Legea de aprobare a OUG 53/2020 care reglementează indemnizațiile compensatorii aferente stării de urgență a primit votul deputaților

Obligațiile fiscale prevăzute la alin. 7 sunt valabile și pentru profesioniștii avocați. 

Proiectul de lege are ca obiect aprobarea OUG 53/2020, care prevede modificarea şi completarea unor acte normative cu măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea SARS-CoV-2. Propunerea vine ca urmare a dificultăţilor de interpretare în aplicarea  măsurilor compensatorii către alţi profesionişti și pentru că era necesar să se reglementeze situaţia avocaţilor care nu și-au putut desfășura activitatea în perioada stării de urgenţă. În plus, unele persoane realizează venituri din mai multe surse şi prin întreruperea activităţii se poate ajunge la situația acordării unor drepturi multiple de aceeaşi natură.

Camera Deputaților a aprobat în unanimitate modificarea proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței, astfel că în varianta adoptată de către deputați se prevede că obligaţiile fiscale prevăzute la alin. 7 se declară prin Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice şi se plătesc de către persoanele fizice beneficiare la termenul prevăzut la art. 122 alin.(1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile realizate în anul în care au fost obţinute indemnizaţiile.” | PL 284/2020 privind aprobarea OUG 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Obligațiile fiscale prevăzute la alin. 7 sunt valabile și pentru profesioniștii avocați care au avut activitatea redusă în perioada stării de urgență și care s-au încadrat în criteriile de acordare a indemnizațiilor, respectiv încasări cu minim 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depășesc câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea 6/2020.

Vechea reglementare prevedea obligațiile fiscale și contribuțiile sociale pentru veniturile realizate în anul 2020, nu în anul în care au fost obţinute indemnizaţiile, așa cum prevede actuala reglementare. Modificarea este explicată de faptul că indemnizaţiile reglementate la art. XV din OUG 30/2020 se acordă şi în anul 2021 și ca atare obligaţiile fiscale se datorează şi pentru anul în curs.

Raport înlocuitor asupra proiectului de lege privind aprobarea OUG 53/2020 retrimis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, în procedură de urgenţă, cu adresa nr.PLx 284/2020 din 10 mai 2021, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport | 19 mai 2021

Forma legii adoptate de Cameră

Forma legii pentru promulgare

Integral