudine de probleme juridice și economice legate de activitatea de leasing. La acestea s-au adăugat și constrângerile de timp impuse de urgența procedurii, care, potrivit Regulilor, trebuie soluționată în 10 zile de la depunerea cererii. Astfel, dincolo de satisfacția prilejuită de rezultatul obținut, ne bucură faptul că am avut oportunitatea să explorăm un domeniu încă necunoscut în arbitrajul românesc” a adăugat Daniela Ghervas, Asociat Senior.