IFLR1000 Financial & Corporate 2016: Clifford Chance Badea, pe primul palier (Tier 1) in toate ariile de practica

Clifford Chance Badea si-a reconfirmat pozitia de lider in domeniile Banking & Finance, Piete de Capital si Project Finance, mentinandu-se pe primul segment (Tier 1) al caselor de avocatura de top din Romania, potrivit celui mai recent clasament IFLR1000 Financial & Corporate. La randul sau, practica solida de Corporate M&A a urcat de pe al doilea (Tier 2) pe primul palier (Tier 1).

Principalii avocati nominalizati de ghidul international sunt Daniel Badea (foto articol), Managing Partner (Drept bancar, Piete de Capital, Corporate M&A, Energie si infrastructura, Finantari de proiect, Finantari imobiliare), Nadia Badea, Partener (Corporate M&A, Dreptul concurentei), Madalina Rachieru, Partener (Piete de Capital) si Andreea Sisman, Counsel (Energie si infrastructura, Parteneriate Public-Private/ Finantare de proiect, Dezvoltare de proiecte, Piete de Capital). De asemenea, Raluca Coman, Associate, este apreciata pentru asistenta acordata in cadrul practicii Banking & Finance.

Portofoliul ce a contribuit la aceasta performanta include tranzactii complexe si de importanta strategica in care am fost implicati in ultimul an, pe toate ariile de practica”, spune Daniel Badea, Managing Partner. „Suntem onorati de a fi reconfirmati in randul liderilor din sectorul serviciilor juridice, in contextul in care ne propunem sa oferim in permanenta clientilor nostri asistenta la cel mai ridicat nivel si sa impunem standarde de buna practica, la nivel regional”.

Potrivit IFLR1000, Clifford Chance Badea este „una dintre cele mai apreciate firme internationale cu prezenta in Romania, cu precadere in domeniul financiar – drept bancar, finantare de proiect si piete de capital. Reteaua din care face parte si capacitatea de a oferi clientilor mai mult decat asistenta pe drept romanesc sunt, in mod clar, atribute pozitive”.

Portofoliul creditat cu recunoastere de catre IFLR1000 include tranzactii majore pentru fiecare arie de practica:

Banking & Finance

– Asistenta acordata sindicatului condus de BRD Groupe Société Générale ca aranjor si agent, in legatura cu o finantare de 145 milioane RON pentru Energomontaj (martie 2015);

– Asistenta acordata Bancii Comerciale Romane in legatura cu o refinantare de 30 de milioane de euro a cladirii TCI detinuta de GlobalWorth Real Estate (octombrie 2014);

– Asistenta acordata Deutsche Bank in legatura cu achizitia unui portofoliu de credite neperformante de la Volksbank Romania (iulie 2014).

Finantari de proiect

– Asistenta acordata unuia dintre ofertantii in licitatia privind contractul de finantare si construire a hidrocentralei Tarnita – Lapustesti, al carei cost este estimat la 1,2 miliarde de euro.

– Asistenta acordata creditorilor in proiectul autostrazii Comarnic-Brasov.

– Asistenta acordata IFC si Guvernului Republicii Moldova in legatura cu un proiect in regim PPP privind construirea unui centru de oncologie in cadrul Spitalului Republican din Chisinau.

Piete de Capital

– Asistenta acordata Fondului Proprietatea in legatura cu listarea secundara la Bursa de Valori din Londra (aprilie 2015);

– Asistenta acordata in legatura cu listarea duala a companiei Electrica pe bursele din Londra si Bucuresti, tranzactie cu o valoare de 444 milioane de Euro (iunie 2014);

– Asistenta acordata bancilor in calitate de aranjori principali in legatura cu o emisiune de obligatiuni in valoare de 1,5 miliarde de euro realizata de Guvernul Romaniei in cadrul programului EMTN.

Corporate M&A

– Asistenta acordata traderului de marfuri Nidera in legatura cu achizitia United Shipping Agency (USA), proprietarul celui mai mare terminal de export de cereale din portul Constanta (ianuarie 2015);

– Asistenta acordata O1 Group in legatura cu achizitia unei participatii de 16% din grupul austriac CA Immo (octombrie 2014);

– Asistenta acordata Mondelez International in legatura cu asocierea business-ului global de cafea cu cel al D.E. Master Blenders 1753 B.V (mai 2014);

– Asistenta acordata companiei cehe CTP, dezvoltator si administrator de parcuri industriale, in legatura cu achizitia a trei parcuri logistice din Romania (Mercury Logistics Park, Cefin Arad si Deva Logistics Park) (2015);

– Asistenta acordata fondului de private equity fund Abris Capital Partners la achizitia firmei de curierat rapid Urgent Curier (iunie 2014) si in legatura cu intrarea in actionariatul grupului de companii Pehart, principalul producator de hartie tissue din Romania (aprilie 2015).