Investitie de 100 milioane euro intr-un parc fotovoltaic, aproape de finalizare

O investitie de 100 de milioane de euro intr-un parc fotovoltaic este aproape de finalizare la Sebis (Arad), unde pe 200 de hectare de teren sunt montate 317.000 de panouri cu o putere totala de 65 MW, care ar acoperi necesarul pentru 100.000 de locuitori, la proiect lucrand 700 de oameni.

Reprezentantii investitorilor si primarul orasului Sebis au declarat, astazi, pentru Mediafax, ca acest parc fotovoltaic va fi cel mai mare din Romania si unul dintre cele mai mari din Europa.

Investitia apartine companiei spaniole „Promocion Inversolar 65”, care a alocat un buget de 100 de milioane de euro pentru trei proiecte energetice derulate in Sebis, pe o suprafata totala de aproape 200 de hectare.

Potrivit directorului economic al companiei spaniole, Jose Maria Abuli, primele doua proiecte vizeaza o suprafata totala de 44 de hectare, fiind instalate deja 72.000 de panouri fotovoltaice, cu o putere totala de 15 MW.

Aceste proiecte vor fi finalizare in martie-aprilie, cand vor incepe lucrarile pe alte 150 de hectare, pe care vor fi montate 245.000 de panouri, cu o putere nominala de peste 50 MW.

„Energia produsa in acest parc ar asigura necesarul pentru 100.000 de locuitori. Avem semnate deja contractele de conectare la reteaua nationala de energie electrica, productia urmand sa fie vanduta pe piata libera”, a adaugat directorul tehnic al proiectului, Dragos Baghiu.

El sustine ca in aceasta vara parcul va livra energie la capacitatea maxima, urmand sa fie create aproximativ 100 de locuri de munca permanente.

Durata de exploatare a instalatiilor de producere a energiei electrice este de 25 de ani.