GUEST WRITER Avocat Andrada Nicolescu: Producția hidrogenului verde în România. Analiza legislației relevante

Abordarea globală în privința magnitudinii și complexității problemei schimbărilor climatice a devenit clară odată cu încheierea Acordului de la Paris, act internațional ratificat de Uniunea Europeană în data de 5 octombrie 2016, prin care statele semnatare și-au propus consolidarea unui răspuns global în privința combaterii schimbărilor climatice.

În scopul îndeplinirii obiectivelor indicate în Acordul de la Paris, Comisia Europeană a publicat la data de 11.12.2019, Pactul Ecologic European. Acest act trasează o foaie de parcurs către o economie circulară, bazată pe principiul protejării mediului și a sănătății umane. Una dintre soluțiile identificate în vederea atingerii obiectivelor ecologice constă în producerea hidrogenului curat.

În consecință, la data de 8.07.2020, Comisia Europeană a publicat „Strategia privind Hidrogenul”, stabilind o serie de obiective în privința producției de hidrogen curat pe care statele membre să le atingă până în 20501, semnalând deopotrivă că în acest moment în Uniunea Europeană cele 300 de electrolizoare operaționale (utilizate pentru producerea hidrogenului curat) produc mai puțin de 4% din producția totală de hidrogen.

Promovarea producției de hidrogen curat prezintă interes deosebit datorită potențialului său în privința:

  • Decarbonării sectoarelor industriale dependente de hidrogen (rafinarea petrolului, producția de amoniac, metanol și oțel);

  • Înlocuirii combustibililor fosili, chiar și în sectoare care s-au dovedit greu de electrificat (transport, termoficare);

  • Posibilității de stocare a energiei. Hidrogenul produs poate fi stocat în formă lichidă sau gazoasă și poate fi reutilizat pentru a produce energie electrică.

Deși hidrogenul este un gaz incolor, este descris în materiale de specialitate ca fiind gri, verde (curat), albastru, turcoaz2. La nivel molecular, acestea sunt diferite între ele numai în ceea ce privește metodele lor de producție, care sunt mai mult sau mai puțin generatoare de CO2, aceasta deoarece deși hidrogenul este cel răspândit element pe Pământ, nu există în natură în stare pură, ci trebuie să fie produs (adică extras din alți compuși) prin procese consumatoare de energie.

Prin urmare, hidrogenul este un vector de energie (iar nu o sursă de energie), iar amprenta sa de carbon este măsurată prin cantitatea de CO2 eliberată atunci când este produs, iar nu prin cantitatea de CO2 emisă atunci când este consumat.

Cea mai mare parte a hidrogenului utilizat astăzi este produs prin procese care emit dioxid de carbon, iar motivul constă în costul mai redus al tehnologiei utilizate. Hidrogenul produs în acest mod este denumit hidrogen gri.

Există metode de producție industrială care nu emit CO2, dintre care cea mai importantă este electroliza apei. Pentru ca hidrogenul produs prin electroliză să fie cu adevărat lipsit de carbon, energia electrică utilizată trebuie să provină din surse regenerabile. Doar în acest caz hidrogenul produs poate fi calificat drept „verde”.

Hidrogenul albastru se obține din toate celelalte metode de producție care emit o cantitate mică de CO2. Pe termen scurt și mediu, din motive ce țin de costurile ridicate ale noilor tehnologii, o soluție intermediară ar fi utilizarea hidrogenul albastru (mai poluant decât cel verde, dar mai puțin poluant decât cel obținut din arderea cărbunelui sau a hidrocarburilor – metodă încă utilizată pe scară largă), datorită maturității tehnologiilor utilizate în acest scop. Hidrogenul albastru se obține fie prin utilizarea energiei nucleare pentru producerea sa, fie prin utilizarea unor tehnologii ce presupun captarea și stocarea cantității de CO2 produse ca efect al utilizării energiei electrice din sursă poluantă în procesul obținerii hidrogenului.

