Ce te-a făcut să aplici pentru bursa Erasmus?
Eram în primul an de facultate, în semestrul al doilea și știam că nu vreau să mă limitez doar la a merge la cursuri și la seminarii. De altfel, nu prea ezitam în a cumula maximum de absențe permise pentru a mă implica în diferite proiecte ale colegilor din ELSA – European Law Students’ Association.
M-a atras provocarea de a mă descurca într-un mediu total străin, cred că acesta a fost imboldul pentru a aplica pentru un stagiu Erasmus. În plus, eram la început, îmi doream să fiu „cool” și să am experințe interesante de trecut în CV pentru a mă diferenția de colegii mei mai puțin îndrăzneți. În aprecierea mea, cred că în orice mediu profesional un angajator vrea să vadă de la un tânăr că a mai făcut și altceva pe lângă activitățile didactice.
Pe de altă parte, și ideea de a obține o bursă, adică un venit prin forțe proprii mi s-a părut interesantă; cred că aici a fost și un pic de orgoliu față de părinți, voiam să merg la ei și să le spun „Hei, uite, am banii mei!”
De ce ai ales Franța?
Cred că mai corect ar fi să reformulăm „De ce Bordeaux?”; răspunsul este același pe care l-am dat la interviul de selectare: pentru că am mai fost în Bordeaux în timpul liceului cu un proiect european – schimb de experință între tineri români, irlandezi, spanioli și francezi – mi-a plăcut și îmi doream să revăd orașul cu ochi de student de data aceasta. Îmi amintesc că atunci când am selectat destinația stagiului nu mi-am luat și o opțiune de rezervă, adică nu am ales și un alt oraș pentru eventualitatea în care nu eram acceptată în Bordeaux, țin minte că am mers pe principiul „Dacă Bordeaux nu e, nimic nu e…”
Ce oportunități ți-a oferit acest schimb de experiență?
Din punctul meu de vedere nu oportunitățile au fost câștigul acestei experiențe, ci încrederea pe care am dobândit-o în propria persoană. Cam din perioada aceea am rămas cu mentalitatea că orice s-ar întâmpla, mă descurc. Și în următoarele trei stagii Erasmus în care am fost plecată am gândit la fel și cred că așa am avut mult de câștigat. Aș putea să spun că m-am făcut remarcată pe la cursuri sau că am legat prietenii cu colegi francezi, dar aș minți; la cursuri ascultam și mă concentram să iau notițe, iar prietenii am legat tot cu alți colegi Erasmus, din alte țări; de regulă, stăteam în grup și ne plângeam de birocrația franceză sau de grevele celor de la cantină sau de la tramvai…
Care sunt diferențele dintre sistemele de învățământ prin care ai trecut?
Cum numai unul dintre cele patru stagii Erasmus pe care le-am urmat a fost de studiu, în Bordeaux, comparația va fi între sistemul de învățământ românesc și sistemul de învățământ din Bordeaux.
Primul lucru pe care l-am remarcat a fost gradul de apropiere dintre studenți și profesori; dacă în România profesorul de la curs este/trebuie văzut cu un Dumnezeu doar pentru că a scris o carte despre ( ce să vezi?!) materia pe care o predă și este recomandat ca un deschizător de minți de către profesorul de la seminar, în Bordeaux, profesorii nu tânjeau după elogiere, ci mai degrabă după dezbateri, după întrebări/provocări intelectuale din partea studenților; îndemnau la întrebări, la o gândire critică; țin minte că mi-am luat un curs de Drept European și proful se plimba prin amfiteatru cu un microfon în mână și spunea că dacă e să adresăm o întrebare, să ne-o asumăm și să dăm șansa fiecărui coleg să o audă și eventual să ne și provoace printr-o altă întrebare/perspectivă.
O altă diferență pe care am remarcat-o este legată de numărul de orar: orarul este mai puțin încărcat, dacă în România fiecare curs are atașat și un seminar, în Bordeuax ( cel puțin la Facultatea de Drept) doar la un singur curs ai atașat un seminar și tu, ca student, îți alegi la ce curs vrei să mergi și la seminar; iar la seminar nu se citește din cartea profesorului de curs, ci ai diferite teme, de la săptămână la săptămână, și în baza acestora trebuie să alcătuiești mici eseuri în care să comentezi respectiva temă.
De asemenea, examenele se desfășoară mai mult sub forma unor evaluări orale, repet, este încurajată gândirea critică a studentului și se promovează în mod continuu acest exercițiu de argumentare.
Cum ai descrie relația profesor-student în România?
