Marea Camera a Curtii Europeane a Drepturilor Omului, formata din 17 judecatori, a pronuntat, la data de 23 aprilie 2015, o hotarare istorica pentru profesia de avocat referitoare la libertatea de exprimare in presa a avocatului pentru apararea clientului sau, dar si pentru a supune dezbaterii publice disfunctionalitati ale sistemului de justitie. CEDO a condamnat Franta incalcarea art 6 din Conventie, cu privire la dreptul la un proces echitabil si a art. 10 cu privire la libertatea de exprimare, informeaza Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR).
In cazul Morice contra Frantei, CEDO a fost chemata sa se pronunte dupa ce Olivier Morice, unul dintre avocatii vaduvei judecatorului Borrel, a fost gasit vinovat de justitia franceza pentru afirmatiile facute in presa cu privire la doi magistrati. Morice a fost condamnat in recurs in iulie 2008, la 4000 euro amenda pentru ca intr-un articol publicat in Le Monde pe 8 septembrie 2000 (Affaire Borrel : remise en cause de l’impartialité de la juge Moracchini) a pus la indoiala impartialitatea a doi judecatori pe care i-a acuzat de complicitate cu justitia djiboutiana pentru a favoriza teoria sinuciderii judecatorului Borell, care, in opinia avocatului, fusese asasinat. In iunie 2007, procurorul francez a fost de acord, in cele din urma, cu teza asasinarii judecatorului.
CEDO a concluzionat ca desi “un avocat nu poate fi asimilat unui ziarist” si din acest motiv nu poate beneficia de aceeasi libertate de exprimare, in acest caz avocatul Olivier Morice a exprimat judecati de valoare bazate pe fapte “baza factuala suficienta” si a pus in dezbatere chestiuni de interes public privind disfunctionalitatile din sistemul de justitie. In acest context, remarcile sale nu au depasit limitele dreptului garantat de articolul 10 privind libertatea de exprimare.
Curtea, a mai precizat ca avocatul “nu este martor exterior responsabil de informarea publicului”, dar, in aceeasi masura, „este direct implicat in functionarea justitiei si apararea clientului.” De asemenea, a subliniat ca “este necesar sa se pastreze autoritatea puterii judecatoresti si sa se asigure respectul reciproc intre judecatori si avocati.”
Istoricul cazului
Reclamantul, avocatul francez Olivier Morice, a reprezentat-o pe dna Borrel, vaduva judecatorului francez Bernard Borrel, al carui cadavru a fost gasit, la 19 octombrie 1995, la 80 de kilometri de orasul Djibouti. In 1997, ancheta judiciara privind moartea judecatorului Borell a fost atribuita judecatorilor de instructie M. si LL.
La 21 iunie 2000 intr-un un recurs formulat de dl. avocat Morice si colegul sau, Curtea de Apel din Paris a anulat o decizie a judecatorilor M si LL, prin care au refuzat sa organizeze o reconstituire la fata locului in prezenta partilor civile. De asemenea, Curtea le-a luat cazul celor doi judecatori si l-a insarcinat pe judecatorul P sa se ocupe de cazul Borell.
Noul Judecatorul a intocmit un raport datat la 1 august 2000, cu urmatoarele observatii: o inregistrare video facuta in Djibouti, in martie 2000, in timpul unei vizite la fata locului de catre cei doi judecatori impreuna cu niste experti nu se afla in dosarul de examinare judiciara care i-a fost transmis si nu a fost inregistrata ca proba pentru a fi prezentata Curtii. Caseta cu inregistrarea a fost inmanata ulterior, la cererea sa, de catre judecatorul M., intr-un plic purtand numele judecatorului, ca destinatar, impreuna cu o nota scrisa de mana de la procurorul general din Djibouti. Nota era redactata intr-un limbaj informal (folosind exprimarea la persoana a doua) si ii acuza pe dna Borell si pe avocatii sai de “orchestrarea manipularii lor”. Nota se incheia cu “Cele mai bune urari, Djama”.
