Legile Afacerilor duminică, ora 12:00, pe PRIMA NEWS – Primul film romanesc despre studentie din ultimii 30 ani. Invitați speciali: Mihaela ANITEI, Mihai HOTCA, Cezara PETREDEANU și Ionuț IONESCU

Schimbăm puțin registrul de business strict, în această duminică, pentru unul care ține de cultură, emoție și performanță în arta cinematografică. Primul film românesc despre studenție care va rula în cinematografele din țară în ultimii 30 de ani urmează rețeta succesului consacrată atât în România, cât și pe marile ecrane din țările cu mii de producții cinematografice anual și bugete care ar face de rușine o parte din PIB-ul României.

Cu toate acestea, o carte ajunsă la a treia ediție va fi ecranizată în primul film românesc despre studenție, și nu doar într-o notă amuzantă, ci și într-o tonalitate dramatică, bine integrată în poveste, prin interpretarea unor actori consacrați precum Adrian Titieni și Daniela Nane, dar și a unor nume noi, fresh, de pe băncile facultății de Teatru și Artă Cinematografică.

Bagheta regizorală îi aparține Mihaelei Anitei, care spune că așază o parte din emoțiile și trăirile ei în actul regizoral pentru a spune bine niște povești. Invitații acestei ediții sunt Mihaela Anitei, Mihai Hotca, Cezara Petredeanu și Ionuț Ionescu – cei care au făcut posibil acest vis – de la primul cuvânt al cărții, până la ultima dublă a filmului.


Nu ratați emisiunea Legile Afacerilor din această duminică, ora 12:00, pe PRIMA NEWS!