Luminița Mazilu, despre imaginea feminină a dreptului penal și raportarea avocaturii românești la prezent

Photo: Luminița Mazilu


Partea I:

  1. Este avocatura de drept penal, White Collar apanajul barbatilor? Cum se descurca o femeie in aceasta lume preponderent patriarhala:

Cred ca daca ne raportam la avocatura de acum 100 ani poate da, era privita ca fiind apanajul barbatilor. Astazi in avocatura in Dreptul Penal, o femeie avocat se descurca perfect in aceasta arie a avocaturii. Mai mult decat atat, cred ca o femeie este mult mai creativa si adopta strategii inovatoare. Vremea preponderent patriarhala a apus demult, astfel ca, din punctul meu de vedere as subscrie unor vremuri cel putin de egalitate. Tot ce iti trebuie in acest domeniu este sa iti asumi si sa ai curaj, iar femeile au mult curaj!

  1. Care este genul de satisfactii profesionale in dreptul penal fata de comercial, civil?

Cand te raportezi la condamnari cu executare, anii efectivi ti se par dublati din punct de vedere psihologic, mai ales atunci cand ai reprezentarea ca esti nevinovat. Este greu de dus! Poate ca esti dispus sa pierzi bani, case, valori, dar …. sa executi ani intr-o inchisoare este infricosator in genere. Prin urmare, satisfactia profesionala in acest domeniu, eu cel putin o percep ca fiind una deplina comparativ cu satisfactiile profesionale din celelalte domenii, pana la urma ai in mainile tale “viata unui om”!

  1. Cum se raporteaza clientii la o avocata femeie in practica dura a dreptului penal al afacerilor?

Sincer, stiu astfel de cutume in care se apreciaza ca unui barbat i se potriveste mai bine avocatura in Drept Penal, insa nu cred absolut deloc in astfel de tendinte. Sunt convinsa ca o femeie avocat poate obtine aceleasi satisfactii profesionale din orice punct de vedere ca si un barbat. Clientii mei ma respecta in adevaratul sens al cuvantului, cred in mine si fara sa exagerez, odata ce m-au ales nu mai opteaza ulterior catre un alt avocat.

  1. Sustineti teza ca White Collar va fi ultima dintre ariile de practica ce se va digitaliza in avocatura de business? Ce s-a schimbat in ultimii ani din acest punct de vedere?

S-au schimbat multe in bine cred eu, desigur ca mai sunt inca multe altele de schimbat. Avocatura de business nu are de-a face cu domeniul Dreptului Penal, ci o raportez mai mult la specializari in domeniul Dreptul Administrativ, Fiscal si Comercial. Daca toate celelalte ramuri de drept sunt mai  “fine”, mai clasice, mai transparente….Dreptul Penal este dur, cu secvente urate poate, cu atat mai mult totul se invarte ca la Black Jack rareori, pentru ca sunt cazuri uneori cand poti conta doar pe o carte!

  1. Cum simtiti importanta noilor coduri, Penal si de Procedura penala in jurisprudenta? Sunt ele un izvor de drept, sau dimpotriva, anumite paragrafe sunt caduce sau extrem de interpretabile in instanta?

Intotdeauna este loc de mai bine! Pare ca ar exista o practica unitara a instantelor de judecata, cred ca depinde la ce te raportezi. De fapt in avocatura este vorba de o strategie in genere, iar in Drept Penal cu atat mai mult.

Multe din paragrafe sunt interpretabile, tocmai de aceea si multe din deciziile Curtii Constitutionale priveste neconstitutionalitatea unor paragrafe din articole.

Partea a II-a:

  1. Difera mentalitatea clientilor romani de cei straini? Are antreprenorul roman educatia financiara si juridica necesara sa inteleaga ce ii spune un avocat specializat in speta lui de business?

Da, difera in mod evident! Romanii nu inteleg ca munca unui avocat nu este doar aceea de a pleda 10-15 minute in instanta spre exemplu, uneori poate doar 5 minute. In fond, se pune problema solutiei pe care o adopti ca si avocat pentru client, nu are relevanta cat pledezi. Poti spune tot in 5 minute, dar in concret, alteori poti vorbi 30 minute fara substanta. In schimb, un avocat aprofundeaza extrem de mult pentru acele 5 minute in pledoarie, sunt multe ore in spate pentru pregatire si aprofundare.

