INTERVIU cu Irina Bora și Ioana Banu, Partners Bora & Banu | Attorneys at Law. Antreprenoriat, smart lawyering și leadership în avocatură

Interviu realizat de Andrei Stoian, Editor-in-Chief

Cum a arătat momentul declanșării acelui „spark” antreprenorial care a condus la nașterea Bora & Banu | Attorneys at Law ?

Irina Bora: „Scânteia” a fost mai degrabă un proces. De fapt, rezultatul unui proces întins pe mai mult de 14 ani în care am acumulat o experienţă solidă în mai multe domenii ale dreptului şi am trecut prin toate fazele de ascensiune profesională în cadrul unei firme internaţionale de avocatură. Plecarea în antreprenoriat a venit firesc, atunci când, din poziţia de avocat „corporatist”, balanța s-a înclinat în favoarea caracterului liber profesionist al profesiei de avocat.
Bora & Banu | Attorneys at Law a venit apoi ca un pas firesc şi ca o reunire a echipei pe care am format-o încă de pe când lucrăm în cadrul firmei anterioare. Cu Ioana mă completam foarte bine din punct de vedere profesional şi amândouă suntem animate de acelaşi ţel: să practicăm o avocatură de excelență, centrată pe fiecare client în parte.

Ioana Banu: Ideea de a combina într-o singură persoană rolul de antreprenor cu cel de avocat suna aproape fantezist. Antreprenorul de succes e un pragmatic care trece curajos la treabă ca să-şi îndeplinească visul. De multe ori este absolut necesar să ignore anumite riscuri asociate obiectivelor lui. Birocraţia nu e pasiunea lui. Dacă un antreprenor s-ar poticni în toate detaliile şi s-ar gândi constant la ce poate merge prost, visul lui ar muri în faşă.
La polul opus avem avocatul. Misiunea lui e să vadă constant riscuri, cum altfel le-ar putea anihila? Avocatul ia în cârca toată birocraţia pe care antreprenorul o detestă şi îi taie din elan când mai sunt lucruri juridice de pus la punct până la înfăptuirea visului.
Aş zice că în general te naşti sau nu cu aptitudini de antreprenor. Ca să le dobândeşti pe cele de avocat, îţi trebuie multă răbdare, mintea trebuie reprogramată, ea vrea să ignore şi tu trebuie să o educi să nu mai ignore nimic şi să aibă o startegie pentru orice posibil scenariu delicat.
Cu „spark” antreprenorial m-am născut şi trainingul de avocat nu mi l-a putut ucide. Ideea Bora & Banu | Attorneys at Law s-a format când am cunoscut-o pe Irina la o firmă de avocatură franceză unde am lucrat împreună. Irina este un avocat excepţional şi am fost compatibile din prima. Ceea ce ne-a unit să pornim firma în 2018 este faptul că orgoliul nostru este alimentat de acelaşi lucru: succesul clienţilor noştri.

Ce înseamnă pentru voi „smart lawyering”?

Ioana Banu: Să răspunzi la întrebarea clientului cu da sau nu şi să-i recomanzi ce să facă. Când este posibil, să acţionezi tu pentru el.
Avocaţii sunt cunoscuţi pentru opiniile legale interminabile la finalul cărora nu ai un răspuns clar la problema, ci disclaimere care să apere avocatul dacă e ceva greşit în analiza lui. Când ştii răspunsul, îl dai, nu te eschivezi. Clienţii vor avea nevoie din ce în ce mai mult de avocaţi care să le rezolve concret problemele (în loc să le creeze mai multe).
Am un procentaj de câştig de 100% în instanţă, şi asta nu pentru că am servit judecătorului teze de doctorat ci pentru că adevărul clientului a devenit adevărul meu absolut şi am luptat pentru el aşa cum aş lupta pentru adevărul meu.

Irina Bora: Eficiența bazată pe experienţă, expertiză şi informaţie. Aşa cum spunea şi Ioana: să rezolvi problemele, nu să creezi altele.

Ce tipologie de leadership i se potrivește avocatului de succes din prezent Transformațional, tranzacțional, adaptativ?

Irina Bora: Adaptiv şi inovativ. Întotdeauna informat şi disponibil. Concentrat pe client şi pe rezultate.

Ioana Banu: Un leadership cu tot orgoliul îndreptat spre a câştiga pentru client, nu intern, în firmă. Pentru asta îţi trebuie o echipă formată din avocaţi rechini (nu supuşi) şi un mediu relaxat unde avocaţii au curaj să împărtăşească şi o strategie juridică nemaivăzută. Nu cred că poţi pretinde progres dacă oamenilor le e teamă să îţi spună ce idei au şi din păcate asta se întâmplă în multe firme de avocatură din România. Autoritatea poate fi proiectată natural astfel încât să atragă şi inspire o echipă pentru un scop comun.

Cum ați descrie Bora & Banu | Attorneys at Law din punct de vedere al culturii organizaționale?

