Interviu cu Avocat Silviu Faier: „În biroul nostru procentul de câștig al cauzelor depășește 70%, iar clienții au un câștig din toate punctele de vedere.”

Interviu realizat de Andrei Stoian, Editor-in-Chief

Cum a arătat anul 2019 pentru biroul de avocatură pe care îl reprezentați?

Anul 2019 a fost un an plin de proiecte frumoase, dar în același timp și complexe. În asta constă de fapt frumusețea profesiei noastre. În esență, putem spune că 2019 a fost un an clar mai bun decât 2018 și sperăm că nu mai bun ca anul ce va să vină.

Care au fost ariile de practică motor?

Predominante pentru biroul nostru au fost mandatele acordate în spețe de drept penal cu accent pe segmentul white collar, sens în care putem adăuga că pe lângă activitatea eminamente practică, în acest an am fost și contributori din partea României pentru revista Chambers Global Practice Guide – White Collar Crime 2019 cu o analiză detaliată a legislației și a practicii de drept penal al afacerilor din țara noastră.

Precizăm că, am avut și cazuri, nu puține la număr, care se grefează pe celelalte arii de practică ale biroului nostru, respectiv: litigii comerciale și civile, dreptul muncii, executare silită și insolvență.

În ceea ce mă privește, m-am ocupat în principal de dreptul penal, spețele variind de la evaziune fiscală, infracțiuni de serviciu, infracțiuni rutiere, la vătămări corporale și trafic de droguri.

În biroul nostru procentul de câștig al cauzelor depășește 70%, iar clienții au un câștig din toate punctele de vedere.

Care este profilul clienților care apelează la casa de avocatură pe care o reprezentanți?

Clienții noștri sunt reprezentați de companii ce activează în domeniul bancar, companii din industria oil & gas, societăți de asigurare, companii multinaționale de consultanță, dar și de numeroase persoane fizice.

Indiferent de tipul clientului, consider că alegerea avocatului potrivit pentru o anumită speță constituie cheia succesului.

În acest sens, profilul unui client diligent care se interesează înainte de a-și alege avocatul, ia referințe despre acesta, întreabă dacă a mai rezolvat spețe similare cu a lui și nu în ultimul rând comunică bine, franc, cu avocatul său, asigură de cele mai multe ori șanse majore de reușită.

Practic, avocatul și clientul formează o echipă, iar ca speța să beneficieze de o dezlegare mulțumitoare pentru client, sinceritatea, etica și cunoașterea foarte bună a datelor dosarului și evident a legii reprezintă căile către succes.

Atât clientul cât și avocatul trebuie să fie onești, clientul să relateze toate detaliile, iar avocatul să nu-i dea speranțe deșarte, avocatul trebuie să-i explice fiecare pas procedural și ce ar trebui făcut pentru a obține rezultatul targetat.

În concluzie, putem spune că este definitoriu ca avocatul să se facă înțeles de către client. Întotdeauna un avocat bun va ști ce limbaj să folosească atât în relația cu clientul, cât și în relația cu organele judiciare, cu partea adversă, dar și cu celelalte persoane ce pot fi implicate într-un proces (martori, experți, etc).

Care sunt cele mai des întâlnite tipuri de litigii?

Așa cum menționam în precedent, biroul nostru are o specializare complexă, dar cele mai des întâlnite sunt spețele de drept penal al afacerilor, urmate apoi de litigiile comerciale și civile, litigiile de dreptul muncii, de executare silită și în cele din urmă de practica de insolvență. Clienții principali sunt companii, medii si mijlocii, dar și persoane fizice, acestea din urmă apelând la noi în special pentru spețe de drept penal.

Care sunt provocările pentru un avocat specializat în litigii?

Provocările avocatului litigant sunt multiple, dar asta nu face decât să întrețină și chiar să sporească pasiunea de a fi avocat. Sunt convins că un litigant care iubește ceea ce face și pe lângă acest lucru își pregătește mereu dosarele în cel mai mic detaliu, are mari șanse de a câștiga procesele.

Avocatura este o profesie complexă, ce necesită învățare și documentare continuă, dar și putere fizică și psihică pentru că nu de puține ori, în deosebi în spețele penale, există cazuri când muncești 48 de ore fără întrerupere, iar epuizarea poate fi periculoasă.

După cum spuneam, aproape toți clienții noștri vin din recomandări iar aceasta este dovada definitorie că ne facem treaba cum trebuie, încercând să le fim alături non stop. Poate că aceasta este diferența dintre un avocat de consultanță și un avocat de litigii. Provocarea este că stii când pleci de acasă, dar nu știi când mai vii, de multe ori nu ai week-end-uri sau sărbători, dar toate aceste lucruri sunt asumate din momentul in care ți-ai ales aceasta specializare.

Este greu dar satisfacțiile sunt mari.

Ce factori influențeaza complexitatea unui dosar?

Complexitatea unui dosar este o chestiune care poate fi determinată de numeroși factori, principalul fiind cel al cazuisticii în sine, dar și tipologia și multitudinea pieselor ce compun probatoriul, numărul părților din dosarul respectiv, și nu în ultimul rând gradul de pregătire și dăruire al adversarilor.

 Cum vedeți mixul avocatură – tehnologie?

Tehnologia ne ajută mult și pe noi cei din domeniul juridic. Accesul la informații este mult mai facil ca acum 15 ani și asta ne ajută să grăbim lucrurile.

Digitalizarea ne ajută să vedem în ce stadii se află procesele noastre prin accesarea portalului pus la dispoziție pe site-ul Ministerului de Justiție, sau prin accesarea directă a paginii de web aparținând instanței respective, astfel putem să verificăm informațiile date de clienți, putem să studiem dosarul electronic care este scanat pe site-ul Curții de Apel în circumscripția căreia se judecă procesul, și nu în ultimul rând, prin accesarea programelor legislative și a aplicațiilor acestora, avem acces rapid la legislația actualizată, doctrină sau jurisprudență.

Care sunt planurile casei dvs de avocatură pentru 2020?

Anul 2020 se arată deja ca fiind un an plin, cu și mai multe provocări și cu mandate din ce în ce mai complexe. Dorința noastră este să fim mai buni de la an la an, să creștem, să primim repeated business de la clienții noștri și să atragem mai mulți clienți noi. Câștigarea proceselor și mulțumirea lor reprezintă energia noastră de a fi orientați către clienți și cred că este cea mai bună soluție pentru a ne spori activitatea.