GUEST WRITER Popescu & Asociații: Măsurile asiguratorii în procesul penal. Îmbunătățirea cadrului legislativ sau o modificare formală?

Autori: Adrian CHIRVASE, Partner, Ioan MATEESCU, Attorney-at-law

Introducere

Incepand cu luna martie a acestui an, o noua obligatie ce vizeaza masurile asiguratorii a fost introdusa in patrimoniul organelor judiciare, respectiv verificarea periodica a subzistentei temeiurilor care au determintat luarea sau mentinerea acestora.

Fara nicio legatura aparenta, obligatia de verificare periodica a masurilor asiguratorii a luat fiinta odata cu adoptarea unei legi care nu sugera nicio modificare pe taramul masurilor asiguratorii, respectiv Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor masuri pentru punerea in aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in ceea ce priveste instituirea Parchetului European (EPPO).

Separat de modificarile privind competenta Parchetului European, Legea nr. 6/2021 a introdus in Codul de Procedura Penala articolul 2502, care prevede ca „In tot cursul procesului penal, procurorul, judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, instanta de judecata verifica periodic, dar nu mai tarziu de 6 luni in cursul urmaririi penale, respectiv un an in cursul judecatii, daca subzista temeiurile care au determinat luarea sau mentinerea masurii asiguratorii, dispunand, dupa caz, mentinerea, restrangerea sau extinderea masurii dispuse, respectiv ridicarea masurii dispuse, prevederile art. 250 si 250^1 aplicandu-se in mod corespunzator”.

Ce a determinat modificarea legislatiei?

Trecand peste aparenta lipsa de legatura la care am facut referire mai sus, la o prima evaluare, ratiunea introducerii noii reglementari pare sa nu-i aiba in prim-plan pe justitiabili, chiar daca acestia, in unele cazuri, pot fi lipsiti de folosinta activelor personale pe perioade de timp exagerat de indelungate, ci vine, potrivit expunerii de motive actului normativ, ca un raspuns la dificultatile intampinate in practica de catre Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate care, datorita perioadelor de timp de solutionare a cauzelor penale, a avut uneori sarcina de a valorifica „bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, devenind in timp nevandabile, iar costurile de administrare depasind valoarea bunurilor”.1

Chiar si asa, este inca devreme sa pretindem o intelegere a efectelor pe care noile dispozitii le vor putea avea asupra persoanelor afectate de masuri asiguratorii instituite in procesele penale, obligatia organelor judiciare de a verifica daca mai subzista motivele care au determinat initial luarea masurilor asiguratorii neputand ramane una sterila, noul cadru de reglementare creand o bresa pentru a reevalua statutul acestor masuri, si asta nu doar pentru motive care tin de devalorizarea bunurilor.

Ce s-a modificat in concret?

Potrivit noilor dispozitii, in cursul urmaririi penale, procurorul va verifica intr-un termen de cel mult 6 luni daca mai subzista motivele care au determinat luarea initiala a masurilor asiguratorii. Atunci cand cauza se afla in fata instantelor de judecata, termenul este de cel mult 1 an.

Verificarea priveste „temeiurile care au determinat luarea masurii”, respectiv a temeiurilor privind evitarea, ascunderea, distrugerea, instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care (i) pot fi supuse confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care (ii) pot servi la garantarea executarii pedepsei amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune.

Important de avut in vedere este ca solutiile dispuse in temeiul dispozitiilor art. 2502 (mentinerea, restrangerea, extinderea sau ridicarea masurii) pot fi supuse caii de atac a contestatiei in fata judecatorului de drepturi si libertati. Astfel, daca anterior intrarii in vigoare a noului text de lege, instituirea masurilor asiguratorii putea fi contestata doar o singura data, intr-un termen de 3 zile de la comunicarea ordonantei de instituire a masurilor sau de la data aducerii la indeplinire a acestora in cazul luarii acestora de catre procuror, respectiv intr-un termen de 48 de ore de la pronuntarea sau, dupa caz, de la comunicarea incheierii prin care a fost luata masura in cursul judecatii, noul cadru legislativ ofera posibilitatea contestarii acestora o data la 6 luni in cursul urmaririi penale sau un an in cursul judecatii, ulterior verificarii acestora de catre organele judiciare – ramane insa de vazut daca termenele de 6 luni, respectiv un an, vor fi respectate in practica si, dupa caz, ce sanctiuni vor fi corelate unor eventuale situatii de incalcare a acestora.