La 6 septembrie 2000, avocatul Morice si colegul sau au scris ministrului francez de Justitie pentru a se plange de deficientele constatate de catre judecatorul P in raportul sau acuzand comportamentul judecatorlor M. si LL, ca fiind “complet in contradictie cu principiile de impartialitate si corectitudine”. Avocatii au cerut efectuarea unei investigatii de catre Inspectoratul General al Serviciilor Judiciare, date fiind “numeroasele deficiente … aduse la lumina in cursul anchetei judiciare”.
In ziua urmatoare, intr-un articol in ziarul Le Monde , au fost publicate extrase din aceasta scrisoare, in articol fiind incluse si declaratiile avocatului Morice, care ii critica aspru pe judecatorii M. si LL, acuzandu-i in special de o conduita “complet in contradictie cu principiile de impartialitate si corectitudine”.
Articolul cita in intregime si “nota scrisa de mana si pe un ton destul de prietenos” de la procurorul general din Djibouti catre judecatorul M., care le-a aratat avocatilor “gradul de complicitate intre procuror si judecatorii francezi“. In articol se mai mentiona si faptul ca era in curs o procedura disciplinara impotriva Judecatorlui M. , in fata Comisiei Nationale a Serviciului Juridic, in special pentru disparitia unor documente dintr-un alt dosar, denumit “Scientologia”.
Avocatul Morice, care a reprezentat partile civile si in dosarul “Scientologia” a obtinut, de asemenea, indepartarea judecatorului M. de la investigarea cazului .Mai mult, in 2000 a obtinut o hotarare impotriva statului pentru neglijenta grava din partea instantelor in cazul disparitiei dosarului “Scientologia” de la biroul judecatorului M.
In octombrie 2000, judecatorii M. si LL depus o plangere penala impotriva directorului publicatiei Le Monde, a jurnalistului care a scris articolul si a avocatului Morice, acuzandu-i de infractiunea de defaimarea publica a functionarilor statului. In 2008, Morice fost gasit vinovat de complicitate la aceasta infractiune de catre Curtea de Apel din Rouen. El si ceilalti doi inculpati au fost obligati sa plateasca o amenda de 4.000 de euro (EUR) si 1.000 de euro cheltuieli de judecata, precum si 7.500 de euro cu titlu de daune catre fiecare dintre doi judecatori. Prin aceeasi hotarare au fost obligati sa publice un anunt in Le Monde.
Printr-o hotarare din 10 noiembrie 2009, Curtea de Casatie a respins recursul lui Morice, concluzionand ca limitele admisibile libertatii de exprimare in criticile aduse judecatorilor au fost depasite. Compunerea completului de judecata era diferita de cea anuntata anterior partilor, fiind prezent Judecatorul J.M. Morice a acuzat public prticiparea acestui judecator deoarece, la Adunarea Generala a judecatorilor de la Tribunalul de Mare Instanta din Paris, din 4 iulie 2000, acesta si-a exprimat sprijinul pentru judecatorul M, in contextul procedurilor disciplinare privind cazul “Scientologia” .
Plangerea depusa la CEDO de avocatul Morice si procedurile urmate
Invocand articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Morice a afirmat ca procesul sau nu a decurs in mod corect si impartial la Curtea de Casatie, datorita prezentei judecatorului J.M. in completul de judecata. De asemenea, el a sustinut ca prin condamnarea sa pentru complicitate la defaimarea functionarilor statului a fost incalcat art. 10 din Conventie privind libertatea de exprimare .
Cererea a fost depusa la Curtea Europeana a Drepturilor Omului la data de 07 mai 2010. Prin Hotararea din 11 iulie 2013, Curtea a constatat, in unanimitate, ca a existat o incalcare a Articolul 6 § 1 insa nu a existat o incalcare a articolului 10, privind libertatea de exprimare.
