GUEST WRITER Silvia Uscov: Vulnerabilități ale profesiei de avocat din jurisprudența CtEDO și CJUE

* Prezentarea doamnei avocat Silvia Uscov, Managing Partner USCOV | Attorneys at law, în cadrul Conferinței despre vulnerabilitățile actuale din profesia de avocat: cauze și remedii din 29 mai 2021, Hotel Intercontinental – București

Libertatea exercitării profesiei de avocat presupune multe valențe, printre care și libertatea de exprimare a avocatului. Cauza clasică citată pe acest subiect este Morice c. Franței, dar m-am gândit să vă aduc în față o cauză mai puțin mediatizată, care poate reprezenta un reper optimist pentru avocatură.

Prima la care vreau să mă refer este:

  1. Cauza Amihalachioaie c. Republicii Moldova (hotărâre din 20 aprilie 2004)

Reclamantul, dl Amihalachioaie, de profesie avocat și președinte al Uniunii Avocaților din Republica Moldova, a fost condamnat la plata unei amenzi administrative pentru că „a afirmat într-un „interviu” acordat unui ziar că, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale, „o anarhie totală se va instaura in organizarea profesiei de avocat” şi că, prin urmare, se pune întrebarea dacă Curtea Constituţională este constituţională. dar și pentru că a declarat că judecătorii Curţii Constituţionale „nu ar considera Curtea Europeană a Drepturilor Omului o autoritate”.

CEDO a apreciat că restrângerea libertăţii de exprimare a reclamantului nu a constituit „o necesitate socială imperioasă” și că a există o violare a art. 10 din Convenție.

Dincolo de motivarea opiniei majoritare, opinia parțial disidentă a judecătorului Loucaides, reprezintă o veritabilă nestemată.

Acesta afirma: Într-o societate democratică modernă, critica acestor instituţii, chiar dacă ea este echivalentă cu o lipsă „de respect”, constituie o valoare mult mai importantă decat protecţia prestigiului unei instituţii de stat, oricare ar fi ea.

Apoi reamintește cele spuse de un eminent judecător britanic, Lordul Denning, în anul 1968, cu referire la un articol care critica dur o hotărâre a Curţii de Apel, articolul respectiv fiind calificat drept „contempt of court” (sfidare a instanţei de judecată).”

Articolul redat: „Recenta hotărâre pronunțată de Curtea de Apel constituie un exemplu straniu de orbire care pune stăpânire uneori pe cei mai buni judecători. Legislaţia adoptată in anul 1960 şi după aceasta, ulterior, a devenit aproape inaplicabilă din cauza hotărârilor irealiste, contradictorii şi eronate in cauze importante, pronunţate inclusiv de Curtea de Apel. Atunci ce fac ei? Îşi cer oare scuze pentru cheltuielile şi problemele cauzate poliţiei? Pentru nimic in lume”.

Lordul Denning face o analiză extinsă a articolului, dar încheie așa: „Comentatorii pot vorbi despre tot ceea ce se întâmplă într-o instanţă de judecată. Ei pot spune că noi ne înșelăm şi că hotărârile noastre sunt eronate, că ele sunt sau nu supuse apelului”.

În opinia judecătorul CEDO Loucaides se concluzionează astfel: „Mai mult decât atât, termenul „autoritate” semnifică dreptul de a conduce, puterea de a impune respect. Încă o dată, eu nu văd cum o simplă lipsă de „respect” faţă de o instanţă de judecată ar putea diminua autoritatea puterii judiciare de a impune respect faţă de hotărârile sale sau alte acte judecătoreşti. O asemenea „autoritate” poate fi efectivă, chiar şi In cazul lipsei de „respect” din partea persoanelor asupra cărora ea este exercitată sau de către orice altă terţă parte.”

A doua cauză la care vreau să fac referire pentru că este de aplicabilitate în sistemul nostru actual și poate conduce la o serie de vulnerabilități este:

  1. Deli c. Republicii Moldova – Încălcarea dreptului la un proces echitabil prin afectarea imparțialității judecătorului deoarece l-a amendat pe avocatul din cauză (hotărârea din 22.10.2019)

Dl Deli a obiectat față de acțiunile judecătorului în cauza clientului său, apreciind că acesta încerca să îi intimideze clientul. Judecătorul l-a amenințat pe avocatul Deli cu îndepărtarea din sală sau cu luarea măsurii arestului administrativ și, deoarece fusese avertizat în repetate rânduri, a fost amendat pentru manifestarea unei lipse de respect față de instanță. Dl Deli l-a recuzat pe judecător, iar cererea i-a fost respinsă.

Ca o paranteză, amendarea avocatului pentru motive similare celor din această cauză se dispun și în fața instanțelor din România, potrivit art. 188 NCPC.

Prin urmare, avem o vulnerabilitate în privința procedurilor civile.

În procedura penală stăm mai bine, în cuprinsul art. 283 alin. 4 lit. h NCPP menționându-se că nerespectarea de către avocaţii părţilor a măsurilor luate de către preşedintele completului de judecată privind dispozițiile de menținere a ordinii și solemnității ședinței se sancționează cu amenda, cu excepţia situaţiilor când aceştia susţin cereri, excepţii, concluzii pe fondul cauzei, precum şi atunci când procedează la audierea părţilor, martorilor şi experţilor.