Cadrul general aplicabil producției de hidrogen este reglementat prin Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 („Legea”), care la art. 123 stabilește că este producător de gaze naturale orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară, inter alia, activitatea de producție de hidrogen. În consecință, toate drepturile și obligațiile stabilite prin Lege pentru producătorii de gaze naturale se vor aplica și în ceea ce privește producția de hidrogen.

Conform art. 119 din Lege, producția și exploatarea instalațiilor de hidrogen sunt supuse autorizării, respectiv licențierii din partea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei („ANRE”).

În acest sens, producătorii de hidrogen au obligația de a obține autorizația de înființare a unei noi instalații de hidrogen și a licenței de exploatare comercială a noilor instalații de producere a hidrogenului. Acestea sunt reglementate de ANRE prin:

  1. Ordinul nr. 200/2020 privind aprobarea Condițiilor-cadru de valabilitate asociate autorizației de înființare pentru noi instalații de producere a hidrogenului; și

  2. Ordinul nr. 201/2020 privind aprobarea Condițiilor-cadru de valabilitate asociate licenței de exploatare comercială a noilor instalații de producere a hidrogenului.

Anterior obținerii autorizație de înființare, respectiv a licenței de exploatare comercială emise de ANRE, producția hidrogenului prin electroliza apei presupune, asemenea oricăror altor construcții, parcurgerea etapelor necesare pentru obținerea autorizației de construire conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 50/1991”).

O primă etapă în dezvoltarea un proiect de producție de hidrogen prin electroliza apei constă în dobândirea unui drept real (e.g. drept de proprietate sau drept de superficie) asupra terenului pe care se dorește dezvoltarea proiectului. O analiză minuțioasă asupra istoricului titlurilor de proprietate este necesară pentru evitarea anulării dreptului real dobândit de dezvoltatorul proiectului, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. În acest sens, este necesară deopotrivă colaborarea cu autoritățile locale pentru a verifica dacă există solicitări în baza legilor de restituire a proprietăților cu privire la terenul respectiv și dacă există litigii pe rolul instanțelor care să vizeze drepturi reale asupra terenului.

O categorie de terenuri pentru care dobândirea dreptului de proprietate prezintă o serie de particularități este categoria terenurilor extravilane agricole, anumite dificultăți fiind generate de prevederile Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 175/2020. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că nu pot fi edificate construcții asupra unui teren extravilan. În acest sens, este necesară parcurgerea etapei de introducere a terenului din extravilan în intravilan (etapă ce impune necesitatea elaborării și aprobării unui plan urbanistic zonal („PUZ”) sau a unui plan urbanistic general („PUG”) pentru care în prealabil a fost obținut avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Terenurile destinate construirii, aflate în intravilan, se vor scoate din circuitul agricol, definitiv, prin autorizația de construire.

Odată realizată analiza titlurilor de proprietate, se va solicita autorității locale competente eliberarea unui certificat de urbanism pentru elaborarea Planului urbanistic zonal.

Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie, conform Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului, în cazul:

a) zonelor centrale ale localităților;

b) zonelor construite protejate și de protecție a monumentelor;

c) zonelor de agrement și turism;

d) zonelor/parcurilor industriale, tehnologice și zonelor de servicii;

e) parcelărilor, pentru divizarea în mai mult de 3 parcele;

f) infrastructurii de transport;

g) zonelor supuse restructurării sau regenerării urbane;

h) altor zone stabilite de autoritățile publice locale din localități, potrivit legii.

În măsura în care nu se impune elaborarea unui PUZ (i.e. dezvoltarea proiectului este posibilă conform planului urbanistic general sau a fost aprobat prin hotărâre a consiliului local un PUZ pentru respectiva zonă de referință care face proiectul compatibil cu destinația zonei), se poate solicita emiterea certificatului de urbanism pentru construire. În caz contrar, este necesară inițierea etapei pentru obținerea PUZ-ului (această etapă poate dura între 6 luni – un an). Ulterior acestei etape, se va solicita eliberarea certificatului de urbanism pentru construire și se vor iniția demersurile pentru realizarea documentație tehnice.