Care este relevanta practica?

Daca in cazurile in care masurile asiguratorii erau instituite in vederea garantarii executarii pedepsei amenzii penale sau cheltuielilor judiciare ori a repararii prejudiciului produs prin infractiune, persoanele ale caror bunuri erau sechestrate aveau la indemana si inainte de adoptarea noii reglementari un remediu prin care sa obtina ridicarea sechestrului potrivit dispozitiilor legii procesuale civile, in ceea ce priveste situatiile in care bunurile erau indisponibilizate in vederea confiscarii speciale sau extinse, sechestrul ramanea in vigoare pana la solutionarea definitiva a cauzei.

Mai exact, practica ne-a aratat ca in situatiile in care, ulterior luarii masurilor asiguratorii, se constata ca bunurile indisponibilizate nu mai indeplinesc conditiile prevazute de art. 112-1121 din Codul Penal (de exemplu, apar imprejurari noi din care rezulta ca bunurile nu au fost produse/dobandite prin savarsirea faptei penale ori detinerea acestora nu mai este interzisa de legea penala), noul cadru legal a creat o speranta legitima pentru proprietarii bunurilor indisponibilizate de a putea verifica mentinerea temeiurilor care au determinat luarea masurilor asiguratorii si, dupa caz, cenzurarea acestora, consecutiv cu ridicarea masurilor asiguratorii.

Totodata, chiar daca nu este prevazut expres de legea procesuala penala, in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, analiza instantelor de judecata nationale asupra temeiurilor care au determinat luarea masurilor asiguratorii va trebui sa vizeze si perspectiva duratei de timp scurse de la momentul instituirii acestora, in conditiile in care, desi protectia conventionala acordata dreptului la proprietate prin art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 al Conventiei nu este absoluta, este arhicunoscuta orientarea Curtii in sensul ca limitarea dreptului de proprietate nu trebuie sa duca la golirea de continut al acestuia2.

Nu mai putin important este, insa, faptul ca legiuitorul a omis sa reglementeze si o sanctiune pentru nerespectarea de catre organele judiciare a noii obligatii, nefiind foarte clar in prezent ce se va intampla daca acestea nu vor verifica masurile asiguratorii in termenele stabilite de legiuitor, respectiv daca noul regim al masurilor asiguratorii va fi asimilat regimul masurilor preventive sau, dimpotriva, va ramane in asteptarea introducerii si a unor norme de sanctionare.

In aceste conditii, cel putin pana la stabilirea de catre legiuitor a unei sanctiuni in cazul incalcarii noii obligatii, va fi foarte interesant de vazut cum va rezolva practica judiciara acesta carenta legislativa.

In loc de concluzii

Chiar daca nu se poate vorbi inca despre o practica judiciara in ceea ce priveste noua obligatie de verificare periodica a masurilor asiguratorii, initiativa legiuitorului este bine venita si de asemenea cat se poate de fireasca. Pana la urma in procesele penale, si cu precadere in cursul urmaririi penale, pot aparea adeseori elemente noi care inlature temeiurile initiale pentru care au fost luate masurile asiguratorii si este necesar sa existe un cadru procedural in care sa poata fi macar evaluate aceste elemente.

Astfel, daca anterior intrarii in vigoare a noului text de lege, odata instituit sechestrul, cel putin in cursul urmaririi penale, soarta bunurilor indisponibilizate era lasata in mare parte la indemana procurorului, cu titlu de premiera persoanele ale caror bunuri au fost sechestrate au posibilitatea de a supune ordonantele emise de procuror in urma verificarii masurilor asiguratorii controlului judecatoresc prin intermediul contestatiei, imprejurare ce poate fi calificata ca o imbunatatire a cadrului legislativ. Asupra caracterului formal sau nu al noii obligatii urmeaza sa mai revenim pe masura ce practica judiciara se va pronunta.


1 A se vedea expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, pag. 16 (PL-x nr. 671/2020)

2 Sporrong si Lonnroth c. Suedia, Ap. nr. 7151/75; 7152/75 (CtEDO, 23 Septembrie 1982) para. 63

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here