Text: George Butunoiu (foto)
Cand imi voi scrie memoriile, partea cu managementul privat va ocupa trei sferturi din carte, fara indoiala, chiar daca aceasta perioada acopera o mica parte din trecerea mea prin trista lume a recrutarilor.
Eram student. Ma duc la biblioteca sa caut Teoria Campului de Landau. M-am uitat in cartoteca, era acolo. Ma duc la raft, dar nici urma de Teoria Campului. Caut, caut, caut, nimica! O intreb pe bibliotecara. Pai de ce va uitati pe raftul cu fizica atomica, vedeti ca raftul cu agricultura e pe partea cealalta.
Cred ca la fel vor pati si viitorii mei cititori. Unde e cartea lui Butunoiu, ca nu o gasim pe raftul cu memorii si jurnale? Pai de ce o cautati acolo, vedeti ca literatura absurdului e pe partea cealalta.
O pagina, la intamplare, din viitoarea carte. Recrutare pe 109, director general la stat. Asistenta noastra a vazut si a auzit multe, insa fiecare noua zi e o surpriza pentru ea. L-am sunat pe unu sa-l chemam la interviu si mi-a spus sa vorbesc direct cu avocatul lui, mi-a dat si numarul, ce sa fac, sa-l sun? Nu, mai lasa-l… Nu a fost nevoie sa consumam noi impulsurile, ca suna avocatul peste cateva minute. Ca in baza a ce facem noi recrutarea aceea, ca daca suntem autorizati de nu stiu cine, ca sa ii aratam documentele prin care am castigat licitatia si am fost desemnati sa facem recrutarea. Politicos, cu voce calma, egala, nimic de zis. I-am spus sa se duca sa intrebe in alta parte. S-a dus, a depus hartii, cereri, a luat numere de inregistrare si alte numere si bonulete.
S-a anulat recrutarea, s-au refacut toate documentele, s-au republicat cu vreo cinci cuvinte si trei virgule schimbate, ca sa fie totul conform legii. Dupa vreo doua luni, tot la mine a ajuns. Primesc o instiintare lunga, plina de cuvinte noi pentru mine, din care deduc ca individul urmeaza sa se prezinte cu avocatul la interviu. I-am spus ca poate sa vina cu el la interviu, insa avocatul ramane la poarta, si il pun pe Oskar sa se asigure ca nu trece de ea. Sigur, DNA, DIICOT, SPP, corpul de control si alte cuvinte si acronime bine cunoscute noua, deja, de cand cu 109le.
Nu am apucat sa-l vad la fata pe candidat, desi muream de curiozitate. Am notat pe fisa ca e ticnit si, pe cale de consecinta, ca e respins. Apoi s-a format o comisie, ca sa-l respingem a doua oara, de data aceasta cu acte, inregistrari si toata butaforia aferenta, cu examen scris si ce mai e nevoie prin tribunale. Trei examinatori cu mina serioasa, adresare cu dumneavoastra, toate cele. In fata noastra un om plapand, intre doua varste, frumos imbracat, politicos, zambitor, curtenitor chiar. Putea fi cu multa usurinta luat drept un om normal la cap. Sigur, a spus numai tampenii, dar stiam deja asta din examenul scris.
Spectacolul s-a reluat in ziua urmatoare, evident. Memoriu, DNA, contencios, tribunal, diverse. Compania nu are nici acum director, juristii cauta solutii. Nu au gasit pana acum.
Ca s-a ajuns ca un candidat plapand, frumos imbracat si nu prea intreg la cap sa poata sa opreasca activitatea unei intregi mari companii, sa-i puna pe fuga clientii si investitorii, sa trebuiasca sa faci echipe interdisciplinare care sa faca hartii care sa documenteze cazul, cu juristi, recrutatori si ce o mai fi nevoie, e jalnic.
Dar si mai trist este ca, intr-o zi, un complet de trei judecatori va trebui sa se ocupe de aceasta recrutare. Ma tot intreb cum va fi: ii voi pune eu intrebarile de interviu, si judecatorii vor asculta si vor scrie cu pixurile, sau ii vor pune chiar ei intrebarile. Oare vor fi intrebari grele? Va avea circumstante atenuante intervievatul, daca raspunde prost, date fiind circumstantele si stresul aditional?
Din cate ii cunosc eu pe judecatori, cred ca omul plapand si frumos imbracat va conduce intr-o zi compania aceea mare de stat, si va primi si salariile pe lunile dintre examenul scris si instalarea lui in functie. Si acesta e doar inceputul, nu sfarsitul.
