Cât de mari sunt despăgubirile pentru malpraxisul medical în România și ce factori influențează aceste sume? Pentru a înțelege mai bine cum se determină valoarea despăgubirilor și care sunt provocările în procesul de malpraxis, legalmarketing.ro a discutat cu Adina Mihaela Chiș, avocat în cadrul Baroului Cluj, doctorand la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și fondator al firmei de avocatură Chiș Mihaela și Asociații. Adina Chiș are o experiență vastă în acest domeniu și a oferit o perspectivă detaliată asupra proceselor de malpraxis, despre durata acestora, dificultățile întâmpinate de avocați și despre soluțiile juridice în astfel de cazuri.
Care este valoarea medie a despăgubirilor obținute în urma câștigării proceselor de malpraxis medical?
Valoarea medie a despăgubirilor ar trebui să ia în considerare atât soluțiile defavorabile pacienților, cât și pe cele favorabile acestora, precum și prejudiciile ireversibile și pe cele de mică importanță, fără a include daunele acordate în caz de deces. În prezent, despăgubirile se situează între aproximativ 8.000 și 20.000 de euro. Aceste sume nu includ daunele acordate în caz de deces sau cele asociate leziunilor ireversibile.
Trebuie menționat că valoarea despăgubirilor variază în funcție de natura și specificul dosarelor. În prezent, predomină dosarele din domeniul medicinei stomatologice, în funcție de care se poate estima o medie a despăgubirilor într-o anumită perioadă.
Cât timp durează soluționarea unui proces de malpraxis medical comparativ cu alte spețe?
Soluționarea unui litigiu de malpraxis medical durează, în medie, pe fond, în materie civilă, aproximativ 5-6 ani, uneori chiar mai mult. În materie penală, există un risc ridicat ca răspunderea penală să se prescrie, având în vedere durata îndelungată necesară pentru soluționarea definitivă a acestor litigii, care poate ajunge la 5-8 ani.
Ce presupune un caz de malpraxis medical?
Un dosar de malpraxis medical debutează cu analiza tuturor înscrisurilor medicale puse la dispoziție de către partea implicată. Acestea au o importanță fundamentală, determinând perspectivele dosarului și șansele de reușită. Ulterior, se analizează ghidurile, protocoalele și literatura de specialitate pentru formularea poziției procesuale și a actelor de procedură.
Primele termene sunt, de obicei, dedicate stabilirii cadrului procesual și formulării cererilor de chemare în garanție.
Apoi, instanța dispune efectuarea expertizei, a cărei reglementare rămâne, în continuare, un subiect de dezbatere în dreptul intern. Deși expertiza poate lipsi uneori, instanțele sunt obișnuite să administreze această probă în dosarele de malpraxis medical. Etapele ulterioare sunt similare celor din alte litigii și includ audierea martorilor, administrarea interogatoriilor și derularea procedurilor din căile de atac.
Există în România un deficit de avocați specializați în acest domeniu? Care ar fi un număr necesar la nivel național? Cum stă România din perspectiva numărului de experți care pot investiga cazurile de malpraxis medical?
În prezent, nu se poate vorbi despre un deficit de avocați specializați în malpraxis medical, raportat la numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor. Mai degrabă, se observă o lipsă a unui cadru teoretic și practic adecvat pentru o specializare completă și eficientă a avocaților și a juriștilor în acest domeniu. Literatura de specialitate și cadrul legislativ nu sunt suficient de dezvoltate pentru a susține o specializare profundă în această materie.
Interesul avocaților pentru acest domeniu este ridicat, în special în rândul tinerilor juriști. În prezent, se estimează că un număr de 5-7 avocați specializați în malpraxis medical în fiecare reședință de județ ar fi suficient pentru a gestiona dosarele existente. Totuși, acest număr ar trebui să crească proporțional cu volumul litigiilor înregistrate pe rolul instanțelor.
În schimb, problema experților medicali este mult mai dificilă. Medicii specialiști refuză adesea să întocmească rapoarte de expertiză, iar numărul medicilor legiști este insuficient raportat la volumul dosarelor existente. Piața expertizelor nu este liberalizată, așa cum se întâmplă în alte domenii, ceea ce favorizează arbitrariul, pozițiile dominante și costurile ridicate pentru obținerea opiniilor expertale.
În plus, în România nu există o reglementare clară privind expertiza extrajudiciară sau expertiza de specialitate, ceea ce îngreunează și mai mult procesul.
Care sunt cele mai uzuale tipuri de malpraxis medical pe care le-ați întâlnit în cariera dumneavoastră? Există noi tipuri de malpraxis care se înmulțesc în România (de exemplu, în chirurgia estetică sau dentară)?
În prezent, cele mai frecvente litigii de malpraxis medical sunt cele din medicina stomatologică, urmate de cele care vizează refuzul explicit sau implicit de acordare a asistenței medicale de urgență. Se poate observa o creștere a numărului litigiilor care rezultă din tratamentele stomatologice. Această situație este atipică în comparație cu alte țări, unde predomină litigiile din domeniile chirurgical, neonatologic și ginecologic.
Din punct de vedere procentual, câte cazuri de malpraxis medical se soluționează în România prin constatarea vinovăției medicilor?
În prezent, procentul soluțiilor favorabile pacienților este în creștere. Se observă o evoluție de la aproximativ 15% la aproximativ 20%. Acest procent nu include dosarele soluționate extrajudiciar, prin despăgubirea pacientului și încheierea unei tranzacții, care reprezintă o parte semnificativă a soluțiilor favorabile pacienților. Se estimează că acestea ar adăuga un procent suplimentar de aproximativ 5%.
Cât de greu este să probezi malpraxisul într-un proces în instanță, în România?
În majoritatea cazurilor, malpraxisul medical reiese din înscrisurile medicale, ceea ce face ca, teoretic, probarea acestuia să nu fie foarte dificilă. Cu toate acestea, dificultățile apar din cauza denaturării, omiterii sau speculării conținutului acestor documente, prin intermediul probelor expertale.
Un alt obstacol major este „confraternitatea profesională” din domeniul medical, care poate influența evaluatorii și poate conduce la opinii favorabile colegilor de breaslă, în detrimentul unei analize obiective. Această solidaritate profesională disfuncțională este una dintre principalele cauze ale dificultății în dovedirea cazurilor de malpraxis medical.
Este avocatura specializată în malpraxis medical diferită față de alte specializări ale dreptului penal?
Fiecare specializare juridică are particularitățile sale. În cazul dosarelor de malpraxis medical, cunoștințele medicale sunt esențiale pentru avocați, ceea ce reprezintă principala particularitate a acestui domeniu. De asemenea, juriștii trebuie să fie capabili să clarifice noțiunile medicale și în dosarele penale legate de malpraxis.