Pe 3 octombrie 2013, Morice solicitat trimiterea cauzei in fata Marii Camere in baza Art. 43 din Conventie (trimitere la Marea Camera). La 9 decembrie 2013, Marea Camera a acceptat aceasta cerere. O audiere a avut loc la Strasbourg la 21 mai 2014. Consiliul Barourilor Europene (CCBE), Consiliul National al Barourilor din Franta, Baroul din Paris si Conferinta Presedintilor Barourilor din Franta au obtinut aprobarea sa intervina ca terti in procedurile scrise (articolul 36 § 2 din Conventie).
Hotararea a fost pronuntata de Marea Camera cu un complet de 17 judecatori.
Considerentele Marii Camere in privinta incalcarii Articolului 6 § 1 privind dreptul la un proces echitabil
Testul impartialitatii obiective
Dupa ce a constatat ca reclamantul nu a fost in masura sa faca o cerere de recuzare, deoarece nu a fost informat inainte de audiere de schimbarea componentei completului de judecata, iar procedura a fost esentialmente scrisa, Marea Camera a examinat plangerea din perspectiv notiunii de ”impartialitate obiectiva”, facand diferenta fata de impartialitatea subiectiva.
Curtea a constatat ca Morice a recunoscut ca nu a fost dovedit faptul ca judecatorul J. M. a afisat vreo prejudecata personala impotriva sa. El a sustinut totusi ca prezenta acestuia in completul de judecata a creat o situatie care justifica temerile sale privind lipsa de impartialitate.
Curtea a examinat astfel cazul din perspectiva testului impartialitatii obiective, adresand lui Morice intrebari daca indoielile sale ar putea fi considerate ca fiind justificate in mod obiectiv in circumstantele cauzei.
In primul rand, afirmatiile facute in 2000 de catre judecatorul JM in favoarea unui coleg judecator, judecatorul M., a carui plangere a dus la procedura penala impotriva lui Morice, au fost susceptibile de a ridica indoieli cu privire la impartialitatea “instantei” in cazul sau.
Curtea a subliniat contextul foarte special al cazului, privind un avocat si un judecator, ambii fiind implicati in etapa de investigare judiciara a doua cazuri de profil inalt: cazul Borrel, in cadrul caruia au fost contestate observatiile lui Morice, si cazul “Scientologia”, care a dat nastere la remarcile publice ale judecatorului JM in sprijinul judecatorului M.
Dupa ce a constatat ca Morice a fost condamnat in baza unei plangeri facute de catre judecatorul M., Curtea a observat ca si in hotararea Curtii de Apel a fost retinua in mod expres o legatura intre remarcile lui Morice in cazul Borrel si evolutia Cazului Scientologia, concluzionand ca aceasta sugereaza existenta unei animozitati personale intre Morice si judecatorul M.
Un al aspect retinut de Curte a fost acela ca judecarea recursului declarat de Morice impotriva acestei hotarari a fost judecat de un complet al Curtii de Casatie in care era si judecatorul JM. In plus, Morice nu a fost informat ca judecatorul JM va face parte din complet si, prin urmare, nu a avut nici o posibilitate de a contesta prezenta lui JM in completul de judecata si de a face observatii cu privire la problema impartialitatii.
Curtea a considerat ca temerile lui Morice ar fi putut fi considerate justificate in mod obiectiv si ca a existat o incalcare a articolului 6 § 1.
Dupa ce a constatat ca reclamantul nu a fost in masura sa faca o cerere de recuzare, deoarece nu a fost informat inainte de audiere de schimbarea componentei completului de judecata, iar procedura a fost esentialmente scrisa, Marea Camera a examinat plangerea din perspective notiunii de ”impartialitate obiectiva”, facand diferenta fata de impartialitatea subiectiva. Curtea a constatat constatat ca judecatorul JM, unul dintre judecatorii care au participat in completul Curtii de Casatie care a decis asupra recursului isi exprimase public, in urma cu noua ani, sprijinul sau si increderea in judecatorul M, in contextual unui alt caz investigat de acest judecator si la participase si Morice, in calitate de avocat.
