Mircea & Asociatii: doua luni, doua cooptari

Firma de avocatura Mircea & Asociatii si-a consolidat echipa la inceputul acestui an, prin doua cooptari. Avocatele Anca Chirita si Sevinci Mujdaba s-au alaturat echipei in ianuarie, respectiv februarie 2015.

Dr. Anca Chirita s-a alaturat, de la inceputul anului 2015, echipei Mircea si Asociatii, in postura de colaborator (Of Counsel) specializat in dreptul concurentei, cu precadere in ceea ce priveste abuzul de pozitie dominanta.

Anca Chirita este, din 2011, lector universitar in dreptului concurentei la Durham University in Marea Britanie. Anterior, Anca Chirita a fost Konrad Adenauer Fellow la Europa-Institut din Saarland University (Germania) si DAAD visiting fellow la Max-Planck-Institut Hamburg.

Anca Chirita detine titlul de doctor (Summa cum Laude) in dreptul concurentei conferit de catre Universitatea din Saarland (lucrare premiata ca fiind cea mai buna teza de doctorat sustinuta la aceasta universitate in anul academic 2010-2011). Noua membra a echipei Mircea si Asociatii este autoarea foarte multor articole de specialitate in dreptul concurentei si este un expert recunoscut in ceea ce priveste abuzul de pozitie dominanta, fapta anticoncurentiala care presupune o solida cultura si gandire economica, pe langa rationamentul juridic.

Dr. Valentin Mircea (foto articol), Senior al Mircea si Asociatii, a declarat cu aceasta ocazie: ”Echipa noastra de concurenta ureaza bun venit unuia din cei mai valorosi membri ai comunitatii specialistilor in concurenta din Uniunea Europeana, care contribuie foarte mult la atingerea obiectivului pe care ni l-am propus: realizarea in cadrul Mircea si Asociatii a celei mai valoroase echipe de specialisti in dreptul concurentei.”

Sevinci Mujdaba este avocat definitiv in cadrul Baroului Bucuresti si a absolvit cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, in 2007, si cursurile unui program de master ale Facultatii de Drept din cadrul Vrije Universiteit din Bruxelles, in 2008.

De-a lungul carierei, avocata Sevinci Mujdaba a aparat interesele si drepturile persoanelor fizice si juridice, romane si straine, in fata autoritatilor publice, in fata instantelor civile si penale.

Sevinci Mujdaba are o excelenta pregatire si o indelungata experienta in materia dreptului proprietatii intelectuale, in special in ceea ce priveste combatarea contrafacerilor si a asistat de-a lungul timpului companii si branduri de prestigiu, in actiunile initiate de acestea in Romania.

De asemenea, Sevinci Mujdaba a reprezentat si societati grecesti sau societati romanesti cu capital grecesc, in apararea drepturilor lor in Romania, in materia dreptului civil si dreptului muncii, castigand pentru acestea cauze in care li se solicitau sume mari si cauze in contradictoriu cu inspectorate teritoriale de munca.

Cooptarea avocatei Sevinci Mujdaba in echipa Mircea si Asociatii face parte din demersurile de diversificare a serviciilor pe care firma de avocatura le ofera companiilor care ii sunt clienti.

Sevinci Mujdaba vorbeste fluent limbile turca, engleza, spaniola, romana si franceza.