In alte tari europene exista cutuma bine stabilita ca avocatul este platit la ora prestata, astfel ca prin raportare nu poti efectiv sa adopti acelasi principiu in Romania, decat poate in cazuri extrem de rare.  Multi nu inteleg procedurile, sistemul din Romania, birocratia, termenele legale, de aici incepe o intreaga psihologie in a-i explica clientului sistemul juridic in tot ansamblul sau. Pana la urma este vorba de o educatie care priveste respectul deplin al prestatiei si timpului acordat. Cat despre antreprenorul roman, as aprecia ca il intereseaza primordial solutia, ceea ce poate obtine un avocat efectiv. Cu alte cuvinte, daca ar fi sa o spun plastic, pe roman il intereseaza cantitatea, nu calitatea!

  1. Cum s-a schimbat avocatura in ultimii ani, de la inceputul pandemiei, in Martie 2020? Cum ati resimtit Dumneavoastra aceasta perioada, in activitatea societatii pe care o manageriati?

Evident ca problemele clientilor s-au acutizat de la impactul pandemiei.   Pandemia in mod cert si-a pus amprenta pe multe dintre domeniile de afaceri daca ar fi sa ma raportez din punct de vedere financiar. Totusi, astfel de arii se raporteaza la domeniul comercial sau al afacerilor mai mult. Eu personal, nu am aprofundat prea mult latura comerciala pentru ca nu ma atrage in mod special. In timpul pandemiei, am lucrat de acasa 3 luni, chiar daca a fost mai dificil.

  1. Care credeti ca este cea mai mare provocare a avocaturii romanesti in finalul anului 2022? Faptul ca nu sunt multi avocati tineri buni, accesul greu la clientela premium, comunicarea in interiorul profesiei?

Nu imi pot permite sa impart avocatii tineri in buni sau nepotriviti. Toti incepem fara experienta, prin urmare nu putem dupa terminarea unei universitati sa fim “avocati buni”, atat timp cat numai practica efectiva ne contureaza o experienta. Personal, eu nu alerg niciodata dupa clienti, clientii mei vin numai prin recomandari. Nu adopt reclama, iesirile la congrese sau conferinte pentru acest target. Clientela Premium? Ce inseamna…?! Pe toti eu ii consider Premium daca ma respecta si pot face echipa sa castigam impreuna!

  1. Daca ati termina Facultatea de Drept in acest an, ati merge tot spre avocatura, sau v-ati gandi serios la alte ramuri / profesii legale (magistrat, notar, executor, consilier juridic)?

Nu cred ca stiu sa fac altceva decat avocatura! Realmente nu ma pricep la altceva, imi place ceea ce fac, de fapt ador chiar si noptile pierdute in pofida clientilor mei. Chiar daca pierd o batalie, stiu sigur ca nu pierd un razboi! Poate suna atipic, dar aceasta profesie este o zona pe care ti-o alegi din pasiune si avand convingerea ca poti schimba in bine ceva pentru client.

  1. Este avocatul respectat in actul juridic, sau magistratul / clientul ar trebui sa aiba alta atitudine / mentalitate cu privire la aceasta profesie?

Ei bine, aceasta este o intrebare capcana! Nu imi este teama sa raspund insa, pentru ca din punctul meu de vedere atat timp cat exista acuzare si aparare “black & white”, iar pe de alta parte medierea dintre cele doua care ii apartine judecatorului, o privesc in sensul in care ar trebui sa existe o egalitate. Insa, avocatii in Romania sunt tratati de sus, de multe ori judecatorii si procurorii ne considera inferiori si asta pentru ca pixul este la ei!  Eu am inteles sa ma adaptez dupa fiecare complet de judecata, in functie de stilul fiecaruia. Iti trebuie multa rabdare! Nu supar pe nimeni, nu deranjez, sunt respectuoasa, dar in schimb ma astept la acelasi lucru. Si obtin simpatie si respect in genere, nu am avut in 16 ani de avocatura avertismente sau amenzi din partea judecatorilor. Cred ca totusi fara exagerare o spun, pe un raport de 85-90 % procese castigate pentru clientii mei, am punctat bine simpatie, respect, onoare si profesionalism!