Foarte multe investigații interne în cadrul marilor companii sunt declanșate în urma ponturile primite de la diverse persoane, așa numitul concept de „whistleblowing” sau avertizorii de integritate. Surprinzător este că „whistleblowing-ul” a depășit la nivel mondial de 3 ori următorul factor, și anume auditul intern, în acest clasament al trigger-ilor investigațiilor. În opinia mea, Directiva UE privind protecția avertizorilor de integritate, care trebuie transpusă în legislația națională până la finalul acestui an, va stabili un alt ritm al investigațiilor, total diferit, însemnând nu o scădere a ponturilor provenite de la avertizori, ci o creștere semnificativă. În cele ce urmează voi oferi un ghid util cu privire la aceasta, dar și impactul pe care îl va avea asupra mediului de business.
Informațiile privind un fapt ilegal obținute într-un context profesional, provenite de la avertizorii de integritate, adică persoanele care le raportează sau divulgă, declanșează aproape jumătate (43%) din investigațiile interne inițiate de companii, în timp ce auditul intern reprezintă doar 15%, conform unui raport PwC prezentat recent în cadrul unui webinar organizat de casa de avocatură Albu Legal în parteneriat cu Legal 500.
Cu toate acestea, avertizorii de integritate nu au curajul să raporteze ilegalitățile comise în compania în care lucrează sau cu care colaborează, de teama repercusiunilor, cum ar fi concedierea sau stigmatizarea lor drept „turnători”, având în vedere cultura ex-comunistă și politicile sale. De altfel, nici autoritățile românești, nici cele europene nu au aplicat o serie de măsuri solide care să-i protejeze. Desigur, un rol important în susținerea acestor comportamente îl au și organizațiile. Dacă acestea nu au creat o cultură organizațională deschisă și solidară, angajatul nu se va simți confortabil să divulge nereguli și din teama că mărturiile sale nu vor fi de ajutor, iar faptele vor fi mușamalizate.
Pe 23 aprilie 2018 însă, Comisia Europeană a prezentat un pachet de inițiative care include o propunere de directivă privind protejarea persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii și o comunicare care stabilește un cadru juridic cuprinzător pentru protejarea avertizorilor de integritate în scopul apărării interesului public la nivel european, instituie canale de raportare ușor accesibile, subliniază obligația de a păstra confidențialitatea, interzice represaliile împotriva avertizorilor și stabilește măsuri de protecție specifice.
Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a fost adoptată la 23 octombrie 2019 și a intrat în vigoare la 16 decembrie 2019. Statele membre trebuie să transpună directiva în legislația lor națională până pe 17 decembrie 2021.
Odată cu aceste inițiative, unele companii, mai ales dintre marile multinaționale, au dezvoltat canale de avertizare, iar au apărut pe piață a apărut un număr semnificativ de furnizori specializați de astfel de canale de avertizare.
Cele mai vizate ramuri de business
Consider că această directivă a UE privind protecția avertizorilor de integritate va stabili un alt ritm al investigațiilor, total diferit, însemnând nu o scădere a ponturilor provenite de la avertizori, ci o creștere semnificativă. Cu siguranță, multe companii mari au deja sisteme de „whistleblowing”, stabilite mai mult sau mai puțin oficial sau în detaliu. Marea diferență, însă, după ce această directivă UE va fi transpusă în noua legislație internă a statelor membre, este că va oferi o mai mare protecție avertizorilor de integritate. Va favoriza protejarea acestora, în detrimentul protejării entității juridice/companiei sau individului din cadrul companiei la care face referire avertizorul de integritate. Este un aspect ce ține de politica UE și vom vedea cum va fi pus în practică, dacă practica va asigura echilibrul ori va conduce la abuzarea sistemelor de avertizare.
