Legea darii in plata a intrat in vigoare

La 15 zile dupa ce a fost promulgata de presedintele Klaus Iohannis, legea darii in plata a intrat astazi in vigoare. Legea privind darea in plata a unor bunuri imobiliare in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credit a fost publicata in Monitorul Oficial in 28 aprilie.

Incepand de astazi, orice persoana fizica sau consumator, care are un credit garantat cu ipoteca (o valoare mai mica de 250 de mii echivalent euro la momentul contractarii), poate opta sa predea casa bancii in schimbul stergerii creditului ramas de plata. Acest lucru se realizeaza printr-o notificare trimisa catre institutia de credit.

In cazul in care este vorba despre o persoana care a obtinut un credit prin programul guvernamental Prima Casa, aceasta lege nu se poate aplica.

„In vederea aplicarii prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediului unui executor judecatoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care il informeaza ca a decis sa ii transmita dreptul de proprietare asupra imobilului in vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit ipotecar, detaliind si conditiile de admisibilitate a cererii”, se arata in actul normativ.

Notificarea debitorului trebuie sa contina si un interval orar, in doua zile diferite, in care se poate prezenta la notarul public un reprezentat al bancii, un notar ales de catre debitor, pentru a semna actul translativ de proprietate. Tooate costurile se vor suport de catre debitor. „Prima zi de convocare la notarulpublic nu poate fi stabilita la un termen mai scurt de 30 de zile, perioada in care se suspenda orice plata catre creditor, precum si orice procedura judiciara sau extrajudiciara demarata de creditor sau de persoane care se subroga in drepturile acestuia indreptate impotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia”, se precizeaza in Lege.

Dupa primirea notificarii, banca are dreptul de a contesta cererea debitorului in 10 zile, insa instanta va fi cea care va judeca aceasta contestatie, impreuna cu toate cererile legate de aceste proceduri, in regim de urgenta.

Legea darii in plata prevede si faptul ca, pana se solutioneaza definitiv aceste contestatii formulate de creditor, orice plata catre acesta va fi suspendata, la fel si orice proceduri demarate de creditor asupra debitorului.

Prevederile actului normativ se aplica atat creditelor in derulare, cat si celor viitor, implicand raporturile juridice catre consumatori si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor.

Bancile au anunantat ca vor contesta legea la Curtea Constitutionala, iar, intre timp, majoreaza avansurile pentru creditele ipotecare clasice.