Întreaga comunitate online a salutat în 2019 noua Directivă Europeană 2019/790, supranumită și “Directiva Copyright” în principal pentru preocuparea Comisiei Europene față de evoluția tehnologică și apariția unor noi modele de afaceri care nu existau în 1996 sau 2001 la data actelor normative pe care noua directivă le modifică parțial.
Considerând că “atât pentru titularii de drepturi, cât și pentru utilizatori continuă să existe insecuritate juridică în ceea ce privește anumite utilizări, printre care și utilizările transfrontaliere, ale operelor și ale altor obiecte protejate în mediul digital” se impune modernizarea legislației în acord cu noile cerințe ale pieței.
Statele membre trebuie să prevadă că autorii operelor încorporate într-o publicație de presă primesc o parte corespunzătoare din veniturile pe care le obțin editorii de presă în urma utilizării publicațiilor lor de presă de către prestatorii de servicii ai societății informaționale. Acest profit sharing poate fi stabilit doar prin contracte de licență care să prevadă în mod concret modalitatea prin care publicația de presă poate exploata opera respectivă și care va fi remunerația pentru autori.
Ca o consecință, publicațiile on-line se văd nevoite să perceapă un cost de la cititori pentru a putea plăti mai departe titularii drepturilor de autor. Prin această practică, anunțătorii de media care își promovau serviciile și produsele prin reclama derulată în articole la îndoială numărul de vizualizări al unui banner și există posibilitatea de a se îndrepta către altă audiență.
La o conferință care a avut loc la București în data de 21 ianuarie 2020, reprezentanții Google prezenți în România pentru a discuta special pe această temă, au venit cu o soluție viabilă, un mecanism de abonament unic manageriat de Google la care utilizatorii să se înscrie plătind o singură dată și în care să se găsească multiple publicații, în detrimentul mai multor abonamente pe care cel mai probabil că cititorii vor refuza să le încheie. La acest moment, Google are discuții cu peste 80 de publicații on-line din Europa, dispuse să adere la acest proiect.
Prin Directiva actuala este permisă utilizarea digitală a operelor și a altor obiecte protejate în scopul unic de ilustrare didactică, în măsura justificată de scopul necomercial urmărit de către instituțiile de învățământ considerând ca Statele membre se vor îngriji de compensarea adecvată a autorilor și titularilor de drepturi. Excepție vor face anumite categorii de opere sau alte obiecte protejate, cum ar fi materialele care sunt destinate în principal pieței educaționale sau partiturile, în măsura în care pe piață sunt disponibile cu ușurință licențe adecvate de autorizare.
Desigur că centrele de educație private cu scop comercial nu vor beneficia de libertatea de utilizare prevăzută mai sus, fiind necesar să întreprindă acțiuni concrete pentru deținerea și utilizarea materialelor didactice fără a încălca drepturile autorilor.
Directiva conține și prevederi care sunt menite să asigure protejarea publicațiilor de presă în mediul on-line, cu respectarea drepturilor prevăzute de articolele 2 si 3 alineatul 2 din Directiva 2001/29/CE potrivit cu care Statele Membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte pentru autori a operelor lor, pentru artiști interpreți a fixării interpetării sau execuției lor, pentru producători de filme sau fonograme cu privire la originalul și copiile filmelor.
De o importanță sporită este articolul 17 din Directiva Copyright care vizează utilizarea conținutului protejat de către prestatorii de servicii online de partajare de conținut, mai concret platformele de social media, sau canalele de distribuire de conținut precum YouTube. Prin intermediul acestuia se specifică faptul că pestatorii de servicii online ar trebui să partajeze conținut doar prin obținerea unei autorizații sau licențe în prealabil, fapt pe care îl pot reglementa în termenii și condițiile de utilizare, în special în cazurile în care există întelegeri între mai mulți prestatori.
Mai concret, autorii trebuie să acorde o atenție sporită termenilor și condițiilor înainte de a încărca un conținut protejat pe o platformă online întrucât acesta este practic cadrul legal care stabilește licența gratuită sau contra cost pe care o oferă prestatorilor. Acest proces de acordare a drepturilor nu trebuie să constituie o piedică în ceea ce privește disponibilitatea operelor întrucât tot Directiva Copyright întărește obligația prestatorilor de servicii online de a manifesta disponibilitate de soluționare a notificărilor provenite din partea autorilor, de a stopa sau chiar de a înlătura respectivul conținut care face obiectul unei eventuale plângeri.
Statele Membre au 2 ani pentru a transpune Directiva în dreptul național.
