Dincolo de articolele de lege sau de controversele care au traversat în ultimii ani societatea românească, conversația de mai jos ajunge, inevitabil, la o întrebare mult mai profundă: câtă putere suntem dispuși să îi oferim statului în numele binelui colectiv și unde trasăm limita dincolo de care această putere începe să ne amenințe libertatea?
L-am provocat pe profesorul Mihai Hotca să vorbim despre acele zone în care lucrurile nu mai sunt nici albe, nici negre, iar una dintre ideile care ne-au rămas cel mai puternic din această conversație este una aparent simplă, dar cu implicații uriașe: „Libertatea individuală este regula.”
Trăim vremuri în care suntem tentați să acceptăm tot mai ușor restrângerea unor drepturi dacă ni se spune că este „pentru siguranță”, „pentru interesul general” sau „pentru binele colectiv”, poate că avem nevoie să ne amintim exact inversul: statul trebuie să explice de ce este necesar să ne limiteze libertatea, nu noi trebuie să demonstrăm de ce merităm să fim liberi.
Deci conversația de mai jos este mai puțin despre justiție și mai mult despre putere, responsabilitate, adevăr și libertatea fiecăruia dintre noi. „Libertatea individuală este regula. Iar la finalul interviului, cred că ne vom răspunde la întrebarea: Cine controlează puterea atunci când puterea este în mâinile statului?
1. Se poate vorbi despre dreptate atunci când un infractor scapă de pedeapsă din cauza unor „vicii de procedură” sau a unor erori în administrarea probelor?
Premisa de la care trebuie să plecăm este aceea că judecătorii înfăptuiesc acte de justiție, bazate pe dovezi, nu pe cunoașterea nemijlocită a faptelor. Judecătorii stabilesc adevărul rezultat din mijloacele de probă. De aceea hotărârile lor pot sau nu să corespundă cu adevărul obiectiv (factual). În cazurile în care cele două concepte se suprapun, atunci putem spune că judecătorii au făcut dreptate. În schimb, în situațiile în care adevărul judiciar nu reflectă adevărul factual, actul de justiție devine nedrept. Însă, pentru a fi respectate și a exista echilibru, legea prezumă că toate hotărârile judecătorești definitive corespund adevărului (res iudicata pro veritate habetur) și, prin urmare, în principiu, nu mai pot fi reanalizate după dobândirea autorității de lucru judecat. Această prezumție generează stabilitate și echilibru sistemului judiciar.
Într-un stat de drept, nu este suficient să existe convingerea că o persoană a comis o infracțiune. Vinovăția trebuie demonstrată prin probe obținute legal, într-o procedură echitabilă și cu respectarea dreptului la apărare. Respectarea legii reprezintă garanția că statul nu abuzează de puterea sa. Așa-numitele „vicii de procedură”, care pot „sacrifica” dreptatea nu sunt simple formalități. Ele privesc încălcări grave ale legii: interceptări nelegale, percheziții efectuate fără respectarea condițiilor legale, limitarea dreptului la apărare sau administrarea unor probe neverificabile etc.
2. Este normal să existe termene de prescripție? Ar trebui eliminate din Codul penal?
Prescripția este o instituție firească într-un sistem penal democratic. Ea există în majoritatea statelor și are mai multe justificări: probele se degradează în timp, memoria martorilor devine nesigură, iar statul nu poate menține la nesfârșit o persoană sub amenințarea unei acuzații penale. În plus, dacă persoana aflată sub riscul „sabiei” justiției nu a mai comis infracțiuni pe durata termenului de prescripție, apare ca rezonabilă presupunerea că și-a schimbat atitudinea față valorile sociale.
Problema nu este existența prescripției, deoarece în România termenele de prescripție sunt stabilite în funcție de gravitatea infracțiunilor, iar pentru anumite infracțiuni prescripția răspunderii penale nu este incidentă.
Existența unor termene de prescripție pentru infracțiunile de gravitate mică și medie obligă pe organele judiciare să desfășoare activitățile procesuale cu diligență.
Controversele recente privind întreruperea prescripției au fost amplificate de lipsa unei intervenții legislative clare și la timp după deciziile Curții Constituționale. CCR a constatat existența unei reglementări neclare și imprevizibile, generată inclusiv de pasivitatea legiuitorului.
