Interviu realizat de către Ermina Niculae, Content Editor Legal Marketing.
Fondator și coordonator al MAREȘ & MAREȘ, deține titlul de Doctor în Drept Penal, autorul numeroaselor articole de specialitate din sfera dreptului penal, și speaker în cadrul multor conferințe juridice, Mihai Mareș, este un avocat de renume și cu o vastă experiență în dreptul penal din România.
Este apreciat și admirat de clienți și colegi pentru competențele sale în strategiile de apărare a executivilor de top, antreprenorilor, marilor concerne industriale, instituțiilor financiare și companiilor multinaționale și locale, în probleme diverse ce implică infracțiuni legate de spălare de bani, fraudă, luare de mită, dare de mită și alte forme de conduită corporativă necorespunzătoare.
Un avocat care reușește să ofere soluții personalizate și eficiente pentru fiecare cauză în parte, iar abilitățile sale remarcabile și abordarea practică a problemelor îl transformă într-un avocat de încredere pentru clienții săi.
Av. dr. Mihai Mareș, alege să ne vorbească în interviul acordat despre una dintre infracțiunile de corupție, infracțiunea de dare de mită, prevăzută de articolul 290 din Noul Cod Penal.
Avocatul renumit de drept penal ne poate aduce o perspectivă importantă asupra acestei probleme grave și a impactului său asupra societății. Înțelegerea complexității legii și a modului în care aceasta poate fi aplicată în cazurile de dare de mită poate fi esențială în protejarea drepturilor și libertăților clienților săi.
Care sunt dificultățile în acuzarea și condamnarea persoanelor care dau mită și cum pot fi aceste probleme abordate pentru a asigura o justiție corectă și eficientă?
R: În practică, de cele mai multe ori, exercitarea acțiunii penale față de persoanele care săvârșesc infracțiuni de dare de mită este împiedicată de faptul că aceștia sesizează organele de urmărire penală cu privire la faptele săvârșite, situație în care beneficiază de cauza de nepedepsire reglementată de Codul penal.
Astfel, în privința mituitorului, se prevede că acesta nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la fapta respectivă.
Aceasta nu reprezintă, însă, o piedică în calea asigurării unei justiții corecte și eficiente, deoarece în cazul infracțiunii de dare de mită, putem spune că ne aflăm în prezența unei derogări parțiale de la scopul procesului penal, care este reprezentat, printre altele, de pedepsirea persoanei care a săvârșit o infracțiune.
Astfel, legiuitorul, punând în balanță interesele aflate în joc, a ajuns la concluzia că este mai importantă constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni prin mijlocirea mituitorului, care în acest fel, capătă un beneficiu procesual, față de urmărirea penală a acestuia din urmă, care alege, din proprie inițiativă, să sesizeze organele de urmărire penală și să nu perpetueze activitatea infracțională.
Cum pot fi evitate acuzațiile de dare de mită în cazul în care o persoană face donații către o instituție publică sau o organizație non-guvernamentală?
R: Pentru excluderea oricărui risc de natură penală, promisiunea sau efectuarea efectivă a donației nu trebuie, sub nicio formă, să aibă legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale unui funcționar sau cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Intenția de a gratifica a dontorului trebuie să fie clară, iar acesta trebuie să fie oricând în măsură să prezinte suficiente informații privind scopul donației.
Suplimentar acestor condiții „de fond”, evitarea unei acuzații de dare de mită poate fi realizată prin respectarea unor exigențe formale, cum ar fi: încheierea donației în mod obligatoriu printr-un înscris autentic; plata să nu se efectueze în numerar, ci prin bancă și doar într-un cont deschis pe numele instituției publice sau al organizației non-guvernamentale, nu într-un cont privat; dacă donatorul este o persoană juridică, donația să fie înregistrată în contabilitate conform legii.
Cum poate fi asigurată transparența și responsabilitatea în sistemul judiciar românesc în ceea ce privește urmărirea și pedepsirea infracțiunilor de dare de mită?
