Începutul de an aduce fuziuni și parteneriate în piața consultanței și avocaturii de business

La începutul acestui an au fost anunțate două alianțe în domeniul consultanței și avocaturii de business: FiNEXPERT și Boscolo au fuzionat sub auspiciile Crowe, NGL Symbio prin parteneriatul unor societăți puternice de avocatură din regiunea ECE: Biriș Goran din România, Rowan Legal din Republica Cehă, NGL Legal din Polonia, Erdos Katona din Ungaria, HKV din Slovacia, și un al șaselea membru care oferă suport cu privire la aspecte operaționale – NGL Services din Polonia.

FiNEXPERT este una dintre cele mai mari companii românești de servicii profesionale care furnizează servicii integrate de contabilitate, salarizare, audit, consultanță și taxe. BOSCOLO este o companie internațională de consultanță, contabilitate și audit, stabilită în România în 1994, cu birouri în București, Timișoara și Cluj și membră a rețelei Crowe Global încă din anul 2016. Împărțind un set comun de valori fundamentale, cele două companii își dedică activitatea furnizării către clienți a unei game vaste de servicii de cea mai bună calitate.

Mai puternici împreună” este motivația din spatele acestui pas important din viața celor două companii.

Principalele motive care stau în spatele acestei fuziuni sunt viziunea de ansamblu și strategia, pe care le împărtășim. În urma acestei fuziuni, clienții noștri vor beneficia de un portofoliu vast de servicii, de o echipă extinsă și de o prezență locală și mai puternică întrucât împreună vom continua să îmbunătățim oferta și calitatea serviciilor noastre”, a declarat Manuela Furdui, Managing Partner FiNEXPERT.

Roberto Falato, Partener BOSCOLO, povestește: „Cel mai simplu lucru ar fi fost să amânăm totul pentru o perioadă de timp, pentru a nu avea niciun fel de restricții sau potențiale obstacole care ar fi putut apărea de-a lungul acestui proces. Însă am avut o doză suficientă de curaj pentru a pune în aplicare această fuziune. A fost intenția noastră să ne oferim nouă înșine, structurii noastre și pieței un semnal puternic de reacție la ceea ce se întâmplă. Credem cu tărie că, de îndată ce vom ieși din această situație, economia și piața își vor reveni și, ca niciodată, vor avea nevoie de jucători importanți, capabili să susțină solicitările antreprenorilor”.

Unul dintre cele mai importante aspecte de care ambele companii vor beneficia este apartenența la rețeaua Crowe Global. Companiile membre Crowe se bucură de o reputație internațională datorată calității ridicate a serviciilor pe care le oferă, fiind a opta cea mai mare rețea din întreaga lume, cu peste 220 de membri în peste 130 de țări. Această rețea cuprinde peste 42,000 de angajați, localizați în 750 de sedii și oferă tuturor membrilor săi acces la o bază solidă de cunoștințe și expertiză.

NGL Symbio oferă o soluție unică pe piață întrucât structura alianței respectă independența fiecărui membru. Totodată, procesele și instrumentele implementate au rolul de a crea servicii integrate necesare pentru derularea unor proiecte internaționale.

Începând cu 1 ianuarie 2021, NGL Symbio a lansat primele șase specializări integrate – Drept Bancar și Finanțări, Fuziuni și Achiziții Societare (arii de practică), Real Estate, Energie (industrii) și nu în ultimul rând Cannabis Law și Investigații (inițiative). Acest lucru se traduce prin identificarea acestor domenii și sprijinirea integrării experților la nivelul regiunii și a schimbului de cunoștințe și experiență, precum și elaborarea ofertelor relevante pentru clienți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here