GUEST WRITER Suciu Popa: Aspecte legale privind furnizarea de la distanta a serviciilor medicale (telemedicina)

Autori: Andrei Georgescu, Partner si Vlad Lupascu, Senior Associate

Guvernul Romaniei a aprobat recent Ordonanta de Urgenta nr. 196/2020 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, care reglementeaza posibilitatea furnizarii serviciilor medicale la distanta, prin telemedicina, de catre toti profesionistii din domeniul sanatatii. Aceste servicii sunt teleconsultatia, teleexpertiza, teleasistenta, teleradiologia, telepatologia si telemonitorizarea.

Din punct de vedere formal, acest act normativ are ca principal obiectiv rezolvarea crizei sanitare in contextul actual determinat de pandemia generata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, aceasta fiind si motivarea adoptarii sale printr-o ordonanta de urgenta.

In fapt, acest act normativ vine in intampinarea unei realitati care impune folosirea mijloacelor tehnologiei informatiei in toate aspectele activitatilor private si comerciale, sectorul sanatatii nefacand exceptie. De altfel, servicii de telemedicina sunt deja disponibile in Romania, ca o extindere a serviciilor clasice oferite de unitatile medicale.

Avand in vedere faptul ca este previzibil ca serviciile de telemedicina sa se dezvolte si sa se diversifice in viitor, mentionam in cele ce urmeaza cateva aspecte care ar trebui luate in considerare in cadrul reglementarii si prestarii acestora.

In primul rand, jurisprudenta CJUE stabileste in mod clar un drept al pacientului la servicii medicale intra-comunitare, atat timp cat acestea indeplinesc conditii stabilite in mod obliectiv si proportional, cum ar fi personal calificat sau standarde minime de calitate[1]. Astfel, opinam ca telemedicina nu poate fi considerata un serviciu medical special, care ar putea fi limitat in baza unor criterii subiective prevazute de legea nationala, care sa favorizeze indirect prestatorii locali.

Din aceasta perspectiva, nu este clar daca prezentul cadru legal care prevede obligativitatea utilizarii si completarii dosarului electronic de sanatate al pacientului, parte componenta a Platformei informatice din asigurarile de sanatate, de catre prestatorii serviciului de telemedicina, ar putea permite prestarea acestui serviciu si din afara Romaniei. Totodata, este necesar sa fie identificat cadrul legal care sa permita profesionistilor din domeniul sanatatii din alte State Membre sa presteze servicii de la distanta in Romania, fiind necesara stabilirea unui echilibru intre siguranta actului medical din perspectiva standardelor minime de calitate si calificare si libera prestare a serviciilor.

Totodata, notam faptul ca lista de servicii medicale ce pot fi prestate prin intermediul telemedicinei este limitativa. Ca atare, este previzibil faptul ca datele pacientilor ar trebui sa poata fi transferate in mod facil, dar sigur, catre alti profesionisti din domeniul sanatatii (eventual din jurisdictii non-UE), pentru ca pacientul sa poata beneficia de un serviciu complet.

Din perspectiva regulilor de protectie a datelor cu caracter personal, datele privind sanatatea reprezinta date speciale care necesita un grad de protectie sporit. Notam ca, in SUA, Health Insurance Portability and Accountability Act’s (HIPAA) impune prestatorilor de servicii medicale de la distanta transferuri de date complet criptate si securizate. Ca atare, este exclusa folosirea SMS-urilor, e-mailului necriptat si solutiilor de videoconferinta disponibile gratuit.

O abordare similara este adoptata de Comisia Europeana in Codul de Conduita aplicabil aplicatiilor mobile de sanatate, care indica faptul ca si din perspectiva GDPR un grad similar de protectie ar fi necesar. Totodata, pe langa criteriile general prevazute de GDPR, s-ar impune sa existe protocoale clare de pastrare si transfer a datelor pacientilor, inclusiv catre state care nu fac parte din Uniunea Europeana, dar in care pacientul ar putea avea nevoie sa se trateze ulterior.

In plus, telemedicina este un serviciu care tine atat de domeniul sanatatii, cat si de cel al societatii informationale. Directiva 2006/123/CE privind serviciile in cadrul pietei interne stabileste o procedura care impune Statelor Membre obligatia de a notifica Comisiei Europene, orice proiecte de reglementari tehnice privind produsele si serviciile care tin de societatea informationala, inainte de adoptarea lor in legislatia nationala, daca acestea vizeaza: (a) restrictii cantitative sau teritoriale, in special sub forma limitarilor stabilite in functie de populatie sau a unei distante geografice minime intre prestatori; (b) obligatia unui prestator de a adopta o forma juridica specifica; (c) cerinte referitoare la detinerea capitalului unei societati; (d) altele cerinte care rezerva accesul la activitatea de servicii in cauza pentru anumiti prestatori in temeiul specificului activitatii; (e) interdictia de a avea mai mult de un loc de stabilire pe teritoriul aceluiasi stat; (f) cerinte care stabilesc un numar minim de salariati; (g) tarife obligatorii minime si/sau maxime pe care trebuie sa le respecte prestatorul; (h) obligatia prestatorului de a oferi alte servicii specifice impreuna cu serviciul sau. Din aceasta perspectiva, ramane de vazut daca normele metodologice de aplicare ale OUG 196/2020 vor conditiona accesul la activitatea de telemedicina prin reglementari tehnice ce prevad conditionalitati de maniera celor de mai sus, cel mai important, fiind conditionarea serviciilor de telemedicina de oferirea se servicii si printr-o practica medicala clasica.

Nu in ultimul rand, un aspect relevant care trebuie luat in considerare de catre prestatorii de servicii medicale la distanta este incidenta Directivei 2000/31/CE (directiva privind comertul electronic), care defineste reguli pentru furnizarea serviciilor specifice societatii informationale, atat in interiorul statelor membre, cat si intre acestea, astfel aplicandu-se si telemedicinei. In cazul serviciilor de telemedicina intre intre specialisti (professional-to-professional sau business-to business), cum ar fi, spre exemplu, teleradiologia, se aplica principiul tarii de origine, serviciul oferit de specialist trebuind sa respecte regulile statului membru de stabilire. In cazul activitatilor de la intreprindere la client (business-to-consumer), care ar putea fi relevante, spre exemplu, pentru serviciile de telemonitorizare, obligatiile contractuale nu intra sub incidenta principiului tarii de origine, fiind posibil ca serviciul sa fie reglementat de regulile din tara beneficiarului. Aceste aspecte vor fi deci toate relevante pentru stabilirea cadrului legal al prestarii serviciilor de telemedicina, in plus fata de prevederile nationale aplicabile.

[1] Cauza C-385/99 Müller si Van Reit [2003] ECR I-4509; Cauza C-157/99 Smits si Peerbooms [2001] ECR I-5473; Cauza C-372/04 Watts [2006] ECR I-4352; Cauza C-159/90 Society for the Protection of Unborn Children Ireland [1991] ECR I-4685; Cauzele Reunite 286/82 si 26/83 Luisi and Carbone [1984] ECR 377.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here