R: Este imposibil să vorbim despre transparență atunci când vine vorba despre cercetarea infracțiunilor de dare de mită, raportat la caracterul nepublic al fazei de urmărire penală.
Cât privește responsabilitatea organelor judiciare, ar fi recomandabilă abordarea cu celeritate a cauzelor având ca obiect astfel de infracțiuni, pentru a se evita menținerea unei insecurități juridice prelungite. În această manieră, ar putea fi evitată și prescrierea răspunderii penale, chestiune de interes la momentul actual în care, ca urmare a intervenirii deciziilor Curții Constituționale privind prescripția și pe fondul ritmului lent în care a decurs procesul penal, în numeroase cauze având ca obiect infracțiuni de corupție s-a dispus clasarea sau încetarea procesului penal, în funcție de faza procesuală în care a intervenit prescripția răspunderii penale.
Care sunt implicațiile sociale și economice ale infracțiunii de dare de mită în România și cum afectează această infracțiune societatea în ansamblu?
R: Ca formă a corupției active, darea de mită reprezintă un pericol serios la adresa valorilor fundamentale ale democrației, ale drepturilor omului și ale statului de drept, având aptitudinea de a pătrunde și contamina majoritatea componentelor societății.
Sectoarele în care s-a remarcat o incidență crescută a infracțiunilor de dare de mită sunt mediul de afaceri, domeniul achizițiilor publice, sistemul național de educație, finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, sistemul public de sănătate.
Perpectuarea acestor practici a generat, din punct de vedere social, asumarea treptată a unei cutume constând în oferirea de foloase necuvenite pentru a capta bună-voința, ceea ce a determinat o scădere a încrederii cetățenilor în instituțiile statului, precum și a investitorilor în mediul financiar.
Din punct de vedere economic, există studii conform cărora creșterea nivelului corupției reduce rata de creștere economică, iar unul din cele mai importante canale prin care se realizează acest raport negativ dintre corupție și creștere economică este instabilitatea politică.
Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă România în ceea ce privește combaterea corupției și dării de mită și ce soluții pot fi găsite pentru a reduce aceste probleme în viitor?
R: Din păcate, o mare problemă este reprezentată de nivelul scăzut de educație juridică a cetățenilor, care nu au o reprezentare clară a faptelor care ar putea fi încadrate ca infracțiuni de dare de mită.
O soluție în acest sens ar putea fi reprezentată de creșterea gradului de conștientizare a drepturilor pe care aceștia le au în raport de autoritățile și instituțiile publice, pentru a înțelege că îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului nu poate fi condiționată de remiterea unor foloase.
Totodată, cetățenii ar trebui să aibă o imagine clară asupra alternativelor pe care le au atunci când sunt puși în fața situației de a da mită. În acest sens, pe lângă posibilitățile clasice de sesizare a organelor de urmărire penală, ar fi util ca aceștia să beneficieze și de platforme accesibile on-line, unde să poată relata situațiile în care au fost puși.
Care este cea mai complexă situație cu care v-ați întâlnit în cazul unei acuzații de dare de mită și cum ați gestionat-o?
R: O situație deosebită a fost aceea în care în cursul urmăririi penale având ca obiect o infracțiune de dare de mită, s-a recurs la metoda specială de cercetare constând în participarea autorizată la anumite activități. Astfel, denunțătorul – funcționarul public care ar fi primit bani în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu – a fost folosit de către organele de urmărire penală ca și colaborator și a fost autorizat să comită fapte similare laturii obiective a infracțiunii de luare de mită.
Apărarea pe fondul cauzei s-a concentrat asupra actelor de provocare exercitate de colaborator sub coordonarea organelor de urmărire penală, care au avut un caracter determinant asupra săvârșirii faptei, în condițiile în care la momentul emiterii ordonanței prin care s-a dispus participarea autorizată la anumite activități nu exista nici măcar un indiciu privind săvârșirea vreuneia dintre acțiunile specifice infracțiunii de dare de mită.
