Ministerul Energiei spune că este necesară închiderea unor capacități clasice de producere a energiei, deoarece România a propus acest lucru Comisiei Europene prin PNRR și, odată ce a făcut această promisiune, trebuie să o respecte. Pe de altă parte, Ministerul subliniază că prețurile energiei în această regiune (inclusiv în România) sunt de peste două ori mai mari decât în Germania, tocmai din cauza lipsei unor capacități suficiente de producere.
Totuși, pentru că realitatea arată altfel decât promisiunile făcute la Bruxelles, Ministerul are în vedere renegocierea termenului privind închiderea a 2.025 MW până la finalul acestui an. Motivul: nu există suficiente capacități funcționale de producere a energiei. Cu toate acestea, România și-a atins măcar un obiectiv. În ciuda precarității sistemului energetic național, Ministerul Energiei afirmă că România a devenit deja un hub energetic regional, prin faptul că furnizează „constant și eficient” energie electrică Ucrainei și Republicii Moldova.
Redăm mai joc răspunsurile Ministerului Energiei la câteva întrebări adresate de InvestinginProperty.
Cum poate justifica România închiderea unor capacități energetice esențiale la presiunea Comisiei Europene, în condițiile în care deja este dependentă de importuri pentru consumul zilnic?
Planul Național de Redresare și Reziliență, care cuprinde o serie de reforme și investiții structurate pe ținte (T) și jaloane (J), este un document programatic negociat și asumat de România.
În aceste condiții, nu se poate vorbi despre o presiune a COM, ci de capabilitatea României, în condițiile existente, de a-și onora angajamentele. De asemenea, subliniem faptul că legislația europeană are caracter obligatoriu în privința aplicării acesteia.
Potrivit MIPE, până în 10 iunie a.c. suma totală încasată de România din fondurile alocate pentru implementarea PNRR a ajuns la 10,74 miliarde euro. Suma alocată României România pentru implementarea PNRR este de 28,5 miliarde de euro prin PNRR, din care 13,6 miliarde euro sub formă de granturi și 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi.
Este România obligată să urmeze orbește directivele Bruxelles-ului în domeniul energiei sau are spațiu real de manevră pentru a-și proteja securitatea energetică?
Ministerul Energiei are în vedere renegocierea Țintei 119, care prevede închiderea a 2.025 MW până la finele acestui an. În acest sens, au fost deja purtate discuții cu COM pe acest subiect, existând și o corespondență scrisă, respectiv un Non Paper care a justificat solicitarea României de modificare a T 119, având în vedere noile realități din sectorul energetic și necesitatea de a asigura securitatea aprovizionării cu energie electrică.
Non-paper-ul susține că este necesară o ajustare a Țintei 119, astfel încât eliminarea treptată a capacităților pe lignit să fie sincronizată cu punerea în funcțiune a noilor capacități de producție pe gaze naturale.
Situația sus-prezentată poate fi completată cu faptul că în România, ca urmare a poziției sale geografice de stat vecin conflictului din Ucraina, cu cea mai lungă graniță cu Ucraina dintre statele UE estice și integrat în piața unică europeană de energie, efectele războiului au fost resimțite acut, astfel încât, în prima jumătate a anului 2023, prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici din România a fost cu 77% mai mare față de aceeași perioadă a anului precedent, peste media la nivel european de +15%.
Această evoluție a reflectat șocul survenit în 2022, când prețurile de pe piața angro la electricitate au crescut exponențial pe fondul crizei de aprovizionare cu gaze și al secetei hidrologice.
Totodată, prețurile de pe piețele angro din regiune se mențin și astăzi, persistent, deasupra mediei din piețele din Nord-Vestul Europei, de exemplu între de 2 ori și 2,5 ori mai mari față de prețurile de pe piața angro din Germania, în special datorită deficitelor de producție din sistemele energetice din regiune, a mix-ului energetic aferent și al „izolării” parțiale datorită situației interconexiunilor față de piețele vestice.
În prezent, se află în lucru un document menit să răspundă întrebărilor de clarificare lansate de către COM, de aducere a unor argumente suplimentare privind necesitatea amânării închiderii unor grupuri energetice (la CEO, Craiova și Govora), atât pe considerente privind adecvanța (SEN), cât și în ceea ce privește asigurarea necesarului de energie termică pentru sectoarele industrial și rezidențial.
Ce s-a întâmplat cu ambiția României de a deveni un hub energetic regional și mai poate această idee fi resuscitată în contextul actual?
România este pe deplin angajată să joace un rol strategic în tranziția energetică europeană.
Fiind o țară cu un potențial semnificativ de energie regenerabilă, în special în energia solară, eoliană și hidro, ne dorim să devenim un lider regional în producția de energie curată și securitate energetică.
Prin reforme țintite, politici aliniate la cele ale UE și realizarea într-un ritm accelerat a investițiilor în modernizarea și flexibilizarea rețelei, România își propune să ofere atât stabilitate cât și oportunități pe piața energiei în evoluție.
Creșterea investițiilor prin oferirea unui mediu de reglementare stabil, acces la mecanismele de finanțare ale UE, o forță de muncă calificată și o poziționare geografică strategică în UE sunt argumente în favoarea atingerii acestui deziderat.
La începutul anului 2025, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), capacitatea totală instalată de energie regenerabilă în România a fost de aproximativ 14,6 GW. Aceasta este distribuită între principalele surse regenerabile după cum urmează: energie hidroelectrică – 6,6 GW, energie eoliană – 3,0 GW, energie solară – 5,0 GW (incluzând atât instalațiile la scară utilitară, cât și contribuțiile prosumatorilor).
