INTERVIU Vlad Ghinescu, Board Member Capidava Financial: „Flexibilitatea și capacitatea de a ne adapta oricăror cerințe ne face să devenim una din principalele opțiuni din piață”

Interviu realizat de Andrei Stoian, Editor-in-Chief

Cum v-ați decis să porniți pe calea antreprenorială?

Decizia de a dezvolta această linie de business a venit natural, lucrând în domeniul asigurărilor de foarte mult timp am identificat nevoia acută pentru noi soluții în segmentul garanțiilor. Astfel am încercat să venim în întâmpinarea nevoilor identificate la nivelul clienților noștri și astfel am hotărât să preluăm un IFN existent și să îi dedicăm obiectul de activitate pentru emiterea scrisorilor de garanție.

Cum ați integrat în cadrul Capidava Financial experiența acumulată în domeniul financiar?

În Capidava Financial se regăsește experiența acumulată în timpul anilor petrecuți ca și broker de asigurare, precum și experiența acumulată în cadrul firmelor unde am activat în domeniul consultanței fiscale. Principalul nostru atu în acest moment este capacitatea noastră de a ne adapta rapid pentru a putea acomoda atât cerințele clientului cât și cerințele beneficiarului. Flexibilitatea este și ea foarte importantă pentru că ne permite să fim alături de clienții noștri în deblocarea proiectelor sau în asigurarea bunei desfășurări a acestora.

Care considerați că sunt principalele provocări ale ecosistemului antreprenorial românesc?

Din punctul meu de vedere, în acest moment, principala problemă a ecosistemului antreprenorial românesc este reprezentată de pandemia SARS Cov2. Din cauza acestei epidemii, mediul de afaceri nu mai poate avea nici un fel de predictibilitate sau trasabilitate, regulile jocului schimbându-se de la o zi la alta. Măsurile legislative apar și ele peste noapte și au un impact major asupra mediului de afaceri. Antreprenorii care au puterea să se adapteze din mers la noile reguli vor supraviețui și vor fi cazuri în care vor avea o evoluție semnificativă a cifrei de afaceri în această perioadă, dar, din păcate, cei care nu pot să se adapteze vor fi nevoiți să își declare falimentul. Trăim momente unice, neavând un precedent sau un manual cu instrucțiuni, nimeni nu știe cu certitudine care sunt măsurile care să asigure ieșirea din acest impas. Ecosistemul antreprenorial se va confrunta cu provocări și obstacole din ce în ce mai mari în perioada care urmează.

Cum credeți că va modifica pandemia de SARS-CoV-2 modul în care facem business?

Pandemia a afectat deja modul în care facem business, modificări vizibile pentru oricine. De exemplu, foarte multe companii și-au trimis angajații să lucreze de acasă și au descoperit astfel că pot fi mult mai eficienți, sau dimpotrivă, unii angajatori au realizat că munca de la distanță nu este eficientă pentru obiectul lor de activitate. Din păcate, multe companii s-au angajat în concedieri masive sau chiar și-au declarat falimentul și au închis porțile. Se creionează din ce în ce mai puternic premisele pentru intrarea într-una din cele mai puternice crize economice din istorie. În acest caz, sper să nu am dreptate și mediul de afaceri să mă contrazică în practică.

Care sunt instrumentele pe care le oferă Capidava Financial clienților săi?

Instrumentele pe care Capidava Financial le oferă sunt scrisori de garanție. Aceste scrisori sunt practic asimiliate Scrisorilor de Garanție Bancară sau polițelor de asigurare. Practic, orice tranzacție poate fi garantată printr-o astfel de scrisoare, indiferent că părțile sunt firme private, firme ce au ca acționar Statul Român parțial sau în totalitate. De exemplu, scrisorile noastre pot fi folosite pentru: participarea la licitații, asigurarea bunei execuții în cadrul contractelor, asigurarea bunei plăți, asigurarea returului avansului sau pot fi utilizate pentru asigurarea garanțiilor necesare în cadrul instituirii eșalonărilor cu ANAF.

Spectrul de utilizare a scrisorilor noastre este una foarte largă, avem clienți români care au utilizat scrisorile noastre în relația cu partenerii externi. Mediul de afaceri românesc se dezvoltă și începe să devină din ce în ce mai sofisticat, astfel de instrumente de garantare fiind esențiale pentru acest progres.

Care sunt avantajele antreprenorilor care apelează la serviciile Capidava Financial?

Avantajele sunt, așa cum spuneam și mai sus, faptul că scopul nostru este să sprijinim clientul pe cât de mult se poate în buna desfășurare a contractului pentru care solicită garanția. Flexibilitatea și capacitatea de a ne adapta oricăror cerințe ne face să devenim una din principalele opțiuni din piață. Pe lângă aceste două calități, probabil la fel de important, este și aspectul financiar. Primele de emitere pe care le ofertăm noi sunt în cele mai multe cazuri sub primele oferite de firmele de asigurări sau de bănci. De asemenea, structura contragaranțiilor pe care le solicităm este gândită astfel încât să nu încurce clientul (prin înregistrarea ipotecilor asupra activelor, etc.) sau să blocheze relațiile pe care le are cu diverși finanțatori.

Care este profilul clienților Capidava Financial? Din ce domenii provin?

Clienții noștri provin din aproape toate domeniile economice existente în acest moment pe piața din România. Reprezentăm firme de construcții, firme care transportă pe cale ferată mărfuri, firme care activează în domeniul Horeca, etc.

În ce măsură cadrul legislativ actual permite dezvoltarea proiectelor antreprenoriale din sfera IFN-urilor?

IFN-urile pot avea o varietate foarte largă de funcții și activități economice. Există IFN-uri dedicate doar garanțiilor, sau doar acordării de credite sau leasing-uri auto. În acest moment, pentru nișa noastră, sprijinul acordat de reprezentanții BNR a fost unul vital pentru dezvoltarea noastră.

Dorim să subliniem că activitatea IFN-urilor este monitorizată de către BNR, cadrul legal de funcționare este de asemenea reglementat de BNR. Astfel, suportul pe care reprezentanții BNR ni-l acordă pentru a ne asigura că îndeplinim toate cerințele legale este unul vital pentru noi.

Cum vedeți dezvoltarea sectorului IFN-urilor în România?

Dezvoltarea IFN-urilor din România va depinde de fiecare ramură de activitate în parte. Pot doar să îmi exprim părerea cu privire la linia în care activează Capidava Financial, anume emiterea de garanții. Consider că această linie de business se va dezvolta din ce în ce mai mult, datorită faptului că mediul de afaceri local realizează avantajele de a utiliza un serviciu care îți oferă un produs dedicat și care nu folosește o matrice standard de evaluare a capacității financiare.

Care sunt obiectivele Capidava Financial pentru perioada 2020-2021?

Obiectivele noastre pentru perioada 2020-2021 sunt acelea de a susține mediul de afaceri românesc cât de mult putem și de a dezvolta un număr cât mai semnificativ de  servicii financiare care ne pot ajuta să ne atingem acest obiectiv. Urmează să lansăm o gamă largă de servicii financiare care vin în completarea segmentului de garanții pentru a putea asigura clienților noștri o stabilitate și un control cât mai bun asupra activității pe care o desfășoară.