Soluția dispusă în cauză a fost aceea de achitare, reținându-se că probele pe care s-a întemeiat acuzația au fost obținute cu încălcarea principiului loialității reglementat de dispozițiile art. 101 alin. (3) C.pr.pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia provocării polițienești, deoarece fapta reproșată a fost rezultatul unei provocări din partea organelor de urmărire penală, exercitată prin intermediul colaboratorului.
Care este cea mai dificilă provocare în apărarea unei persoane acuzate de dare de mită?
R: Una dintre provocările specifice unei astfel de situații rezultă din caracterul corelativ al infracțiunilor de dare și luare de mită, probele care dovedesc remiterea sumelor de bani de către mituitor având aptitudinea de a dovedi și primirea acelorași sume de către mituit.
Dificultatea apare atunci când persoana acuzată de luare de mită recunoaște primirea mitei, pentru a-și ușura situația, iar persoana acuzată de dare de mită nu își asumă săvârșirea faptei. Într-o astfel de situație, opoziția dintre acuzare și apărarea pretinsului mituitor este dublată de opoziția dintre acesta din urmă și mituit, date fiind interesele procesuale diametral opuse ale celor doi acuzați. Prin urmare, persoana acuzată de dare de mită este pusă nu doar în situația de a combate susținerile procurorului, ci și ale persoanei care ar fi luat mita, declarațiile acesteia din urmă reprezentând, în esență, un mijloc de probă suplimentar de natură să confirme acuzațiile.
Mai mult decât atât, în cazul în care mituitul recunoaște săvârșirea faptei, pretinsul mituitor este inevitabil pus în situația de a renunța la dreptul la tăcere, garanție procedurală implicită a dreptului la un proces echitabil, pentru a-și expune propria versiune asupra stării de fapt și pentru a aduce argumente în sensul lipsei de credibilitate a mituitului.
Cum pot jurnaliștii să evite denigrarea persoanelor acuzate de infracțiunea de dare de mită în timpul acoperirii știrilor legate de aceste cazuri?
R: Acest obiectiv nu poate fi atins decât pornind de la premisa respectării prezumției de nevinovăție, recunoscută prin Constituție, prezumție care nu poate fi răsturnată decât odată cu rămânerea definitivă a hotărârii penale prin care se statuează asupra vinovăției inculpatului.
Astfel, informațiile privind punerea sub acuzare a unei persoane sau privind stadiul ulterior al procedurilor penale trebuie expuse într-o manieră obiectivă, nepărtinitoare, pentru a se evita crearea unei imagini de culpabilitate înainte de soluționarea definitivă a cauzei.
De asemenea, este de evitat mediatizarea excesivă și prezentarea de imagini sau filmări în care persoana acuzată apare încătușată, de natură să creeze publicului percepția vinovăției sale.
Mai mult, atunci când situația nu este una de interes public, ar fi recomandată chiar evitarea divulgării identității persoanei acuzate de dare de mită, tocmai pentru evitarea atribuirii în sarcina acesteia a unui stigmat înainte de a se statua cu caracter definitiv asupra vinovăției sale.
Ați observat o reducere a numărului de infracțiuni privind darea de mită în ultimii ani sau o creștere a săvârșirilor infracțiunii de dare de mită în România?
R: Gradul de incidență a faptelor ce pot fi calificate drept infracțiuni de dare de mită este dificil de apreciat, în condițiile în care acesta nu coincide cu numărul de cauze penale cu acest obiect care sunt deduse judecății.
Totuși, putem afirma că am remarcat o diminuare a numărului de cauze mediatizate cu acest obiect, împrejurare pe care o putem asocia regresului înregistrat în activitatea Direcției Naționale Anticorupție odată cu constatarea de către Curtea Constituțională a conflictului juridic de natură constituțională generat de încheierea protocolului dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații.