Această directivă și modul în care corporațiile vor crea cadrul necesar și vor implementa canalele potrivite pentru avertizorii de integritate va avea de asemenea impact asupra modului în care autoritățile judiciare, în special procurorii, vor lua în considerare criteriile pentru a introduce responsabilitatea legală pentru infracționalitatea corporativă.
Scopul acestei directive este să fie raportate faptele din toate ramurile de business, mai ales din zonele de interes precum fiscalitatea, combaterea spălării banilor, protecția datelor, protecția intereselor financiare, siguranța alimentară, sănătatea publică, protecția mediului înconjurător etc.
Cine pot fi acești avertizori de integritate?
Referitor la persoanelor care vor divulga aceste informații/avertizorii de integritate, directiva europeană face referire la persoanele care au calitatea de lucrător, inclusiv funcționarii publici, care desfășoară o activitate independentă, acționari sau persoane din departamentul administrativ, din organele de conducere sau supraveghere a unor întreprinderi, voluntari sau stagiari, remunerați sau neremunerați, orice persoană care lucrează sub supravegherea și conducerea contractanților, a subcontractanților și a furnizorilor chiar persoanele care nu au o legătură legală cu entitatea despre care dezvăluie informațiile.
De exemplu, chiar persoane care poartă discuții de negociere a unor contracte de angajare, candidați pentru anumite joburi din cadrul companiei.
Care sunt organizațiile care pot intra în vizorul avertizorilor de integritate?
Pot fi atât organizațiile pentru care avertizorii lucrează, cât și cele cu care colaborează. De exemplu, partenerii de afaceri, partenerii cu care au contracte, instituțiile cu care intră în contact. Practic, putem vorbi despre orice entitate care a acționat ilegal.
Directiva prevede un model de raportare prin 3 canale: intern, extern și public, iar o problemă ar fi că nu este asigurat un echilibru între aceste canale. Cel mai favorizat canal ar fi cel intern, datorită intereselor care coincid, însemnând că o entitate are nevoie de confidențialitate în privința procedurii de lucru, secrete ce țin de business, nevoia de protejare a imaginii. Fiecare angajat care lucrează într-o corporație semnează, de regulă, un acord de nedivulgare, NDA, iar aceste contracte devin nepotrivite pentru conceptul de whistleblowing. Întorcându-ne la aceste interese, corporațiile au nevoie de un anumit nivel de intimitate. Favorizarea sau permiterea lipsei clauzelor într-un acord care poate favoriza whistleblow-ing-ul extern și chiar public poate afecta discreția de care au nevoie companiile. Ceea ce înseamnă că această directivă trebuie să prevadă un model de raportare foarte credibil, eficient, care să funcționeze și care să favorizeze procedurile de whistleblowing intern, care să minimizeze situațiile în care un avertizor de integritate a acționat în afara organizației, așa numitul whistleblow extern și public, acestea trebuind să aibă justificări temeinice.
Dispoziții aplicabile raportărilor interne și externe
-
Obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la persoana avertizorului (art. 16) – statele membre trebuie să asigure nedivulgarea identității persoanei care efectuează raportarea, fără consimțământul explicit al acesteia;
-
Protecția datelor cu caracter personal – atât ale avertizorului, cât și cu privire la informațiile furnizate prin raportare și care pot conține astfel de date – (art. 17) – în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 și Directiva (UE) 2016/680;
-
Evidența raportărilor (art. 18) – statele membre se asigură că entitățile juridice din sectorul privat și din domeniul sectorului public și autoritățile competente păstrează evidența tuturor raportărilor primite. Acestea nu se păstrează pentru o perioadă mai lungă decât este necesar și proporțional pentru respectarea cerințelor impuse.
Ce măsuri de protecție trebuie să ia în calcul statele membre?
