Interviu Ioana Hașotti, Partner Hașotti Mîneran Șerb & Asociații: „Nu credem că se mai poate practica avocatură fără a fi în contact cu tehnologia actuală”

Interviu realizat de Andrei Stoian, Editor-in-Chief

Cum a arătat anul 2019 pentru societatea Hașotti Mîneran Șerb & Asociații?

În anul 2019, societatea și-a consolidat practicile deja existente, în materiile consacrate, respectiv litigiile civile și cu profesioniști, insolvență, litigiile de contencios administrativ și fiscal, drept penal, consultanță de afaceri, care include atât asistarea clienților în cadrul operațiunilor juridice obișnuite ce se circumscriu obiectului lor de activitate, cât și chestiuni legate de organizarea întreprinderii, majorări sau reduceri de capital social, fuziuni, divizări, achiziții de active, privite inclusiv din perspectiva posibilităților de optimizare fiscală.

Totodată, am dezvoltat noi arii de practică, în principal, în domeniul restructurării întreprinderilor aflate în insolvență, al dreptului concurenței și al dreptului mediului.

Astfel, societatea noastră a conceput mai multe planuri de reorganizare, care au presupus tăierea de crențe, modificarea actelor constitutive și divizări ale unor societăți aflate în insolvență, care, la acest moment, se află în derulare, fiind aprobate de creditori și confirmate de către judecătorii sindici.

De asemenea, am început o colaborare cu mai mulți specialiști în domeniul concurenței, în vederea acordării de consultanță societăților interesate, fie pentru a preîntâmpina o eventuală investigație a Consiliului Concurenței, fie pentru a le asista în cadrul investigațiilor deja începute.

În materia dreptului mediului, acordăm consultanță mai multor societăți implicate în activitatea de colectare și reciclare a deșeurilor de diferite categorii, precum și unor societăți care și-au asumat transferul de responsabilitate în reciclarea deșeurilor, în numele producătorilor diferitelor bunuri de consum ambalate în recipiente de hârtie, sticlă, plastic, aluminiu și care, din acest punct de vedere, au calitatea de poluatori.

La nivel organizatoric, a continuat procesul de specializare, pe arii de practică, a avocaților care acționează în cadrul societății, realizându-se, totodată, o evidențiere cât mai exactă a timpului de muncă alocat diferitelor proiecte, prin folosirea eficientă a programului informatic de facturare și normare a muncii.

Care au fost ariile de practică motor?

Aria de practică cu cea mai mare pondere în activitatea societății noastre a fost cea referitoare la soluționarea litigiilor generând, totodată, și o activitate de consultanță substanțială, care a presupus încheierea unor tranzacții extrajudiciare prin care s-a pus capăt situațiilor conflictuale. Astfel, în această perioadă, avocații noștri au asistat clienții în vederea obținerii unor despăgubiri de mai multe milioane de euro pentru a renunța la diferitele acțiuni judiciare pe care le declanșaseră în fața instanțelor naționale și internaționale, atât în materie civilă, cât și în materie penală.

Activitățile juridice pe care le implică procedurile de insolvență și reorganizare au reprezentat, de asemenea, una dintre cele mai importante practici ale societății noastre, atât din punctul de vedere al volumului de muncă, cât și al veniturilor obținute.

Consultanța de afaceri a constituit, la rândul său, un domeniu important al activității noastre, înregistrând o creștere semnificativă datorită mandatelor primite de la societățile ce activează în domeniul gestionării colectării și reciclării deșeurilor.

Care este profilul clienților care apelează la societatea pe care o reprezentați?

Societatea noastră oferă servicii de asistență juridică în domenii dintre cele mai diverse, astfel încât acest lucru se reflectă și în tipologia clienților noștri. Avem clienți persoane juridice, de la startup-uri, până la companii cu câteva sute de angajați și acționari, confederații sindicale, asociații cu caracter cultural care gestionează patrimonii de milioane de euro, dar și persoane fizice. Ca regulă, în ceea ce privește litigiile modalitatea de lucru este punctuală, în sensul că, pentru fiecare litigiu, încheiem un nou contract de asistență, chiar dacă există o colaborare de lungă durată cu clientul respecti. În ceea ce privește partea de consultanță, predomină contractele de tip abonament, dat fiind că gestionăm activitatea curentă a clienților noștri de la înființarea vehiculelor economice, pe tot parcursul existenței acestora, sub toate aspectele (înființare, autorizare, contracte cu clienți, furnizori, angajați, regulamente de ordine interioară, etc.). De asemenea, în cazul proiectelor mari de consultanță, relațiile cu clienții se stabilesc în baza unor contracte de asistență juridică cu rate orare, care ne permit să administrăm mai bine resursele umane și de timp pe care le alocăm realizării proiectelor respective.