Prin certificatul de urbanism pentru construire, vor fi indicate o serie de avize și acorduri pe care titularul dreptului real asupra terenului trebuie să le obțină în scopul final de a obține autorizația de construire.

Concomitent cu etapa obținerii avizelor și acordurilor indicate în certificatul de urbanism, este necesară parcurgerea formalităților necesare pentru racordarea la rețeaua de energie electrică, având în vedere că electroliza apei se realizează prin procese consumatoare de energie electrică. În acest sens, se poate solicita un studiu de soluție care să indice soluția de racordare cea mai eficientă din perspectivă economică (acest studiu este opțional, se realizează de către operatorul de distribuție din zona de referință și se achită de către entitatea care îl solicită). În această etapă, va fi necesară obținerea avizului de amplasament care se emite de operatorul de distribuție. Ulterior obținerii autorizației de construire, se vor iniția demersurile pentru obținerea avizului tehnic de racordare.

În toate cazurile, chiar și în absența unei precizări exprese în certificatul de urbanism, trebuie obținut (inter alia) un punct de vedere din partea autorității de mediu competente cu privire la necesitatea evaluării impactului proiectului asupra mediului.

De asemenea, după obținerea autorizație de construire pentru electrolizor (și pentru eventuale instalații adiacente), este necesară obținerea autorizației de mediu, conform prevederilor Ordinului nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, potrivit cărora obținerea autorizația de mediu este obligatorie în cazul producției de substanțe chimice anorganice de bază. Valabilitatea autorizație de mediu (precum și a autorizației integrate de mediu) se menține câtă vreme titularul obține viza anuală prevăzută la art. alin. (21) din OUG nr. 195.2005 privind protecția mediului. Totuși, trebuie avute în vedere prevederile legale care conduc către concluzia necesității obținerii autorizației integrate de mediu.

Conform prevederilor regăsite la punctul 4.2 al Anexei nr. 1 din Directiva nr. 75/2010 privind emisiile industriale, transpusă la nivel național prin Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale rezultă că acest act normativ este aplicabil producției de hidrogen. Acestea califică hidrogenul drept un compus chimic anorganic3 și stabilesc fără echivoc că producerea „la scară industrială” a unui astfel de compus chimic se circumscrie sferei de reglementare a directivei.

Pentru facilitarea înțelegerii sensului Directivei nr. 75/2010, Comisia Europeană a publicat un punct de vedere cu privire la sintagma „producție la scară industrială”. Deși acest punct de vedere nu este poziția oficială a Comisiei Europene (iar o interpretare definitivă și obligatorie a normelor europene poate fi realizată numai de Curtea Europeană de Justiție), poate fi un instrument util pentru autoritățile naționale competente în aplicarea acestui act normativ.

În acest sens, Comisia Europeană arată că prevederile Anexei I Secțiunea 4 („industria chimică”) se referă la „producția la scară industrială” și nu conține praguri de capacitate cantitativă. Scara fabricării chimice poate varia de la câteva grame (dintr-un produs foarte specializat), până la multe tone (dintr-un produs chimic în vrac); totuși, ambele pot corespunde noțiunii de „scară industrială” pentru respectiva activitate.

Faptul că activitatea se desfășoară în „scopuri comerciale” poate fi un indicator puternic al producției la scară industrială, chiar dacă materialul este un produs intermediar și, prin urmare, nu este el însuși comercializat. Scopuri comerciale” implică faptul că activitatea se desfășoară în principal ca o activitate comercială remunerată.

Cu toate acestea, este posibil să nu fie suficient să se utilizeze „scopul comercial” al unei activități ca singurul determinant al „scării industriale”. Poate fi, de asemenea, important să se ia în considerare impactul potențial asupra mediului al unei secvențe de producție. De exemplu, dacă producția unui produs intermediar (chimic) are loc în același loc în care este utilizat, fără a avea niciun efect semnificativ asupra mediului, poate fi disproporționat ca această activitate să fie considerată producție la „scară industrială”. Efectul potențial asupra mediului ar fi la rândul său dependent de cantitățile produse și de tehnologia utilizată.