Aceste cifre reflectă capacitatea operațională conectată la SEN și includ atât sursele de generare centralizate, cât și cele distribuite.
Pe baza Planului Național Integrat de Energie și Climă (PNIESC) al României, ne așteptăm să adăugăm anual noi capacități substanțiale de energie regenerabilă până în anul 2030, pentru a îndeplini obiectivele:
• capacitate instalată fotovoltaică (solară): 700 MW pe an, din 2023 până în 2030;
• capacitate instalată eoliană: 750 MW anual în 2025 și 2026 și 800 MW anual din anul 2027 până în anul 2030;
• capacitate instalată fotovoltaică pe acoperiș (prosumatori): 100 MW pe an, din anul 2023 până în 2029, cu 800 MW pe an planificați din 2030 până în anul 2050.
Aceste capacități susțin creșterea preconizată a capacității solare totale de la 1,8 GW în 2022 la 8,2 GW în 2030 și a capacității eoliene de la 3 GW la 5,8 GW, în aceeași perioadă.
După cum se poate observa, România și-a consolidat, în ultimii ani, poziția de pilon regional de stabilitate energetică, oferind un sprijin constant și eficient statelor vecine afectate de instabilitate geopolitică și crize energetice – în special Ucrainei și Republicii Moldova.
Tranziția energetică este un proces complex, de durată, care trebuie să răspundă nu doar obiectivelor climatice, ci și nevoilor concrete de securitate energetică, competitivitate și accesibilitate a prețurilor la energie pentru cetățeni și industrie.
Reprezintă reevaluarea Germaniei privind necesitatea energiei din surse clasice un semnal de eșec parțial al tranziției verzi la nivel european?
Fără a comenta specific deciziile unui alt stat membru, considerăm că o abordare strategică privind tranziția, care să țină cont de realitățile din teren, de schimbarea contextului geopolitic și de disponibilitatea propriilor resurse energetice reprezintă o abordare firească, o cerință chiar a bunei guvernări.
În calitate de state membre ale UE, obiectivele tranzitiției energetice (ponderea energiei regenerabile, creșterea eficienței energetice etc.) sunt comun asumate și fiecare stat contribuie prin măsurile naționale adoptate.
Astfel, nivelul de ambiție al UE nu este afectat.
Ar trebui România să adopte un model energetic propriu, ancorat în nevoile și resursele sale, chiar dacă asta presupune să contrazică anumite directive europene?
Nu există o contradicție între implementarea obiectivelor climatice ale UE și utilizarea pragmatică, inteligentă a celorlalte surse de energie.
Dimpotrivă, complementaritatea dintre surse și mixul energetic echilibrat s-a dovedit un factor de stabilitate în criza energetică traversată de UE, recunoscută de Comisia Europeană în comunicări mai recente precum Planul de Acțiune pentru Energie la Prețuri Accesibile, Pactul pentru o industrie curată, Comunicarea privind obiectivele climatice 2040.
Toate acestea merg în direcția unui mix echilibrat, care implică surse curate, dar și surse fosile, pentru o perioadă de tranziție, astfel încât securitatea energetică și reducerea prețurilor la energie să fie posibile în UE, în contextul mai larg care vizează competitivitatea globală a industriei europene.
Germania dar și România și alte state membre au înțeles foarte clar aceste obiective și le aplică.
Dacă aveți în vedere schimbarea de poziție a Germaniei privind energia nucleară, considerăm că acesta este un semnal pozitiv în politica europeană și energia nucleară va avea un rol important în atingerea neutralității climatice în 2050, către care tinde și România.
După cum știți, România are în vedere dezvoltarea grupurilor 3 și 4 la CNE Cernavodă, precum și retehnologizarea grupului 1. De asemenea, suntem anagajați în dezoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni SMR.
Având în vedere cele de mai sus, considerăm că repoziționarea Germaniei pe aceste două coordonate va avea un impact pozitiv în tranziția energetică la nivel european, România, așa cum am prezentat mai sus, înscriindu-se pe aceeași traiectorie.
Ați spus recent că România a redus cu 77% emisiile de CO2, fiind pe primul loc în UE. Atunci, de ce mai trebuie să urmăm indicațiile de la UE privind acest proces de reducere a concentrației de cabon din atmosferă?
Prin Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – România Neutră în 2050 (STL), aprobată prin H.G. nr. 1215/2023, România s-a angajat la atingerea neutralității climatice în anul 2050, prin reducerea emisiilor nete cu 99% comparativ cu nivelul din 1990.
Documentul a fost elaborat în baza Regulamentului (UE) 2018/1999 cu modificările și completările ulterioare care stabilește procesul prin care statele membre elaborează aceste strategii la fiecare 10 ani, începând cu anul 2020 și, dacă este necesar, să își actualizeze strategiile la fiecare cinci ani.
STL este în concordanță cu prevederile Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice – PNIESC 2021-2030 și cu strategiile și planurile naționale din domeniile relevante.
România s-a angajat pe acest drum în condițiile în care toate statele membre respectă reglementările Europene. Scopul nostru este de a identifica modalitatea de atingere a acestor ținte în condițiile obținerii impactului minim la consumatorii finali, utilizând la maximum fondurile europene pentru dezvoltarea mecanismelor de sprijin de susținere a investiților cu emisii reduse de carbon.