Din punctul meu de vedere, în România – cu mențiunea că nu am experimentat toate facultățile de Drept din țară, ci doar una… – prioritar este să reții anumite noțiuni doar cu scopul imediat de a obține o notă bună la examen și se încurajează mai puțin acest exercițiu al expunerii și susținerii unui punct de vedere, fie în scris, fie verbal. În Bordeaux am văzut că profesorii și studenții se întâlnesc cumva pe o treaptă de egalitate, profesorii admit că nu cunosc anumite lucruri și sunt dispuși să învețe de la studenți… Legat de treapta de egalitate îmi amintesc că o colegă care fusese plecată cu un stagiu Erasmus la Nisa povestea că un profesor fuma pipă în timpul cursului, iar un student se pregătea să-și aprindă și el țigara, pe principiul „dacă el poate, pot și eu…”
Cum ai descrie experiența Erasmus dincolo de latura ei academică? Să începem cu timpul liber…
O…în primul stagiu am plecat împreună cu o colegă de facultate, în prezent colegă de profesie și de Barou și cumva ne petreceam timpul liber mai mult împreună, mai greu căutam să stăm și cu alți colegi. Apoi, în următoarele trei stagii am plecat singură și am fost nevoită să socializez mai mult cu alți oameni; pot spune că am întâlnit persoane interesante, de diferite vârste, din diferite locuri, începând cu Atena, Varșovia, Andora, Saint Petersburg etc. și încheind cu Nigeria, Rio de Janeiro și Mexic. Cu majoritatea am păstrat legătura și deși veneam din medii și culturi diferite, mi-am dat seama că ne asemănăm destul de mult în gândire, cumva era firesc, fiecare dintre noi plecase de acasă cu provocarea de a descoperi locuri, oameni și experiențe noi și de a se adapta la necunoscut.
În timpul liber căutam să explorez cât mai mult orașul în care eram sau împrejurimile; țin minte că de fiecare dată când ajungeam într-un nou oraș, îmi cumpăram o hartă în format fizic și mergeam pe jos către obiectivele turistice indicate acolo întrucât nu am fost și nu sunt o admiratoare a tururilor de oraș organizate, îmi place să descopăr eu trasee, străduțe și magazine locale…
În grupul meu de oameni pe care i-am cunoscut în aceste stagii există un slogan: “Ce Erasmus a unit, nimeni nu desparte!”; ceea ce vreau să spun este că am descoperit oameni frumoși cu care am păstrat legătura și atunci când eram la al doilea/al treilea stagiu (cumva Erasmus creează dependență, pe măsură ce descoperi mai mult, vrei mai mult) ne vizitam între noi; chiar și în urmă cu două săptămâni m-am întâlnit cu una dintre prietenele mele, pe care am cunoscut-o în timpul stagiului din Bordeaux.
Țin minte că îmi plăcea să le arăt străinilor câte ceva din România, fie fotografii, fie căutam un restaurant românesc unde să mergem să mâncăm, fie găteam eu și duceam la birou și legat de acest lucru, de fiecare dată când plecam din țară avem următorul gând în minte : față de străini, port cu mine nu numai imaginea mea personală, ci și pe cea a nemului meu; pentru mulți a fost pentru prima oară când relaționau cu o persoană din România și am avut grijă să nu las o impresie nefavorabilă.
Cum a fost readaptarea în țară? Cum te-a schimbat experiența asta?
Readaptarea nu a urmat un curs sinuos întrucât stagiile au avut o durată scurtă, respectiv între 2 și 4 luni, și nu pierdusem mult din legătura cu România. De fiecare dată când mă întorceam urmam același parcurs : un pic de birocrație, un pic de nostalgie și idei pentru următorul stagiu…
Stagiile Erasmus pentru o mine au fost provocări pe care mi le-am asumat în mod deliberat și care m-au ajutat să mă cunosc mai bine și să am mai multă încredere în mine, m-au ajutat să conștinetizez că, de fapt, am toate resursele pentru a obține ceea ce vreau; cred că acesta a fost rolul și câștigul acestor experienție.
După stagiul de studiu din Bordeaux au urmat mai multe stagii de practică în Atena, Barcelona, Porto. Cum arată ziua unui intern într-o casă de avocatură din Barcelona?
Nu este diferită față de ziua unui intern din România, din punctul meu de vedere; țin minte că îmi era ușor să vorbesc cu toți colegii pentru că am avut avantajul de a cunoaște limba spaniolă și puteam să mă implic mai mult în sarcinile pe care le aveam. De asemenea, stăpânesc și spaniola juridică și puteam vorbi cu clienții, participa la întâlniri – chiar din prima zi mentorul meu, Juan, m-a invitat să iau parte la o videoconferință cu un client și cu avocații părții adverse.
Însă ceea ce am prețuit tot timpul a fost faptul că mentorul meu a avut încredere în mine și mi-a ascultat întotdeuna părerea, iar pentru o persoană aflată la început de drum faptul că opinia îi este prețuită îi oferă încredere; știu că cel mai plăcut sentiment era acela pe care îl aveam când discutam cu Juan pe contracte și vedeam că suntem în aceeași cadență a gândirii, cumva mă simțeam mândră că tind să văd lucrurile la fel cum le vede cineva cu o experiență de peste 25 de ani.
Poți face o paralelă cu ce se întâmplă într-o casă de avocatură din țară?
Prefer să mă abțin de la a face această comparație, pentru că experiența mea este extrem de limitată. Doar pentru că am colaborat cu trei birouri de avocatură din afară țării și două din România nu înseamnă că am suficiente date încât să analizez comparativ aceste structuri, însă voi îndrăzni totuși să menționez că cine dorește să se afirme și să evolueze găsește mereu și oportunitatea de a o face!
