GUEST WRITER | NNDKP | Radu Damaschin, Partener, departament Litigii | Sub zodia forței majore

Conjunctura actuală generată de SARS-CoV-2 și declararea stării de urgență au dat naștere în spațiul public unei multitudini de discuții legate de modul în care debitorii se pot prevala de forța majoră ca împrejurare de natură să-i exonereze de răspundere pentru neexecutarea (sau executarea cu întârziere) a obligațiilor contractuale.

Întrucât despre conceptul de forță majoră s-a mai scris, nu vom explicita conceptul decât în măsura strict necasară clarificării unor aspecte practice care trebuie avute în vedere de cei tentați sau constrânși să se prevaleze de acest remediu în relația cu partenerii lor contractuali.

Pentru a simplifica și mai mult demersul, vom încerca să oferim un răspuns celor mai des întâlnite întrebări care i-ar putea preocupa pe debitori și creditori deopotrivă.

  1. Constituie pandemia COVID -19 caz de forță majoră ?

Întâi de toate, arătăm că din punct de vedere juridic, această întrebare nu poate primi un răspuns de principiu. Aprioric, verificarea existenței sau nu a forței majore impune de fiecare dată un exercițiu relativ abstract, și anume confirmarea caracterului extern (neimputabil părților contractante), imprevizibil și absolut invincibil și inevitabil al evenimentului generator al neexecutării.

În cazul concret, față de natura situației cu care societatea în ansamblul ei se confruntă, această condiție poate fi considerată implicit îndeplinită.

În continuare, existența sau nu a forței majore se va analiza întotdeauna prin raportare la situația particulară a debitorului. Mai exact, ea constituie o împrejurare care înlătură răspunderea juridică numai în măsura în care debitorul însuși se află într-o situație care-l pune în imposibilitatea definitivă, sau după caz temporară, de a-și îndeplini o anumită obligație juridică.

  1. Poate funcționa forța majoră în lipsa unei clauze contractuale? Există situații care împiedică de plano incidența acestei cauze de nerăspundere ?

Chiar și în măsura în care părțile nu au fost suficient de diligente pentru a reglementa contractual efectele forței majore asupra modului de îndeplinire a obligațiilor asumate, ele se pot prevala în mod direct de prevederile legale corespunzătoare, acestea având un caracter supletiv.

Totuși, trebuie reținut că incidența și efectele forței majore sunt reglementate prin norme de ordine privată, ceea ce înseamnă că părțile sunt libere să înlăture prin voința lor (manifestată expres și explicit) o astfel de cauză de nerăspundere.

Așadar, ori de câte ori părțile au reglementat contractual faptul că debitorul va fi obligat să își îndeplinească conform obligațiile chiar și în caz de forță majoră, debitorul nu se va putea prevala de aceasta instituție juridică.

De asemenea, chiar dacă debitorul s-ar putea prevala de un eveniment imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, el n-o poate face dacă anterior apariției acestuia, fusese pus în întârziere de către creditor pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.

În fine, o altă situatie reglementată expres de lege, în care debitorul nu s-ar putea prevala de forța majoră, este cea în care obligația priveste bunuri de gen, întrucât se prezumă că în privința acestora nu ar putea exista imposibilitate de executare. Considerăm totuși că prezumția legală este mai degrabă una relativă.

  1. În ce constă beneficiul nerăspunderii?

Două sunt ipotezele față de care forța majoră poate antrena protecția debitorului.

Prima este imposibilitatea absolută de executare, caz în care acesta este eliberat de obligație. Ce se înțelege în concret prin eliberarea de obligație, urmează să fie analizat de la caz la caz, în funcție de natura efectivă a contractului și implicit a obligațiilor asumate.

A doua ipoteza este cea a imposibilității temporare de executare, caz în care debitorul beneficiază doar de o suspendare a obligației pentru un termen rezonabil, care la rândul său se apreciază în funcție de împrejurarea care a determinat întârzierea (durata și conținutul cazului de forță majoră).

  1. Cum se activează clauza/ beneficiul forței majore?

Dacă părțile au reglementat contractual mecanismul de valorificare a acestei cauze de nerăspundere, debitorul va fi nevoit să respecte întocmai prevederile agreate. De obicei, clauzele contractuale prevăd atât termenul în care debitorul trebuie să se adreseze creditorului, cât și modalitatea concretă de comunicare.

În ceea ce privește dovada forței majore, în mod uzual aceasta se realiza prin Certificate de forță majoră eliberate de Camerele de Comerț și Industrie. În măsura în care părțile nu au fost suficient de diligente în acest sens, vor trebui să urmeze prescripțiile Codului civil. În acest sens, debitorul va trebui să notifice creditorului într-un termen rezonabil apariția cauzei de forță majoră.

În ce ne privește, considerăm ca proba forței majore trebuie realizată prin certificatele mai sus amintite, chiar dacă art. 12 din Decretul de instituire a stării de urgență menționează competența Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri de a elibera agenților economici certificate de situație de urgență. Certificatele de situație de urgență pot cel mult să constituie documente suport pentru obținerea certificatului de forță majoră, iar nu probe ale forței majore înseși.

  1. Ce remedii are debitorul căruia i se refuză beneficiul cauzei de nerăspundere?

O astfel de întrebare presupune, la rândul ei, o distincție. Dacă creditorul nu are un titlu executoriu, acesta va trebui să declanșeze un litigiu menit să obțină conformarea din partea debitorului, ori repararea prejudiciului suferit. Într-un astfel de eventual litigiu, debitorul poate opune forța majoră fie pe cale de apărare, fie pe calea unei cereri reconvenționale având ca obiect constatarea existenței cazului de forță majoră. Considerăm că o astfel de acțiune este perfect admisibilă, întrucât ea privește constatarea unei stări juridice, iar nu doar a unei simple împrejurări de fapt.

În cazul în care creditorul beneficiază de un titlu executoriu pe care încearcă să-l valorifice în cadrul unei proceduri de executare silită, debitorul ar putea reacționa pe calea contestației la executare, în cadrul căreia ar putea invoca lipsa caracterului cert și exigibil al creanței, justificat de intervenția aceluiași eveniment exonerator de răspundere. Așa cum am precizat și anterior, în ambele situații un astfel de demers al debitorului trebuie să fie precedat de notificarea evenimentului de forță majoră către creditor anterior punerii sale în întârziere.

Evident, cele cinci întrebări de mai sus și răspunsurile oferite nu epuizează problematica acestei situații juridice excepționale. Totuși, lăsând la o parte circumstanțele particulare ale fiecărei spețe în parte, acestea pot reprezenta un reper necesar evaluării unei conduite juridice corecte pentru deblocarea unui impas contractual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here