CEDO reține în cauza Deli c. Republicii Moldova o încălcare a art. 6 CEDO pentru că, în analiza criteriilor de imparțialitate obiectivă a judecătorului, se observă că, în procedura împotriva dlui Deli, judecătorul cauzei a acționat atât din postura de acuzator, cât și de judecător al faptelor avocatului, iar faptul că hotărârea sa a fost supusă reexaminării la instanța superioară în grad nu a remediat lipsa de imparțialitate a instanței care l-a condamnat pe dl Deli.

O a treia hotărâre CEDO se referă tot la libertatea de exprimare a avocatului și prezintă relevanță în contextul actual, mai cu seamă că se referă la un stat vest-european:

  1. L.P. și Carvalho c. Portugaliei (08.10.2019)

În 2009, două persoane de origine romă, reprezentate de domnul Carvalho, au depus plângeri  împotriva unui judecător pentru defăimare și discriminare rasială din cauza comentariilor făcute de judecător într-o hotărâre în care clienții dlui Carvalho erau părți.

Plângerile au fost clasate, dar aceste două persoane, reprezentate din nou de domnul Carvalho, au introdus o acțiune civilă pentru defăimare, solicitând 10.000 EUR de la judecător, acțiune ce a fost respinsă ca fiind în mod vădit nefondată.

Ulterior, judecătorul a intentat o acțiune civilă împotriva avocatului Carvalho, argumentând că, în calitatea sa de reprezentant, a depus cu bună știință o plângere penală nefondată împotriva lui.

Problema tocmai acum se ridică deoarece soluția instanței a fost de a admite acțiunea judecătorului și de a-l obliga pe avocat să plătească 10.000 EUR către judecător.

În acest caz, bineînțeles, CEDO a reținut o încălcare a art. 10.

Dincolo de libertatea de exprimare, această cauză se referă mai degrabă la unul dintre principiile de bază ale rolului avocatului, adoptat la Congresul al Optulea al Naţiunilor Unite de la Havana (Cuba), potrivit căruia avocatul nu va fi identificat cu clientul său.

Prin urmare, cauza Robert Roșu nu a fost prima, dar cu siguranță cea mai gravă încălcare a acestui principiu.

  1. Nu în ultimul rând, chiar dacă este vorba doar despre o trimitere preliminară la CJUE în cauza Cauza C-694/20, și nu o hotărâre, evoluția acesteia trebuie urmărită în contextul în care avocații sunt entități raportoare nu numai în materia spălării banilor, unde, așa cum am mai spus în repetate rânduri, modalitatea de implementare a directivei în România încalcă cele deja statuate în cauza Michaud c. Franței, respectiv raportarea ar trebui să fie mediată de Barou/UNBR, nu realizată direct la un organism al statului, ci și în materia schimbului automat de informații în domeniul fiscal.

Conform OG 5/2020 pentru modificarea Codului de procedură fiscală, în măsura în care avocatul acordă consultanță privind un aranjament transfrontalier, are obligația de raportare. Aceasta se realizează cu acordul clientului, iar în măsura în care acesta nu este obținut, avocatul trebuie să notifice fără întârziere un alt intermediar (pe care, deși s-au depus eforturi de către UNBR, în Ghidul publicat de ANAF, nu se menționează și modalitatea în care acest intermediar ar putea fi identificat), intermediar care să îndeplinească obligația de raportare, iar, în măsura în care el nu există, își notifică clientul cu privire la obligație.

Problema care s-a pus de Ordinul Barourilor Flamande și de Belgian Association of Tax Lawyers a fost următoarea: notificarea unui alt intermediar, care nu este clientul său, ar avea drept consecință dezvăluirea de informații de către avocat, pe care le obține în exercitarea activităților esențiale ale profesiei sale, încălcând, astfel, secretul profesional, respectiv dreptul la respectarea vieții private garantat prin art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la un proces echitabil garantat prin art. 47 din Cartă?

Potrivit reclamanților, aceștia spun că obligația de notificare ar trebui să fie direct exercitată direct de către client, care poate să notifice intermediarii săi, iar guvernul flamand a răspuns că, dacă avocatul nu îl cunoaște pe intermediar, atunci contribuabilul răspunde pentru raportare, dar și clientul îl poate pune în legătură pe avocat cu un alt intermediar, neidentificând nicio problemă.

Această lipsă de previzibilitate a normei din directivă și modalitatea în care ea poate fi implementată și, ulterior, interpretată de fiecare dintre cele 27 state membre poate constitui o vulnerabilitate pentru profesia de avocat.

Urmează să vedem limitele trasate la nivel european asupra secretului profesional, care suferă restrângeri din ce în ce mai mari în contextul actual, ceea ce tinde la transformarea avocatului de consultanță într-un funcționar.

Concluzia la care eu am ajuns, și cu care îmi închei intervenția, e că o lege nu e bună sau rea în esența ei, ci totul ține de buna-credință a persoanei care se întâmplă să o interpreteze și, cum suspectul, contra firii, a ajuns să își dovedească nevinovăția, cum cei sănătoși, tot contra firii, au ajuns să probeze că nu-s bolnavi, așa nici noi nu ne putem baza pe buna-credință, prezumată în teorie.

Astfel, s-a ajuns ca vulnerabilitățile pentru profesia de avocat să nu vină din sfera legiferării, ci mai degrabă din zona jurisdicțională, ceea ce reprezintă un paradox tocmai pentru că aceștia din urmă sunt prin excelență profesioniști ai dreptului, ai lui jus est ars boni et aequi.