Av. Costin Olteanu (Junior Associate)
Prin Decizia nr. 80/2024 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal” din cuprinsul art. 8 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, este neconstituțională în ceea ce privește procesul-verbal și actul de control încheiate potrivit art. 8 alin. (3) din același act normativ precum și în ceea ce privește „explicațiile scrise solicitate în condițiile art. 6 alin. (2) lit. f)” din același act normativ.
Pentru a înțelege mai bine considerentele expuse de Curtea Constituțională, se impun o serie de precizări:
Agenția Națională de Administrare Fiscală se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor.
În realizarea obiectivelor instituției, acesta are, în principal, următoarele atribuții: asigurarea aplicării unitare și nediscriminatoare a legislației fiscale, elaborarea și avizarea proiectelor normative care reglementează administrarea veniturilor bugetare, elaborarea și aplicarea procedurile de impunere pentru persoanele juridice și persoane fizice și cel mai important atribut de interes în cadrul discuție prezente este cel al exercitării controlului operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte din domeniul economic, financiar și vamal care au ca efect evaziunea fiscală.
În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin personalul autorizat, are dreptul să cerceteze și să evalueze activități sau operațiuni în vederea stabilirii stării de fapt, să efectueze controale în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală, să verifice legalitatea activităților desfășurate, să efectueze investigații, să rețină documente, să dispună confiscarea de bunuri și sume de bani dar și să aplice sigilii.
Elementul care a născut critica ridicată în fața Curții Constituționale este reprezentat de prerogativa organelor fiscale care în urma constatării unor împrejurări, întocmesc procesele-verbale și actele de control în baza cărora sesizează organele de urmărire penală precum și faptul că împreună cu actul de sesizare transmit organelor de urmărire penală și documentele ridicate, explicațiile scrise, precum și alte înscrisuri care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal.
Codul de procedură penală conține dispoziții care precizează în concret că în materia probelor, acestea pot fi administrate de către organul de urmărire penală doar în cursul urmării penale, iar urmărirea penală debutează, conform art. 305 Cod procedură penală, abia în momentul în care actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, moment după care organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță începerea urmării penale. Reamintim că prin dispozițiile din Codul de procedură penală, legiuitorul instituie obligația organelor de urmărire penală de a strânge de probe, în condiții de legalitate.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal” din cuprinsul art. 8 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.74/2013 este neconstituțională în ceea ce privește procesul-verbal și actul de control încheiate potrivit art. 8 alin. (3) precum și în ceea ce privește „explicațiile scrise solicitate în condițiile art.6 alin.(2) lit. f)” din același act normativ.
În motivarea deciziei s-a arătat că dispozițiile supuse controlului constituțional nu se coroborează cu Codul de procedură penală și nu îndeplinesc exigențele referitoare la calitatea legii, contrar art.1 alin. (5) din Constituția României, care reglementează supremația legii cu titlu de principiu.
Suplimentar, Curtea Constituțională a constat că este încălcat și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin.(3) din Constituția României, în măsura în care una din garanțiile esențiale a sistemului de obținere a probelor este, conform celor arătate anterior, obținerea acestora prin mijloace de probă întocmite după începerea procesului penal.
Această reglementare din Codul de procedură penală este încălcată chiar de legiuitor printr-o reglementare în materie fiscală cu trimitere la dispoziții procesual penale, ceea ce înseamnă că respectiva garanție constituțională de a avea dreptul la un proces echitabil ar fi aplicabilă doar unor categorii de persoane care nu sunt implicate în raporturi de drept fiscal și inaplicabilă celorlalți, ceea ce conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi a persoanelor care au implicații in raporturi fiscale, iar celorlalți li s-ar aplica cadrul general din materia probelor
În acord și cu considerentele Deciziei nr. 72 din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a reținut că orice colaborare între autoritățile fiscale antifraudă și organele de urmărire penală, în privința obținerii mijloacelor de probă, trebuie să se subsumeze concepției de ansamblu probator al Codului de procedură penală, care prevede, la art. 97 alin. (2), că proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului; b) declarațiile persoanei vătămate; c) declarațiile pârții civile sau ale pârții responsabile civilmente; d) declarațiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiz sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.
Curtea Constituțională a mai reținut că, similar procesului-verbal întocmit de organele fiscale antifraudă anterior începerii procesului penal, „actul de control” întocmit de inspectorii antifraudă cu ocazia constatării unor împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, anterior începerii procesului penal, poate să constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală, nu un mijloc de probă.
Curtea Constituțională a constatat că niciun act întocmit în activitatea de control desfășurată de inspecția antifraudă fiscală, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, anterior începerii urmăririi penale [„proces-verbal”, „act de control”, „explicații scrise solicitate în condițiile art. 6 alin. (2) lit. f)”, la care fac referire dispozițiile art. 8 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013], nu poate fi calificat, sub imperiul actualului Cod de procedură penală, drept mijloc de probă.
În schimb, potrivit Codului de procedură penală, organul de urmărire penală are competența ca, ulterior începerii urmăririi penale, să dispună efectuarea unor controale fiscale, conform art. 350 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, finalizate prin întocmirea unui proces-verbal, caz în care procesul-verbal constituie mijloc de probă în sensul art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut încălcarea principiului legalității și al supremației Constituției României și a legilor în vigoare, egalitatea drepturilor, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare precum și reglementarea constituțională privind înfăptuirea dreptății și în consecință a constatat neconstituționalitatea utilizării în procesul penal a unor probe obținute de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu ocazia acțiunilor de control efectuate.