Considerentele Marii Camere in privinta incalcarii Articolului 10 cu privire la libertatea de exprimare
Din start, Curtea a constatat ca litigiul nu priveste faptul ca hotararea de condamnare a lui Morice a constituit o ingerinta in exercitarea a dreptului sau la libertatea de exprimare, asa cum prevede Legea privind libertatea presei din 29 iulie 1881.
Avand in vedere statulul sau de avocat si chestiunile de interes public care au fost dezbatute, Morice s-a bazat pe dreptul avocatilor de a-si apara clientii prin intermediul presei. Curtea a reiterat jurisprudenta sa in sensul ca trebuie facuta o distinctie, daca avocatul a vorbit in interiorul sau in afara salii de judecata. Observatiile facute in sala de judecata raman acolo si astfel se justifica un grad ridicat de toleranta la critica. In alte contexte, avocatii trebuie sa evite comentariile care reprezinta un atac personal gratuit, fara o legatura directa cu realitatea cazului. Acestea fiind spuse, in prezenta cauza, Curtea nu vede cum declaratiile lui Morice ar fi putut contribui in mod direct la apararea clientului sau, doamna Borrel, deoarece, la vremea publicarii articolului, ancheta judiciara fusese deja incredintata altui judecator, care nu a fost criticat.
Insa, Morice a invocat, de asemenea, dreptul sau de a contribui la o dezbatere privind un subiect de interes public. Curtea a considerat ca remarcile sale, care privesc functionarea sistemului judiciar si manipularea cazului Borrel, reprezinta dezbateri de interes public si ca publicul a avut un interes legitim de a fi informat cu privire la procedurile penale.
Cu toate acestea, Curtea a subliniat ca avocatii nu pot fi echivalati cu jurnalistii. In timp ce avocatii au o pozitie speciala in administrarea justitiei, care ii face martori de prima mana la orice deficiente, ei nu sunt martori externi cu sarcina de a informa a publicul, dar sunt direct implicati in apararea clientului.
Curtea a considerat ca remarcile lui Morice au fost judecati de valoare si, ca atare, nu au sunt susceptibile de proba, dar cu toate acestea era necesar sa aiba o suficienta “baza factuala”. Curtea a constatat ca , in cauza, o asemenea baza factuala a existat. Acesta a constat in faptul ca un element important al probei, si anume inregistrarea video facuta in Djibouti, nu a transmisa cu dosarul catre noul judecator de instructie, care a produs un raport pentru a inregistra acest fapt.
In plus, dupa ce caseta a fost data de judecatorul M., la cererea sa, judecatorului P., acesta din urma a facut un anumit numar de observatii de fapt, privind in special absenta acesteia de sub sigiliu si prezenta notei de mana, care arata o anumita prietenie a procurorului din Djibouti cu judecatorul M., care acuza avocatii partii civile de “orchestrarea manipularii lor”.
Curtea a subliniat ca, in acest context, nu numai ca autoritatile din Djibuti au sustinut teoria sinuciderii de la inceput, dar, de asemenea, o serie de reprezentanti ai statului au fost personal implicati in ancheta ulterioara. In cele din urma, Morice a actionat in calitate de avocat in doua cazuri de profil inalt, in care judecatorul M. a fost un judecator de instructie si in ambele cazuri au fost identificate deficiente de catre instantele de apel, ceea ce a dus la retragerea cazurilor judecatorului M, la solicitarea lui Morice. Avocatul a invocat si o hotarare potrivit careia statul francez a fost raspunzator pentru disfunctionalitatea sistemului de justitie in cazul Scientologia. In ceea ce priveste observatiile lui Morice, Curtea a constatat ca acestea au avut o legatura stransa cu faptele cazului si nu au fost nici inselatoare, nici gratuite.