Ioana Banu: Ne conducem echipa aşa cum ne-am dori să fim conduse: inspirând nu persecutând.

Irina Bora: Atunci când am pornit pe cont propriu a prevalat aspectul liber profesionist al profesiei de avocat. Nu ne plac constrângerile, nici în gândire şi nici în acțiune, așadar gradul de libertate în cadrul organizaţiei este unul ridicat. Însă fiecare știe ce are de făcut iar profesionalismul şi conștiinciozitatea ne sunt atribute inerente.

Care sunt ariile de practică fanion ale Bora & Banu | Attorneys at Law?

Irina Bora: Lucrând o lungă perioadă de timp într-o firmă internaţională de avocatură am avut oportunitatea să fim expuse unor proiecte complexe în varii domenii ale dreptului. Și ne-am format aptitudinile de a face corelări între aspecte care ţin de domenii diferite și de a trata integrat chestiuni care la prima vedere ar necesita implicarea mai multor avocaţi specializaţi.
În cadrul Bora & Banu | Attorneys at Law avem un nucleu comun de expertiză în dreptul societăţilor/fuziuni şi achiziţii, dreptul muncii, data protection şi litigii. Mai departe, eu intervin în mod regulat pe aspecte care ţin de dreptul asigurărilor, de drept aerian, de contencios administrativ şi de dreptul Uniunii Europene.

Ioana Banu: Ne asistăm clienţii în domeniile cruciale pentru funcţionarea oricărui business: drept societar şi comercial, M&A, drept imobiliar, dreptul muncii şi protecţia datelor cu caracter personal.
În ultimii ani lucram cu succes pe foarte multe litigii de malpraxis medical şi protecţia consumatorilor.

Din ce domenii provin clienții Bora & Banu | Attorneys at Law?

Irina Bora: Aria e destul de largă. Din perspectiva experienței noastre internaționale, lucrăm cu investitori străini sau cu filialele acestora din România. Lucrăm de asemenea cu antreprenori români – inclusiv cu cei pe care i-am asistat în extinderea internațională. În acelaşi timp, avem clienţi şi persoane fizice – în principal salariaţi cu funcţii de conducere pe care îi asistăm în procesele de exit sau în litigii de muncă sau pacienţi care au fost victime ale malpraxisului medical.

Ioana Banu: Majoritatea clienţilor noştri activează în IT, inteligență artificală, fintech, DLT şi e-commerce.

Cum a transformat pandemia dinamica M&A în România și la ce evoluții vă așteptați în privința revenirii volumului tranzacțional?

Irina Bora: La fel ca majoritatea activităților, sectorul M&A a fost lovit puternic de COVID-19. Incertitudinea cu privire la perspectivele viitoare a determinat amânarea multor tranzacții. Companiile încă profitabile care vor să creeze o valoare semnificativă pe termen lung după COVID-19 vor căuta obiective de achiziție atractive şi vor profita de preţuri mai avantajoase.

Ioana Banu: Pe lângă problemele evidente, crizele aduc oportunităţi extraordinare. Investitorii cu cash vor profita de preţuri de criză pentru a-şi diversifica portofoliul sau a-şi extinde afacerile. Estimăm că în domeniul tehnologic volumul tranzacţiilor va creşte semnificativ în 2021, fiind nevoie de soluţii inovative care să înlocuiască modele tradiţionale care nu mai pot funcţiona în lumea post-COVID-19. Însă finalul crizei sanitare nu va însemna finalul crizei economice.

Care vor fi sectoarele cele mai atractive pentru investitori?

Irina Bora: Pandemia a mutat multe business-uri în online, cu forţa. Domeniile vedetă sunt IT, e-commerce, e-pay, e-health şi cyber security.

Ioana Banu: În fruntea priorităților investitorilor vor fi medical & pharma, crypto, fintech şi în general online-ul.

Cum vedeți competiția avocat – Inteligență Artificială? Care este acea abilitate / aptitudine care poate asigura succesul avocatului?

Irina Bora: Cred că obiectivul avocatului este de a integra elementele de inteligenţă artificială pentru a-i uşura munca. Inteligenţa artificială are informaţia şi este programată să o extragă, avocatul este însă cel care trebuie să o analizeze și să o folosească în cadrul raţionamentului său, întotdeauna adaptat la speţă sau la problematica expusă. În domeniul dreptului, nu cred că inteligenţa artificială poate funcționa autonom, fără inteligența avocatului.

Ioana Banu: Nu văd competiţie între avocat şi AI. Dimpotrivă. Nu îmi doresc să fac task-uri repetitive. AI să le preia în timp ce noi ne ocupăm de lucruri mai creative.

Ce obiective vizați pentru anul 2021?

Ioana Banu: Să îmi păstrez intact procentajul de succes de 100% în litigii şi tranzacţii.

Irina Bora: Să continuăm să practicăm avocatura în stilul în care ne caracterizează, cu entuziasm şi dedicare. Şi trimiteri preliminare câştigate la CJUE.