Energia regenerabilă s-a dezvoltat extrem de rapid și de mult în Europa, dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără un lobby susținut atât la Bruxelles, cât și în statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Acum se vădește că această „cruciadă verde” pune în pericol securitatea și stabilitatea sistemelor electroenergetice din toate țările care sunt interconectate prin rețelele de transport a energiei electrice, a declarat Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al HENRO (Asociația Producătorilor de Energie Electrică din România), într-un interviu exclusiv pentru legalmarketing.ro.
„Europa s-a ambiționat, inițial cred că dintr-o pornire de bună-credință, să fie un exemplu pentru întreg mapamondul că se pot reduce emisiile de carbon. Tehnic, e foarte bine că ne ”înverzim”, dar se dovedește că nu putem trăi doar cu soare și cu vânt ca surse de producere a energiei electrice. Energia verde s-a dezvoltat foarte mult și rapid și pentru că a fost sprijinită. Lobby-ul la Bruxelles funcționează perfect. Cu siguranță această industrie nu s-ar fi dezvoltat în acest ritm dacă nu ar fi fost susținută prin politici guvernamentale. Dar a fost un lobby atât de puternic și la Bruxelles, și la instituțiile românești, chiar dacă, atunci când s-a adoptat prima lege privind sursele regenerabile de energie, în 2008, niciunul dintre susținătorii și promotorii noilor surse de energie nu ar fi putut să spună ce se va întâmpla. Această politică nu a fost greșită de la început, dar pe parcurs a deviat de la scopul inițial”, a spus Vlăsceanu.
Chiar dacă în ultimii ani au scăzut considerabil costurile investițiilor specifice în fotovoltaice și eoliene, Europa nu profită de acest lucru din cauză că importă aproape toate echipamentele necesare acestor proiecte.
„Din păcate, nici măcar aceste echipamente nu se fac aici. Sunt industrii care nu mai există în Europa, nu doar în România. Sunt echipamente pentru care există cerere și pe care Europa și-a permis luxul de a le pierde, în condițiile în care în Europa prețul energiei este de 2-3 ori mai mare decât în SUA iar prețul gazelor și mai mare. E evident că producătorii de echipamente pentru industria energetică s-au relocat în zone unde au diverse facilități”, a adăugat Vlăsceanu.
Cu toate că Europa a investit sume colosale în instalarea de parcuri fotovoltaice și eoliene, poluarea rămâne iar aerul se pare că nu este mai curat. În plus, deși nu se vorbește nici acum, se pare că eolienele chiar afectează migrația păsărilor și se pare că dezvoltarea atât de rapidă a energiei verzi pune în pericol securitatea și stabilitatea sistemelor electroenergetice.
Dar, sistemele electroenergetice nu pot funcționa la parametrii de calitate necesari doar bazându-se pe centrale fotovoltaice și eoliene. În plus, deși se vorbește mult despre stocarea energiei în baterii, nici acest lucru nu este suficient pentru a soluționa problema.
„E un început, dar nu rezolvă problema. De asemenea, stocarea aduce cu sine alte probleme de natură care încep să se vadă pe măsură ce această tehnologie este implementată. Iar această tehnologie este încă nouă, deci nu știm cum se comportă pe durata unui întreg ciclu de funcționare. Apoi, apare problema reciclării”, a adăugat Vlăsceanu.
„Reciclarea” turbinelor eoliene în Germania: îngroparea lor în mine abandonate
Potrivit lui Vlăsceanu, Bruxelles-ul și unele state europene au sprijinit intens interconectarea sistemelor energetice naționale simultan cu acordarea unui sprijin puternic pentru energia verde. Una din aceste țări a fost Germania. Dar, după ce această interconectare s-a realizat, energia verde din Germania a afectat toate sistemele electroenergetice cu care este interconectată.
Spre deosebire de energia eoliană și fotovoltaică, centralele nucleare ar putea livra atât o energie constantă, cât și curată, dar din cauza puținelor incidente, precum cel de la Cernobîl sau cel de la Fukushima, multe state europene au renunțat la această sursă de energie. Iar această decizie nu a fost cea mai bună, având în vedere că o centrală nucleară are o durată inițială de 30 sau 40 de ani, care, prin investiții, poate fi prelungită cu încă pe atât.
În acest interval de timp, panourile fotovoltaice și turbinele eoliene ar trebui înlocuite de cel puțin trei ori, având în vedere că durata lor de viață e în medie de 20 de ani. De altfel, în Germania deja au început să iasă din funcțiune primele eoliene și fotovoltaice, şi, pentru cǎ nu pot recicla mare lucru din ele, le îngroapă prin mine părăsite, iar această problemă nu are încă soluție.
„Se pare că recuperarea și reciclarea materialelor folosite în aceste turbine eoliene și panouri solare este atât de scumpă, iar cantitatea recuperabilă este atât de mică încât nu merită. Pe de altă parte, vedem că are loc o schimbare de atitudine față de nuclear, chiar și în statele în care anterior fusese abandonată sau interzisă. Gazele importate sunt foarte scumpe și scopul nu este să le folosim ca să producem energie electrică din ele, ci să fie folosite în industrii pentru care nu există substitut ca materie primă”, a spus ea.
România, din nou ruptǎ de realitate
Până la urmă, energia nucleară e singura opțiune la care pot să apeleze majoritatea statelor europene, în timp ce gazele naturale sunt accesibile doar unor țări, printre care și România. În același timp, fiecare stat membru al UE trebuie să aibă propriul mix energetic ținând cont de resursele de care dispune și de regimul climatic, evitând să devină dependent energetic de alte state, deși aceasta este o tendință tot mai vizibilă în Europa.
„Dacă la Bruxelles s-ar face doar politică, poate nu ne-ar deranja ideologia verde. Dar, din păcate, politica interferează foarte mult cu economiile naționale, într-un sens negativ. Reglementările emise de Bruxelles trebuie să țină cont nu doar de interesul financiar al unora. Dacă s-ar spune unele adevăruri, s-ar vedea că nu sunt puțini cei care beneficiază pe ”persoană fizică”, în primul rând, de măsurile legislative pe care le promovează. Iar numărul lobbyiștilor de la Bruxelles crește – sunt mii de oameni care nu fac decât să stea pe la ușile diverșilor europarlamentari și alți politicieni europeni pentru a susține un punct de vedere care aproape sigur e de ordin pecuniar”, a spus Vlăsceanu.
Ea a adăugat că până și Germania, cea mai mare susținătoare a energiei verzi, a repornit centralele pe cărbune și a ajuns la concluzia că nu poate să își asigure propria energie, cu toate interconectările pe care le are cu vecinii săi. O altă problemă este creșterea foarte mare a prețurilor energiei la populație și în economie.
Între timp, în România, deși sunt încă unele centrale pe cărbune în care s-au investit sume consistente pentru reducerea poluării și care ar putea funcționa pentru că respectă, în mare parte, cerințele de mediu, ele sunt, totuși, oprite.
„Ritmul în care s-a angajat România să scoată capacitățile de cărbune, în ideea că decarbonăm, este complet defazat și rupt de realitate. (…) În câteva zeci de ani, s-ar putea să nu mai avem oricum nevoie de cărbune și gaze pentru producerea energiei electrice pentru că vor fi alte tehnologii performante”, a afirmat Vlăsceanu.