Care sunt cel mai des întâlnite litigii?

În anul 2019, litigiile cu care ne-am confruntat cel mai des au avut ca obiect apararea și realizarea dreptului de proprietate asupra unor imobile, dosare legate de procedurile de insolvență, cele de contencios administrativ și fiscal, dosarele penale având ca obiect infracțiuni non-violente (white collar) și acțiunile în concurență neloială.

Care sunt provocările pentru un avocat specializat în litigii?

Cea mai mare provocare pe care o întâlnește orice avocat, nu neapărat numai cel specializat în litigii, este să țină pasul cu toate modificările legislative care intervin prea des, din punctul nostru de vedere, modificări care, de cele mai multe ori, nu sunt corelate cu cadrele legale existente, ceea ce generează dificultăți de interpretare și o imposibilitate de anticipare a rezultatului unui eventual litigiu.

Nu numai avocații resimt această dificultate, ci și instanțele de judecată, dovadă fiind atât multitudinea de hotărâri prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite prevederi sau le-a declarat constituționale doar dacă sunt interpretate într-o anumită manieră, cât și hotărârile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau în recursuri în interesul legii. Deosebit de „chinuitor” pentru avocatul litigant a fost schimbul recent de decizii între Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la recursul în materie civilă.

Cel de-al doilea mare factor perturbator pentru organizarea activității unui avocat de litigii este timpul pierdut în instanțe, în așteptarea strigării dosarului și „slalomurile” între instanțe pe care trebuie să le facă un avocat, dacă are mai multe dosare în aceeași zi. Dacă s-ar găsi o modalitate de implementare a intervalelor orientative de strigare a cauzelor, prevăzute de art. 215 din Codul de Procedură Civilă, i s-ar permite avocatului să își organizeze mult mai eficient agenda.

Ce factori influențeaza complexitatea unui dosar?

Complexitatea unui dosar este dată de mai mulți factori, respectiv de materia în care se poartă litigiul, volumul de probe ce se impune a fi administrat, caracterul de noutate a problemei juridice deduse judecății, incidența unor legi străine, valoarea obiectului cererii, istoricul litigios dintre părți și, evident, circumstanțele concrete ale speței.

Ce tip de conflicte pot fi rezolvate prin arbitraj?

În afară de domeniile în care arbitrajul este exclus în mod expres de dispozițiile legale în vigoare (ca de ex. în dreptul penal, pe latură penală, în dreptul muncii, în contencios administrativ și fiscal etc), orice conflict poate fi soluționat prin arbitraj. Cel mai frecvent întâlnite cauze deduse tribunalelor arbitrale sunt cele între profesioniști, dintre care amintim cauzele ce privesc contractele de antrepriză, de investiții sau de prestări servicii, cauzele care au ca obiect drepturi de autor etc.

Care sunt principalele diferențe dintre arbitraj și litigiu?

Principalele diferențe sunt date de faptul că, în arbitraj, componența tribunalului arbitral se stabilește, în principiu, de către părți (fiecare parte având dreptul de a desemna un arbitru), în vreme ce în instanțele judecătorești, completurile de judecată sunt desemnate aleatoriu, iar părțile nu au niciun cuvânt de spus în acest sens (exceptând instituția recuzării).

De asemenea, din perspectiva costurilor, am îndrăzni să spunem că un arbitraj este mai scump decât un litigiu într-o instanță, în primul rând, ca urmare a faptului că reclamantul trebuie să avanseze onorariile celor 3 arbitri, dacă părțile nu sunt de acord cu un tribunal format dintr-un arbitru unic. De aceea, din motive de eficiență a costurilor, nu am recomanda inserarea de clauze compromisorii în contractele cu valori reduse.

O altă diferență constă în timpul necesar soluționării definitive a cauzelor și în căile de atac susceptibile a fi formulate. Astfel, un arbitraj este preconizat a se soluționa mai rapid decât un litigiu în fața unei instanțe judecătorești, dar acest aspect depinde și de gradul de încărcare a instanței învestite cu judecarea litigiului respectiv.

