Motto: Unii oameni fac ceea ce spun și trebuie făcut, în timp ce alții fac contrariul a ceea ce pretind că trebuie făcut.
În august 2012, în timpul judecării recursului declarat de Iulia Timoșenko, împotriva hotărârii de condamnare, susținătorii acesteia au intrat în sala de judecată, având asupra lor o copie a operei de artă plastică Judecata lui Cambyses, o pictură a olandezului Gerard David, datând din 1498[1]. Un gest similar a fost făcut, în luna noiembrie a aceluiași an, în timpul procesului în cadrul căruia a fost judecat Maxim Luzianin, acuzat și condamnat într-o cauză privind violențele din Piața Bolotnaia[2] (Moscova).
În ambele cazuri, cei care au vrut să sensibilizeze judecătorii prin prezentarea picturii ce reprezintă Judecata lui Cambyses au avut ca scop imediat să le amintească acestora că pielea lor este în joc, astfel că nu trebuie să deservească interese contrare aflării adevărului sau înfăptuirii justiției, ci sunt obligați să fie imparțiali și independenți.
Herodot a transmis umanității povestea avându-l ca protagonist pe Cambyses al II-lea, rege-despot care a domnit între anii 529-522 î.Hr. Tabloul denumit, foarte sugestiv, Judecata lui Cambyses este un diptic inspirat din povestea consemnată de Herodot și îl înfățișează pe fiul judecătorului Sisamnes împărțind dreptate din jilțul tatălui său, care fusese un judecător regal corupt, sancționat exemplar și inedit, la porunca regelui Cambyses. Herodot ne spune că Sisamnes a acceptat o mită de la una dintre părțile unui proces. Luând cunoștință despre acest fapt, Cambyses a hotărât ca judecătorul să fie sancționat într-un mod cu totul neobișnuit. Regele a ordonat ca magistratul corupt să fie jupuit, iar apoi cu pielea sa să fie tapisat jilțul fostului magistrat regal persan, pentru a aminti tuturor că înfăptuirea justiției presupune punerea în joc, la propriu, a propriei pieli.
După acest supliciu, ce denotă o barbarie nemaiîntâlnită, regele Cambyses la numit pe fiul lui Sisamnes (Otanes), în calitate de judecător în locul tatălui său, atrăgându-i atenția să nu uite de ceea ce a pățit tatăl său, să fie incoruptibil și să judece drept.
Astfel, apare ca plauzibilă teza potrivit căreia, în spatele expresiei ați pune pielea în joc, stă tocmai această poveste oferită posterității de Herodot și, ulterior, reprezentată în pictura lui Gerard David, care, la rândul său, a dorit realizeze o operă-avertisment pentru judecătorii investiți cu soluționarea unor cazuri. El și cei care i-au solicitat pictura s-au gândit că magistrații care vor vedea pictura, vor conștientiza faptul că trebuie să fie incoruptibili și că menirea lor este înfăptuirea egală și imparțială a justiției[3].
Morala dipticului Judecata lui Cambyses surprinde, însă, și aspectul mai extins că privilegiile, funcțiile sau demnitățile publice implică în mod inevitabil, pe lângă elementele de confort și prestigiul conferit de acestea, o responsabilitate pe măsură, a cărei ignorare poate antrena consecințe negative severe.
Această poveste este întrucâtva similară cu parabola Sabia lui Damocles, care era un slujitor la curtea lui Dionisos al II-lea al Siracuzei[4]. Încercând să-și lingușească regele, Damocles i-a spus suveranului că îl consideră foarte norocos pentru că are atâta putere și autoritate, dându-i de înțeles că are o viață de invidiat. Pentru a-i arăta că există și un revers al medaliei, Dionisos s-a oferit să facă schimb de poziții cu Damocles pentru ca acesta din urmă să experimenteze ex propriis sensibus privilegiul de a fi rege[5].
Apoi Damocles a fost tratat regește, slujitorii comportându-se față de el ca și cum ar fi el monarhul, dar cu cât mai mult se bucura de viața regală, cu atât mai mult atenţia îi era atrasă de sabia aflată deasupra capului său, care atârna de un fir de păr și putea cădea în orice clipă. În fața unei asemenea situații, nemaiputând rezista presiunii psihice, Damocles și-a cerut iertare și i-a spus lui Dionisos că nu mai vrea să aibă viață de rege.
Morala sabiei lui Damocles pleacă de la realitatea că, în orice societate, mai veche sau mai nouă, oamenii au dorit sau vor să ajungă în poziții cât mai importante, chiar de conducători sau lideri. Celor ahtiați după poziții sociale importante le scapă din vedere sau pur și simplu ei ignoră aspectul esențial, respectiv că responsabilitatea este proporțională cu nivelul funcției sau poziției ocupate.
Adevărații conducători, magistrați sau demnitari își pun pielea în joc și simt deasupra capului sabia lui Damocles, presiunea stresului generat de responsabilitatea socială asociată funcției pe care o dețin. Sigur, aici îi avem în vedere pe oamenii care se ridică la înălțimea demnității publice, iar nu pe impostorii sau parveniții în funcții cu responsabilități, care cel mai probabil nu au niciun stres pentru că nu au reprezentarea rolului social pe care ar trebui să-l aibă cei care dețin puterea într-un domeniu.
Oamenii care fac ceea ce afirmă că trebuie făcut și care nu se gândesc exclusiv la interesele proprii sunt cei pe umerii cărora se sprijină societatea contemporană. Ceilalți doar încurcă lucrurile sau complică evoluția pozitivă a societății și, uneori, determină regrese pe planul relațiilor sociale.
Primii sunt curajoși, pentru că își pun pielea la bătaie, iar ceilalți sunt șarlatani sau lași, întrucât pun pielea altora în joc.
[1] Recursul fostului premier ucrainean a fost, însă, respins.
[2] Violențele din Piața Bolotnaia s-au produs în timpul marșului „Marșul milioanelor”. „Marşul Milioanelor” a organizat de opoziţia din Rusia, în 6 mai 2012, împotriva guvernării lui Vladimir Putin și s-a încheiat cu confruntări violente între protestari şi forţele de ordine.
[3] Dipticul pictat de Gerard David – pictor olandez, este expus în Muzeul Groeninge din Bruges.
[4] Un tiran al Siracuzei, Italia din secolul al IV-lea î.Hr.
[5] Damocles a căzut în cursă și a fost de acord cu propunerea vicleană a regelui, astfel că s-a așezat în locul acestuia. Imediat, Dionisos ordonat ca o sabie imensă, al cărei mâner atârna doar de un fir de păr din coada unui cal, să fie agățată deasupra locului unde stătea Damocles.
