Motto 1: Mândria devine vanitate dacă nu are acoperire în fapte ori dacă este disproporționată în raport cu ecoul social al reușitei.
Motto 2: Fericirea nu este destinația, ci este chiar drumul; întreg drumul sau partea care rămâne de parcurs după ce ne-am dat seama de acest lucru.
Motto 3: „Poți avea o capacitate intelectuală mare, poți fi genial la matematică și să ai abilități lingvistice de necontestat, dacă eșuezi la capitolul inteligență emoțională, nimic nu mai contează. Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întorceți-vă la lucrurile simple” (Kim Ung Yong).
Modestia este o virtute a omului moderat, decent, lipsit de impertinență. Uneori, prin modestie se poate înțelege și particularitatea întâlnită la un om fără valoare, fără strălucire sau de importanță redusă. Însă, nu acesta este sensul pe care îl am în vedere aici, ci accepțiunea virtuoasă.
Se poate pune semnul egalității între modestie și smerenie? Răspunsul este negativ, în primul rând, pentru că modestia este un concept general, în timp ce smerenia este specifică religiei. În al doilea rând, în timp ce smerenia exclude de plano orice formă de mândrie, modestia este compatibilă cu una dintre accepțiunile mândriei, respectiv când aceasta constă în satisfacția generată de obținerea unor rezultate pozitive în diverse domenii. Sentimentul de mulțumire produs de reușite este o specie de mândrie, care este acceptată, cel puțin în sistemul laic de valori.
Care este linia de demarcație dintre modestie și infatuare (aroganță, înfumurare etc.)? Din păcate, în zilele noastre este frecvent întâlnită subcultura tupeului. Acest tip de subcultură este relativ des întâlnit, în timp ce modestia este o rara avis (pasăre rară). Linia de frontieră dintre modestie și infatuare este greu de identificat sau trasat, deoarece este subțire, fină și greu sesizabilă. Când ești mai sigur că ai un comportament modest, atunci te pândește riscul depășirii graniței care te poate plasa în ghearele vanității (trufiei, infatuării, îngâmfării ș.a.).
Modestia nu trebuie pusă în antinomie cu mândria, ci numai cu infatuarea, deoarece prima poate avea corespondent în fapte și, într-o astfel de ipoteză, satisfacția psihică se justifică în plan social și poate fi manifestată. Este vorba de acele situații în care oamenii au realizări, mai mici sau mai mari, de care ei pot fi mândri, fără să fie considerați infatuați de către ceilalți membri ai societății. Reușitele în orice domenii îi fac pe oameni mândri și este firesc ca ei să aibă acest sentiment. Mândria în doze corecte aduce sănătate socială și constituie, totodată, motor al progresului, dacă succesele sunt concordante cu tipul de realizări prețuite de mediul social al fiecărui individ.
„Dacă intenționați să investiți timpul pentru a vă cultiva o anumită abilitate, ar fi bine să cunoașteți și să cultivați acel tip de abilitate pe care alte persoane din jurul vostru îl vor aprecia“, afirmă Leda Cosmides, profesor de psihologie evoluționistă la Universitatea din California, Santa Barbara[1].
Un individ care se implică în protecția mediului, activități de voluntariat, acțiuni civice, sportive, culturale etc. și reușește să obțină rezultate pozitive, apreciate de comunitatea din care face parte, are toate motivele să fie mândru de ceea ce a realizat. Privită astfel, mândria poate fi considerată un aspect cel puțin util din punct de vedere social, atât timp cât aceasta se corelează cu reușita. Însă, mândria trebuie să fie cel mult proporțională cu nivelul realizărilor. Limita mândriei este, așadar, proporționalitatea (echivalența). Mândria devine vanitate dacă nu are acoperire în fapte ori dacă este disproporționată în raport cu ecoul social al reușitei.
Jessica Tracy, profesor de psihologie la British Columbia, conchide: „O mulțime de oameni se gândesc doar la faptul că mândria e o dovadă de aroganță, un orgoliu, o obsesie de sine. Dar oamenii care simt mândrie autentică în succesele lor sînt cei care navighează frumos în lume, întrețin relații sociale bune, sunt apreciați în mod real și tind să aibă o stimă de sine ridicată“[2].
[1] Apud S. Giurgeanu, https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/lauda-de-sine-2.
[2] Idem.
Sursa: htcp.eu