În ceea ce privește căile de atac, hotărârea instanței de judecată este supusă apelului, cale de atac devolutivă, care provoacă o nouă dezbatere a fondului pricinii, în vreme ce hotărârea arbitrală este supusă acțiunii în anulare, care se poate formula însă numai pentru anumite motive de nelegalitate prevăzute de Codul de Procedură Civilă, extrem de restrictive. Drept urmare, de principiu, acțiunea în anulare nu provoacă o nouă dezbatere în fond a cauzei. Ca regulă, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în apel sunt supuse recursului. De asemenea, hotărârile pronunțate în acțiunile în anulare sunt și ele supuse recursului. În consecință, dacă în litigiile de drept comun există două grade de jurisdicție în care cauza este dezbătută sub aspectul temeiniciei și doar un grad, eventual, în care este analizată exclusiv din perspectiva nelegalității, în cazul litigiilor arbitrale situația se prezintă invers, în sensul că există un singur grad de jurisdicție în care cauza este dezbătută sub aspectul temeiniciei și două căi de atac ce privesc exclusiv nelegalitatea.

Cum vedeți mixul avocatură – tehnologie?

Tehnologia a devenit indispensabilă profesiei noastre, întocmai ca în toate celelalte aspecte ale cotidianului. Nu credem că se mai poate practica avocatură fără a fi în contact cu tehnologia actuală. La momentul de față, este imposibilă urmărirea tuturor modificărilor legislative și a jurisprudenței fără un abonament la un soft de profil. De asemenea, comunicarea cu instanțele de judecată este mult ușurată de instituirea dosarelor electronice și de corespondența prin e-mail, scutind astfel avocatul de nenumărate drumuri pe la arhive și registraturi.

Totodată, trebuie luat în considerare și faptul că, odată cu dezvoltarea tehnologiei, se dezvoltă și problemele de drept legate de această expansiune. Spre exemplu, apar tot mai multe instrumente de plată, monede electronice, valute electronice sau varii metode de monetizare a traficului pe diverse pagini de internet. Toate aceste efecte ale dezvoltării internetului comportă probleme de reglementare și de raportare la aceste reglementări, inclusiv de natură fiscală sau din perspectiva drepturilor de proprietate intelectuală. Spre exemplu, avem în gestiune la momentul de față un dosar de evaziune fiscală presupus a fi fost săvârșită de către un procesator de monedă electronică, prin faptul că nu și-a declarat un sediu permanent în România și nu a achitat impozitele și taxele presupus datorate ca urmare a tranzacțiilor desfășurate prin portofelul electronic de clienții de naționalitate română.

Așadar, odată cu dezvoltarea internetului, apar și noi domenii de drept, ceea ce constituie o oportunitate pentru avocați.

Nu credem, însă, că se va ajunge la o înlocuire a avocatului de către inteligența artificială. Nici litigiile și nici consultanța nu sunt o știință exactă, matematică, astfel încât să poată fi rezolvate în mod automat, pe baza unor algoritmi. De cele mai multe ori, spețele sunt interpretabile și comportă elemente de subiectivism al părților implicate sau chiar din partea magistraților învestiți cu soluționarea cauzelor, astfel încât, în aceste situații, intervin flerul și experiența avocatului, care nu vor putea fi înlocuite niciodată de tehnologie.

Care sunt planurile societății pentru 2020?

Există premisele ca  anul 2020 să fie, cel puțin, la fel de bun ca anii precedenți, dacă nu chiar mai bun, dat fiind că de la momentul înființării noastre, în octombrie 2012, și până în prezent, am fost mereu pe o pantă ascendentă.

Vom investi în continuare în echipa noastră în scopul extinderii societății, obiectiv pe care l-am avut în permanență în vedere. Preferăm să colaborăm cu avocați tineri, pe care să îi putem „crește” potrivit principiilor și eticii noastre de lucru. Suntem mândri de faptul că, în ciuda volatilității forței de muncă cu care se confruntă întreaga societate românească, la momentul de față, am reușit să formăm un nucleu stabil de avocați, cu care colaborăm de la începuturile noastre și care pot face față cu succes oricăreia dintre provocările ridicate de această profesie.

De asemenea, vom rămâne în continuare fideli scopului nostru de a ne dezvolta multidisciplinar, astfel încât asistența juridică pe care o oferim să satisfacă toate nevoile clienților noștri. Ne dorim să fim un „one stop shop” cât mai performant, capabil să gestioneze orice fel de speță, indiferent de gradul de complexitate, astfel încât să putem furniza clienților o soluție unitară și profitabilă economic, chiar dacă problemele cu care se confruntă implică mai multe materii de drept.

Sperăm ca în 2020 să ne menținem capacitatea de a găsi soluții dintre cele mai inovative la problemele clienților noștri, chiar și în spețele care, la o primă analiză, par fără sorți de izbândă, astfel încât să facem, în permanență, cinste sloganului societății noastre ­– „Worth your trust”.