Consider că pentru ca acest concept de „whistleblowing” să fie cât mai eficient și să aibă efecte, statele membre trebuie să aplice un set de măsuri de protecție cum ar fi interdicția represaliilor (art. 19), măsuri de sprijin – acordate de statele membre prin autoritățile publice competente – ar putea fi acordate de un centru de informare sau de o autoritate administrativă unică și independentă – (art. 20), măsuri pentru protecția împotriva represaliilor (art. 21), măsuri pentru protecția persoanelor vizate de raportări (art. 22). Importante sunt și sancțiunile (art. 23), fiind necesare sancțiuni penale, civile sau administrative, atât pentru persoane care împiedică sau încearcă să împiedice raportarea, cât și pentru persoane care efectuează raportări false sau au divulgat public informații false, în mod deliberat, dar și interzicerea renunțării la drepturi și la măsuri reparatorii (art. 24). Acestea însă, conjugat cu un set de măsuri foarte solide, care să asigure premisele ne-abuzării sistemului de whistleblow-ing.
Astfel, până la 17 decembrie 2021, statele membre UE trebuie să transpună în propriile legislații Directiva privind protejarea avertizorilor de integritate. De la această dată, cerințele devin obligatorii pentru companiile cu peste 249 de angajați. Companiile cu un număr de angajați cuprins între 50 și 249 au ca termen de implementare 17 decembrie 2023.
Această directivă specifică și faptul că organizațiile pot apela la alte companii specializate în acest domeniu, pot externaliza serviciile, nefiind necesar să angajeze oameni noi pentru aceste proceduri.
Nu e necesar ca într-o companie doar un singur angajat să comită o infracțiune pentru ca această companie să intre în vizor, ci este suficient ca acea companie să încurajeze un comportament neadecvat al angajaților prin cultura sa organizațională. Prin implementarea unor canale eficiente de raportare pentru avertizori, aceste companii vor trebui să-și schimbe modul de funcționare, pentru a nu mai apărea astfel de comportamente.
Dacă autoritățile române și europene aplică aceste măsuri corect, egal, într-un mod eficace și eficient, cu focus pe avertizorii de integritate și pe informațiile divulgate de aceștia și acționează ca urmare a acestor ponturi, va scădea numărul de ilegalități, cum ar fi fraudele, evaziunile fiscale, spălarea de bani, mita, comportamentele imorale. De asemenea, persoanele care divulgă informațiile se vor simți confortabil, mai ales dacă organizațiile în care lucrează vor lăuda și susține acest tip de comportament, și nu îi vor trata ca pe niște denunțători. Cum spuneam, însă acestea conjugat cu un set de garanții foarte solide, care să asigure premisele ne-abuzării sistemului de whistleblow-ing.
Gabriel Albu este un avocat cu experiență vastă, fondator al casei de avocatură Albu Legal, specializată în dreptul penal al afacerilor. Înainte de a se concentra pe practica de drept penal al afacerilor, Gabriel Albu a lucrat în firme de top, precum Linklaters, CMS Cameron McKenna și Salans (în prezent, Dentons). Începând cu anul 2005, încă din perioada activității în cadrul firmelor de avocatură internaționale, Gabriel a început practica de drept penal al afacerilor. Din anul 2008, în cadru independent, Gabriel s-a dedicat întru totul dreptului penal al afacerilor, fiind unul dintre pionierii acestui domeniu de practică profesională în România, la nivelul profesional de sofisticare la care este el înțeles astăzi. Gabriel a fost implicat într-un număr mare al cauzelor penale de nivel înalt derulate în România. Gestionează cauze complexe, la cel mai înalt nivel de reprezentare, implicând îndeosebi acuzații de evaziune fiscală și fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, acuzații de corupție, de fraudă financiară, infracțiuni de serviciu, pe piața de capital și fraude privind achizițiile publice. Deține o solidă și diversă experiență în domeniul corporate, asistând și reprezentând un număr mare de companii – multinaționale și locale – și persoane fizice din cadrul acestora în proceduri penale complexe, aflate sub atât sub jurisdicția națională, cât și cu elemente internaționale.