Conform prevederilor art. 3 lit. g1) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale (legea de punere în aplicare a Directivei nr. 75/2010), pentru producerea „la scară industrială” a compușilor chimici anorganici (inclusiv pentru producția de hidrogen) se impune obținerea autorizației integrate de mediu4. Legea detaliază, deopotrivă, condițiile în care poate fi solicitată o astfel de autorizație, precum și documentația necesară pentru obținerea ei.

Legea nr. 278/2013 stabilește diverse aspecte relative la obligațiile de bază ale operatorilor, valorile limită de emisie pentru substanțele poluante, efectuarea inspecțiilor de mediu, monitorizarea solului și a apelor subterane de pe amplasamentul instalației.

La o analiză prima facie a interpretării oferite de Comisia Europeană ar rezulta că producția de hidrogen ca produs intermediar utilizat în scopuri comerciale ar trebui considerată ca fiind realizată la scară industrială și, în consecință, să fie supusă obținerii autorizației integrate de mediu și tuturor obligațiilor prevăzute la Capitolul II din Directiva nr. 75/2010.

De lege ferenda, având în vedere particularitățile pe care Comisia Europeană le-a semnalat, ar fi util să se stabilească dacă producția de hidrogen curat care se realizează în același loc în care este utilizat (e.g. în cazul industriilor dependente de hidrogen) intră sau nu sub incidența prevederilor relative la producția la scară industrială a compușilor chimici, și, respectiv, dacă îi sunt sau nu aplicabile prevederile Capitolului II din Directiva nr. 75/2010.

Analiza prezentată în cuprinsul acestui articol nu este exhaustivă. Legislația aplicabilă producției de hidrogen curat este mai largă, motiv pentru care vom reveni cu serie de articole relative atât la producția de hidrogen curat, cât și la stocarea și utilizarea sa în industrie și transport.


1Comisia Europeană propune atingerea a 40 GW de electrolizoare în UE până în 2030 și 40 GW de electrolizoare pentru țările din proximitatea sa care exportă în UE . În plus, 50% din producția actuală de hidrogen din surse fosile ar trebui îmbunătățită pentru a produce hidrogen cu conținut scăzut de carbon. Începând cu 2030 și până în 2050, tehnologiile regenerabile de hidrogen ar trebui să ajungă la maturitate și să fie implementate la scară largă pentru a ajunge la toate sectoarele greu decarbonabile în care alte alternative ar putea să nu fie fezabile sau să aibă costuri mai mari.

2Hidrogenul turcoaz se obține prin piroliza metanului.

3De asemenea, Directiva 61/1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării califică hidrogenul drept compus chimic anorganic de bază (Anexa I, pct. 4.2, lit. a))

4A se vedea Ordonanța de urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului și Ordinul nr. 818/2013 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației integrate de mediu din 17.10.2003, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului


Cabinetul de avocatură coordonat de Andrada Nicolescu beneficiază de expertiza unor afiliați de prestigiu, avocați și experți în materie de sustenabilitate, energie și reglementări europene. Andrada și-a început cariera ca avocat consultant în domeniul piețelor de capital, dar cea mai mare parte a activității sale s-a axat pe soluționarea litigiilor în fața instanțelor naționale în sute de cauze complexe din diferite domenii reglementate, în cadrul uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România. În ultimii ani, Andrada și-a extins activitatea în domeniul energiei, concentrându-se pe energia produsă din surse regenerabile.

Parcurs educațional:

-Universitatea Cambridge, „Business and Climate Change. Towards Net Zero Emissions ”
-Universitatea Harvard, „Justice”
-Florence School of Regulation, „Regulation of the Power Sector”,
-Academia de Studii Economice București, Master în Administrarea Afacerilor
-Universitatea București, Facultatea de Drept

Proiectele recente pe care cabinetul de avocatură le-a finalizat cu succes sunt: furnizarea de analize cu privire la reglementările europene și naționale aplicabile pieței hidrogenului, consultanță privind tranzacții Real Estate, rapoarte due diligence în tranzacții privind proiecte de panouri fotovoltaice.