România trece printr-o fază de tranziţie destul de interesantă şi anume felul în care dreptul devine un instrument de manipulare politică. Fariseismul juridic implică respectul de dragul interpretării literale a vreunei dispoziţii legale, însă dreptul în sine este mai mult decât prescriptiv. Există aşadar un spirit, un sens global, o coerență totală care este cuprins într-un ordin juridic. Dacă justiţia va rămâne independentă de politic, ea va putea tinde către dreptate, dacă în schimb va fi capturată de fenomenul politic, justiţia va rămâne doar justiţie.
Dreptatea este sacră, ea are ca finalitate restabilirea adevărului. Din păcate trăim într-o lume pervertită, în care nu există doar un adevăr ci mai multe adevăruri. Într-un scenariu simplu, toate procesele prezintă situaţii binare cu un singur adevăr, însă adesea situaţia este complexă şi judecata lui Solomon nu este oportună, dreptatea devine un scop utopic. În faţa acestei frustrări acceptate apelăm la justiţie care va transa în favoarea unei soluţii, care va reprezenta pentru toţi adevărul, un adevăr virtual, care sperăm să coincidă şi cu adevărul real. Justiţia în comparaţie cu dreptatea, nu are aceleaşi pârghii, ea se bazează pe probe şi pe interpretarea Legii.
În faţa justiţiei, un simplu om se poate vedea dezarmat din cauza tehnicităţii domeniului, din cauza limbajului specializat, de aceea, avocaţii, au un rol primordial în cadrul unui proces, ei vor reprezenta clienţii în fata judecătorilor şi aceştia vor vorbi pentru ei, în limbajul juridic pe care clienţii nu-l stăpânesc. Astăzi, în toate ţările civilizate, Legile fundamentale, garantează dreptul la un proces echitabil, dreptul la judecători imparţiali. Avocatul este indirect o garanţie a unui proces mai echitabil, căci el asigură egalitatea argumentelor – se face din acelaşi punct de referinţă şi anume cunoaşterea temeinică a dreptului.
Avocatul este asemeni unui interpret, el va ştii să găsească argumentele juridice pertinente apărării clientului pentru că el controlează limbajul juridic. Un proces echitabil nu poate avea loc dacă cele două părţi nu sunt pe acelaşi piedestal al limbajului. Avocatul echilibrează un proces, îl echilibrează. Un avocat confruntă legea, o umanizează, o interpretează şi argumentează în faţa judecătorului o soluţie juridică mai adaptată situaţiei clientului său.
Relaţia între avocat şi client este foarte importantă. Ea începe încă de când clientul păşeşte pragul biroului avocatului. Această relaţie este pecetluită de un drept, dreptul clientului la confidenţialitate şi dreptul avocatului de « a tăcea » privitor la dosarul unui client. Acesta este secretul profesional al avocaţilor. Acesta este garantat prin lege şi implicit şi prin tratatele internaţionale, cum ar fi de pildă Convenţia europeană a drepturilor omului, prin articolul 8 şi 13.
Secretul profesional al avocaţilor este temelia profesiei, căci pe această temelie se construieşte încrederea între client şi avocat. Secretul profesional nu are ca scop, ocolirea legii, eschivarea faptelor. Care este atunci menirea acestui secret profesional, odată ce am înlăturat interpretarea cinematografică ? Confidenţialitatea avocat-client, este garanţia unei apărări bune, cinstite, o apărare echilibrată care să permită avocatului să aibă acces la toate informaţiile şi faptele, astfel încât să fie capabil să exercite cât mai bine meseria, să construiască o strategie pentru apărarea juridică a clientului său. În definitiv, judecătorul judecă în funcţie de probe şi decide un adevăr juridic, căruia toate părţile sunt obligate să se supună. Avocatul nu judecă, ci apară.
În era digitală, a scandalurilor legate de manipularea datelor cu caracter personal pe reţelele de socializare, în spaţiul online cât şi scandalul mediatic autohton legat de declasificarea unor protocoale de colaborare între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie, pot duce la întrebări legitime legate de respectul confidenţialităţii avocat-client.
Înainte de toate, trebuie menţionat că secretul profesional nu este un drept absolut şi că legea poate să prevadă ingerențe dacă urmăreşte un scop legitim, cum ar fi securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor și a libertăţilor altora.
Există aşadar situaţii în cadrul activităţii avocaţilor în care aceastia pot fi supuşi interceptărilor telefonice. Atunci când legea organizează asemenea ingerente, aceste atingeri trebuiesc să fie făcute într-un scop legitim ca cele enunţate mai sus, să fie necesare şi proporţionate, spune chiar o decizie CEDO din anul 2015, Pruteanu vs România.
Rămâne de văzut dacă aceste protocoale de colaborare au încălcat vreun principiu constituţional, sau dacă în temeiul acestor protocoale s-au comis abuzuri în ceea ce priveşte confidenţialitatea avocat-client. Dacă justiţia va rămâne independenta de politic, ea va putea tinde către dreptate, dacă în schimb va fi capturată de fenomenul politic, justiţia va rămâne doar justiţie.
Acasă Actualitate GUEST WRITER Alin Orgoan, asistent universitar Universitatea din Bordeaux | Secretul profesional...