Editorial. Autor: Andrei CRISTEA, CEO & Founder LionHouse
De câteva luni, o știre care părea cel puțin ciudată acum câțiva ani se rostogolește în online, atât cât mai este el: mai mult de 60% din site-urile care existau în urmă cu doar 10 (zece!) ani nu mai sunt disponibile pe www.com. Cei care documentează fenomenul spun că trendul este dramatic: în 2032, doar 10% din adresele URL care populau internetul acum un deceniu vor mai fi disponibile.
Cauzele? Multiple, cea mai importantă este că lumea se schimbă sub ochii noștri fără să fim pe deplin conștienți de asta. Traficul pe portalurile care altădată erau în obișnuința cotidiană a sute de mii de utilizatori este practic mort sau în moarte clinică, nu mai primește conținut actualizat, nu are informații relevante și aproape instantaneu merge la „cimitirul de site-uri”, îngropate în uitare și de unde nu vor mai reveni niciodată.
Site-urile doar de prezentare sunt principalele victime ale fenomenului. În urmă cu 20 de ani, chiar mai puțin, fiecare companie își crea propriul website, care, chiar dacă nu aducea trafic și cu atât mai puțin lead-uri valide, era mai mult despre a bifa prezența în mediul online, unde era toată lumea conectată: clienți, furnizori, colegi, cercurile concentrice ale acestora. Astăzi, aceste site-uri sunt aproape dispărute.
La fel, portalurile care nu au în spate conținut relevant, actualizat zilnic, sunt în scădere de trafic, notorietate și relevanță, iar apariția lor în căutări este dramatic redusă. Altădată modele de succes, Chambers (Chambers.com) și Legal 500 (Legal500.com) au avut în luna septembrie 2025 trafic cu 55%, respectiv 61% mai scăzut față de acum doar doi ani! Asta în condițiile în care business-urile aferente funcționează, produc ranking-uri și tier-uri cu precizia Big Ben-ului londonez. Posibil pentru că nimeni nu accesează portalurile ca să citească – articolele și informațiile lipsind aproape cu desăvârșire – ci doar pentru a vedea câștigătorii, adică de maxim două ori pe an.
Dacă trendul se păstrează, în maxim cinci ani traficul și, deci, gradul de relevanță și raportare la viața și piața reală este posibil să tindă asimptotic spre uitare.
Inadaptabilitatea acestor „elefanți” la obișnuințele și paradigmele prezentului îi încremenește în muzee atemporale. Pentru că portalurile nu sunt dublate de rețele sociale vii, unde oamenii interacționează între ei, câștigătorii fac schimb de felicitări și, de ce nu, business împreună, creează conexiuni și relații, le-a adus în această situație. Faptul că nu există o oglindă a acestor site-uri pe rețele sociale, care înseamnă prezentul erei pe care o traversăm, fie că ne place sau nu, le transformă în tablouri într-o expoziție din ce în ce mai puțin vizitată, exceptând nostalgicii. Speranța că Mona Lisa va atrage în continuare cei mai mulți vizitatori de la Louvre, mai mulți decât galeriile de artă moderne și contemporane, va rămâne exact ceea ce este: doar o speranță.
Pe cine trage internetul după el în groapa irelevanței? Și cine pune pământ peste el?
Unii ar spune că A.I.-ul, însă nu m-aș grăbi cu acest verdict. A.I.-ul este, deocamdată, oglinda celui care îl folosește: inteligența artificială non-generativă știe exact cine ești, ce obiceiuri de consum/căutare ai și îți livrează doar și exact ceea ce vrei să vezi. Dacă nu ai căutat niciodată o firmă de avocatură și preferințele tale se îndreaptă preponderent către alta, pe aceasta din urmă o vei avea mereu în ochi, promovată și propagată de A.I. Pe prima nu ți-o arată pentru a nu-ți scădea apetitul față de căutare și „call to action”, fie că prin asta înțelegem un act de cumpărare, fie doar timp petrecut pe site-uri.
Pentru cei care conduc business-urile motoarelor de căutare și landing page-urilor, înseamnă câțiva cenți în plus, care într-un an devin miliarde de EUR sau dolari. Așa s-au creat giganții tehnologici ai zilelor noastre, domină piețele financiare, mass-media mainstream, shopping online. În acest moment sunt „too big to fall”.
Dacă însă A.I.-ul va deveni conștient, generativ… ei, atunci va fi deja altă poveste. Una pe care nu îndrăznesc să o anticipez și prefer să mă ascund sub un călduț “nu cred că va fi bine”. Dacă într-o zi ceea ce am creat ne va stinge lumina – la propriu! – un blackout ne va întoarce în epoca de (aproape) piatră, revolta se va muta în realitate și probabil va fi sfârșitul civilizației așa cum o cunoaștem azi. Desigur, aceasta este doar o ipoteză de lucru. Poate, dimpotrivă, A.I.-ul ne va ajuta în domenii care vor schimba viața și specia umană: medicina, genetica, comunicare spațială, industrii de graniță ale cunoașterii.
Ce va umple golul lăsat de internet, de 90% din el care e pe cale de dispariție?
O parte rețelele sociale, în forma pe care o vedem astăzi: TikTok, boți non-umani, algoritmi de influențare a căutărilor și a preferințelor (de vot, de consum, de alegeri personale). Poate se va întoarce hârtia. Marile titluri de business ale planetei, Financial Times, Wall Street Journal, The Economist, percep de mai bine de 10 ani taxe pentru a citi conținut de calitate, relevant, și modelul de business înflorește. Cu singura și sine qua non condiție să existe conținut de calitate! Rostogolirile, copiile și clickbait-ul sunt împinse de algoritmi la periferia agendelor, personale sau statale.
Cred că epoca cifrelor mari a apus. Viitorul este al nișelor, al elitelor care își asumă cercul închis unde fac afaceri, au prieteni, citesc și văd doar ce îi interesează cu adevărat, găsindu-și timp să trăiască. De aceea o platformă de comunicare, care îmbină un site relevant, actualizat zilnic, cu informații calde, dublată de un produs premium în print, cum este catalogul în care citiți aceste rânduri, și de evenimente la care oamenii sunt față în față cu emoție reală și bucurie, poate înlocui timpul necalitativ petrecut în căutări online fără sens și finalitate, netraductibil în business și în plăcerea pură a comunicării și conviețuirii. Omul este înainte de toate un animal social și, când ne va fi mai greu, noi sau altcineva posibil să ne amintească asta. Sper doar să nu doară.
Mai e ceva în ce nu cred deloc: în cuvântul, în conceptul de „gratis”. Era foarte ușor pentru site-urile care nu cereau nimic pentru a le accesa să livreze ce informație doreau cei din spatele lor (antreprenori cu propriile interese sau soft-uri, boți) decât ce e cu adevărat important.
Ceea ce facem noi nu poate și nu va fi niciodată gratis. Am reinventat această piață, a publishing-ului premium, platforma de comunicare integrată unde sunt prezenți liderii și am dus-o la nivelul din această seară cu ajutorul vostru, al partenerilor noștri.
Păstrez pentru final, așa cum deja probabil știți, citatul dintr-un… aproape întotdeauna, un britanic. Îl părăsim în acest an pe Sir Winston Churchill pentru Doamna de Fier, Margaret Thatcher: „Cașcavalul nu este gratis decât în cursa pentru șoareci”.
