Gilescu Văleanu & Partenerii devine parte a bnt attorneys in CEE

Începând cu 1 aprilie 2020, societatea de avocatură Gilescu Văleanu & Partenerii devine parte a bnt attorneys in CEE, una dintre cele mai importante firme de avocatură din Europa Centrală și de Est. Societatea are una dintre cele mai extinse rețele din această zonă (Germania, Lituania, Letonia, Estonia, Belarus, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria și România) fiind prezentă în 11 țări și având o echipă globală alcătuită din peste 200 de avocați, juriști și practicieni ai dreptului.

Urmare acestei modificări, noua denumire a firmei în România este bnt Gilescu Văleanu & Partenerii, firmă ce stă la dispoziția clienților printr-o echipă locală de peste 20 de avocați și juriști de la birourile din București și Timișoara.

Tot de la această dată, bnt Gilescu Văleanu & Partenerii promovează la poziția de partener doi avocați cu vechime de peste 10 ani în echipa proprie, respectiv pe Iuliana Dinu, coordonatorul echipei de Dreptul Muncii, și pe Adela Fara, coordonatorul echipei Corporate și M&A din Timișoara.

Firma are experiență de 20 de ani pe piața avocaturii din România și deține în portofoliu clienți locali și internaționali, fiind specializată în consultanță juridică de afaceri adresată companiilor.