Domnule Ion Nestor, care a fost momentul în care ați realizat că sunteți o forță în avocatura românească?
De-a lungul timpului au fost nenumărate momente, dar printre cele mai impresionante le-aș evoca pe cele caracterizate de o energie comună: ceremoniile care marchează an de an încheierea școlilor de vară sau de toamnă pe care NNDKP le-a inițiat și organizat, începând din anul 2006, respectiv 2009 și care au fost promovate până în prezent de sute de studenți ai facultăților cu profil juridic din București și din întreaga țară… Această energie cu totul specială vine din intensitatea cu care, an de an, acești tineri își privesc mentorii și absorb ideile și valorile, care contribuie apoi la construirea carierelor lor presărate de împliniri în profesia juridică. Aceste momente îmi dovedesc, de fiecare dată, că NNDKP are forța de a contribui cu succes la creșterea și dezvoltarea avocaturii de afaceri în România.
Cine ar putea să vă conteste titlul scris și ne-scris de cea mai importantă casă de avocatură din România?
Contestatari pot exista – formali, informali, on sau off-record, vocali sau discreți… Esența discuției este mai degrabă legată de faptul că noi nu pretindem și nu am prestins niciodată a fi „cea mai importantă” casă de avocatură din România. Dar susținem cu tărie că am fost de-a lungul celor peste 27 de ani de activitate un pionier pe această piață, că avem forța și flexibilitatea de a răspunde provocărilor venite din partea mediului de afaceri, că înțelegem importanța „noului” și nevoia unei complementarități între abordările și așteptările diverselor generații.
Când v-ați permis să refuzați primul client?
Ca în orice demers de business, clientul este un asset esențial al unei firmei. De principiu, NNDKP nu face o selecție discriminatorie a acestora. Această regulă mi-a fost enunțată cu foarte mult timp în urmă de către mentorul meu, marele maestru al barei, avocatul Constantin Vișinescu, care mi-a spus în termeni foarte simpli că „dacă refuzi clienții în mod repetat atunci și clienții vor începe să te refuze pe tine …”. Totuși, refuzul de a iniția sau continua o colaborare cu un client poate interveni, dincolo de cazurile de oportunitate și de limitările profesiei (ex. conflictul de interese), în momentul în care nu mai impărtășim cu clientul aceleași valori și standarde umane și profesionale. Din păcate există și astfel de situații, rare din fericire, dar care necesită soluționarea rapidă și fără echivoc. Cred că m-am confruntat prima oară cu o astfel de situație pe la jumătatea anilor ‘90, dar nu vă pot dezvălui identitatea clientului respectiv.
Aveți vreun discipol preferat?
Consider că ar fi exagerat din partea mea să afirm că aș fi în situația de a avea cu adevărat discipoli. Nu am o asemenea ambiție, dar mărturisesc că, în anumite momente, mi-ar plăcea să cred că partenerii noștri, ai mei, ai soției mele și ai Anei Diculescu-Șova se consideră într-un fel discipolii noștri și continuatorii efortului nostru permanent de creștere și înnoire a casei de avocatură NNDKP.