Managementul firmelor de avocatura, dezbatut intr-un eveniment de amploare organizat la Bucuresti. Legal Marketing, printre partenerii media

Ca urmare a succesului inregistrat anul trecut cu evenimentul M&A Roadshow, IBA (Asociatia Internationala a Barourilor) European Regional Forum organizeaza un alt seminar tematic in Romania, in data de 19 martie 2015, la Athenee Palace Hilton din Bucuresti. Intitulat “Law Firm Management Roadshow/Roundtable”, seminarul desfasurat in acest an va avea ca principala tema de discutie, asa cum i-o spune si numele, managementul firmelor de avocatura. Evenimentul este sustinut, in calitate de partener media, de portalul juridic Legal Marketing.

La eveniment si-au anuntat deja participarea, in calitate de speakeri, reprezentanti ai unor renumite firme locale si internationale de avocatura, printre care ii mentionam pe prof. dr. Jorg K. Menzer, partener al Noerr si Co-Chair al IBA European Regional Forum, Claudio Doria Tolle, partener al Garrigues (cea mai mare firma de avocatura din Spania) si Vice-Chair al IBA European Regional Forum, Patricia Gannon, Partener al Karanovic & Nikolic (una dintre cele mai mari firme de avocatura din Europa de Sud-Est, cu birouri in Serbia, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Macedonia, Muntenegru si Slovenia) si Senior Vice-Chair al IBA European Regional Forum, David O’Donnell, partener al Mason Hayes & Curran (firma de avocatura renumita la nivel international, cu birouri in Dublin, Londra si New York) si Programme Officer al IBA European Regional Forum, Katia Gauzes, partener al Arendt & Medernach (cea mai mare firma de avocatura din Luxemburg) si Website & Newsletter Officer al IBA European Regional Forum, Catalin Baiculescu, partener al Tuca Zbarcea & Asociatii, Bryan Jardine, partener al Wolf Theiss, Claudiu Munteanu-Jipescu, partener al Dentons, Cosmin Vasile, partener al Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP).

De asemenea, la eveniment va participa, in calitate de invitat special, Calin-Andrei Zamfirescu, partener fondator al ZRP si presedinte onorific al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR).

IBA European Regional Forum isi propune sa le ofere tuturor participantilor un seminar cu sesiuni si mese rotunde, axat pe managementul firmelor de avocatura, pozitionarea intr-o piata internationala, stabilirea de parteneriate, gestionarea eficienta a serviciilor oferite clientilor & managementul proiectelor, managementul financiar, planificarea si conducerea unei activitati.

Seminarul se va desfasura exclusiv in limba engleza. Nu exista taxa de participare, toate inscrierile urmand sa se faca la persoana de contact mentionata in program.

Programul integral al seminarului poate fi consultat AICI.