3. Pe o scară de la 1 la 10, cum evaluați sistemul românesc de justiție?
L-aș evalua, cu toate rezervele pe care le presupune o asemenea notare, la aproximativ 8 din 10.
România are magistrați foarte bine pregătiți, instituții specializate funcționale și capacitatea de a instrumenta cauze extrem de complexe. Nu cred că imaginea unui sistem complet nefuncțional este corectă.
Sigur, probleme există. Printre acestea se numără deficitul de personal, durata excesivă a unor proceduri, practica judiciară neunitară, instabilitatea legislativă, supraîncărcarea instanțelor și parchetelor, precum și comunicarea publică adesea deficitară. În plus, modificările legislative frecvente și lipsite de previzibilitate produc insecuritate juridică atât pentru cetățeni, cât și pentru profesioniști.
Corecțiile nu presupun reforme spectaculoase, ci consecvență: legislație stabilă, digitalizare reală, ocuparea posturilor vacante, specializarea magistraților, gestionarea mai eficientă a dosarelor și evaluarea profesională pe criterii de calitate, nu doar cantitative.
În materie penală, accentul trebuie mutat de la numărul dosarelor deschise la soliditatea probatoriului, durata rezonabilă și recuperarea prejudiciilor.
4. Mai există dosare de corupție în 2026?
Da, există în mod evident dosare de corupție. Faptul că ele sunt mai puțin prezente în spațiul public, datorită unei mediatizări limitate, nu înseamnă că fenomenul sau activitatea instituțională au dispărut.
Potrivit bilanțului DNA pentru 2025, instituția a gestionat 5.556 de dosare, dintre care 2.599 nou înregistrate. Au fost întocmite 114 rechizitorii și 253 de acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar 792 de persoane au fost trimise în judecată.
Prin urmare, corupția nu a dispărut. S-a diminuat însă vizibilitatea sa mediatică și politică. Există mai puțină exploatare publică a proceselor de corupție, ceea ce este sănătos din perspectiva prezumției de nevinovăție.
Lupta împotriva corupției trebuie măsurată prin condamnări definitive, nu prin numărul aparițiilor în presă.
5. Este corect ca un stat să impună o monedă digitală? Sunt CBDC-urile o amenințare la libertatea individuală?
Un stat are dreptul să creeze o formă digitală a monedei sale și să îi confere statut de mijloc legal de plată. Problema constituțională și democratică apare atunci când moneda digitală nu mai este o opțiune suplimentară, ci înlocuiește complet numerarul sau permite supravegherea generalizată a tranzacțiilor.
CBDC-urile nu sunt, prin natura lor, incompatibile cu libertatea individuală. Ele pot aduce plăți mai rapide, costuri mai reduse, acces financiar și o mai mare autonomie monetară. Dar pot deveni periculoase dacă sunt proiectate astfel încât autoritatea să poată urmări fiecare plată, bloca discreționar fonduri, limita destinația banilor sau introduce condiții de utilizare fără cenzură judiciară.
Așadar, riscul nu este existența unei monede digitale, ci concentrarea excesivă de putere fără garanții juridice eficiente.
6. Binele colectiv sau libertatea individuală? Ce ar trebui să prevaleze?
Întrebarea nu ar trebui formulată ca o alegere absolută. O societate democratică are nevoie de ambele.
Libertatea individuală este regula. Intervenția statului în numele binelui colectiv trebuie să fie excepția și trebuie justificată riguros. Nu este suficient ca autoritatea să invoce sănătatea publică, securitatea sau interesul general. Măsura trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesară și proporțională.
Binele colectiv nu poate deveni o formulă prin care majoritatea anulează drepturile individului. În același timp, libertatea individuală nu poate fi interpretată ca dreptul de a produce prejudicii celorlalți.
Într-o democrație sănătoasă, statul nu îi cere individului să demonstreze de ce merită să fie liber. Dimpotrivă, statul trebuie să demonstreze de ce, în circumstanțe precise și pentru o perioadă limitată, este necesar să restrângă drepturile persoanelor.




















