Wolters Kluwer Romania organizeaza, vineri, 25 septembrie 2015, incepand cu ora 09.00, conferinta “Gheorghe Piperea – despre Legea insolventei persoanei fizice”. Evenimentul, gazduit de hotelul Pullman Bucharest World Trade Center, este sustinut, in calitate de partener media, de portalul juridic Legal Marketing.
Prima conferinta cu participare internationala pe tema insolventei persoanei fizice, evenimentul este unic prin abordarea aleasa de profesorul Gheorghe Piperea, aceea a unei dezbateri de mare amploare, cu participanti din mai multe state europene si SUA. La masa discutiilor vor fi prezenti specialisti de talie internationala in dreptul insolventei, dar si nume cunoscute din Romania, solutiile si experienta altor state fiind trecute prin filtrul realitatilor nationale de catre unii dintre cei mai avizati specialisti romani.
In cadrul conferintei vor fi dezbatute pe larg noile reglementari, se va evalua impactul acestora in economia romaneasca, asupra profesiilor juridice, bancilor si consumatorului, se va analiza informatia data de experienta altor state, se vor trage semnale de alarma asupra normelor susceptibile sa creeze confuzii si se vor cauta solutii alternative.
Conferinta va aduce si o nota concreta, practica, prin inserarea in program a doua sesiuni de workshop.
Invitatii conferintei sunt:
Leif M. Clark (Texas, SUA) – fost judecator de insolventa in Western District of Texas;
Agustin Bou (Spania) – partner la societatea de avocatura JAUSAS, cu o bogata experienta in Corporate Restructuring si Insolventa;
Mariusz Korpalski (Polonia) – avocat, consiliaza antreprenorii in disputele ce deriva din tranzactiile bancare cu instrumente financiare derivate;
Costas Katsaros (Cipru) – partner la A. & E. C. Emilianides, C. Katsaros & Associates LLC, firma ce a fost numita in calitate de consilier al Asociatiei Bancilor din Cipru, pentru implementarea noului regim al insolventei;
Philippe Roussel-Galle (Franta) – renumit profesor de drept privat la Universitatea Paris Descartes, specializat in dreptul intreprinderilor aflate in dificultate;
Lucian Bercea (Timisoara) – cunoscut profesor universitar specializat pe dreptul afacerilor, decan al Facultatii de Drept si Stiinte Administrative din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara;
Radu Catana (Cluj) – profesor universitar specializat pe drept comercial si bancar, prorector al Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca;
Marius Dunca – Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
Mai multe informatii despre speakeri, agenda conferintei si modalitati de inscriere la eveniment gasiti AICI.