In ceea ce priveste istoricul cauzei, care intotdeauna trebuie sa fie luat in considerare cand este vorba de cazuri intemeiate pe art. 10 din Conventie, acesta ar putea fi relatat si argumentat nu numai prin comportamentul judecatorilor de instructie si declaratiile lui Morice in legatura cu unul dintre ei, ci si de dimensiunea inter-statala a cazului si acoperirea substantiala media. Curtea a considerat ca declaratiile lui Morice nu pot fi reduse la simpla exprimare a animozitatii personale a sa in privinta judecatorului M sau la o relatie antagonista intre cele doua persoane, intrucat cazul a implicat si un alt avocat si un alt judecator. In plus, chiar daca declaratiile lui Morice reflecta o anumita ostilitate, acestea privesc deficiente in cadrul unei anchete judiciare – o chestiune cu privire la care un avocat ar trebui sa poata sa atraga atentia publicului.
Mentinerea autoritatii judecatoresti si utilizarea cailor de atac disponibile
Guvernul francez a pledat pe faptul ca judecatorii nu au putut replica, fiind tinuti de obligatia de discretie. Curtea a considerat insa ca, daca exprimarea in public s-ar putea dovedi necesara pentru a proteja o persoana de atacuri grave si nefondate, acest lucru nu ar putea avea ca efect interzicerea exprimarii opiniilor, prin judecati de valoare cu o baza faptica suficienta si pe chestiuni de interes public cu privire la functionarea sistemului judiciar. In cazul de fata, limitele criticii admisibile vis-a-vis de membri ai sistemului judiciar, parte dintr-o institutie fundamentala a statului, sunt mai largi decat in cazul cetatenilor obisnuiti si comentariile ar putea, prin urmare, sa fie indreptate impotriva judecatorilor. Curtea a subliniat totusi necesitatea de a mentine autoritatea sistemului judiciar si de a asigura relatii bazate pe respectul reciproc si respect intre diferitii protagonistii sistemului de justitie.
Guvernul francez a mers si pe argumentul ca Morice ar fi trebuit sa foloseasca remediile legale disponibile si nu presa in vederea rezolvarii problemelor intampinate. Curtea a obsevat insa ca hotararea Curtii de Apel din Paris dovedeste ca intentia initiala a lui Morice a fost de a rezolva problema utilizand caile de atac disponibile, dar, in aceasta etapa, Curtea de apel nu mai era in masura sa examineze astfel de plangeri, pentru ca retrasese deja cazul judecatori lor M. si LL. Mai mult, cererea de ancheta adresata ministrului justitiei nu a fost o cale de atac, ci o simpla cerere de a se realiza o ancheta, ceea ce era la latitudinea ministrului.
Sanctiunile impuse ar putea avea ca efect impiedicarea exercitiului libertatii de exprimare
Curtea a luat in considerare natura si gravitatea sanctiunilor impuse si a reiterat faptul ca si o amenda relativ mica ar avea in continuare un efect de temere care ar putea impiedica exercitarea libertatii de exprimare.
Impunerea unei sanctiuni impotriva unui avocat ar putea avea, de asemenea, anumite repercusiuni, directe (proceduri disciplinare) sau indirecte (legate, de exemplu, de imaginea lor sau increderea publicului si a clientilor lor). Curtea a notat ca pedeapsa lui Morice nu a fost limitata la o condamnare penala: sanctiunea care i-a fost impusa a avut o semnificatie, iar statutul sau un avocat a fost chiar invocat pentru a justifica o mai mare severitate.
Avand in vedere toate aceste aspecte, Curtea a constatat ca hotararea impotriva lui Morice ar putea fi considerata o interventie disproportionata cu dreptul sau la libertatea de exprimare si, prin urmare, a considerat ca exista o incalcare a articolului 10 Conventie privind libertatea de exprimare. Curtea a obligat Franta sa plateasca lui Morice 4270 de euro cu titlu de prejudiciu material, 15.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral si 14.400 de euro cu titlu de costuri si cheltuieli.
Traducerea integrala a hotararii Marii Camere a CEDO, in cauza Morice contra Frantei, va fi publicata pe site-ul UNBR in zilele urmatoare, dupa ce traducerea autorizata va fi finalizata.
