Garantiile personale in Noul Cod Civil

Elena Iacob

Managing Associate

SCA Zamfirescu Racoti Predoiu

 Noul Cod Civil adopta o serie de solutii noi si nu foarte noi in reglementarea garantiilor personale. Dupa cum a fost deja semnalat, o parte dintre solutiile aparent noi sunt preluate din doctrina sau din practica judecatoreasca anterioara, altele reprezinta solutii provenite din codurile sau legile straine care au constituit sursa de inspiratie pentru autorii Codului.

Traditional, contractul de fideiusiune era incheiat valabil prin simplul acord de vointa, forma scrisa fiind necesara doar pentru proba, in conditiile generale de dovada a actelor juridice. Era un contract unilateral, in care doar fideiusorul se obliga, si un contract cu titlu gratuit, fideiusorul neurmarind sa obtina o contraprestatie din partea creditorului prin acordarea fideiusiunii. Sub imperiul Noului Cod, fideiusiunea este un contract solemn, forma scrisa autentica sau sub semnatura privata fiind o conditie de valabilitate a acestuia. Creditorul are sau poate avea, la randul sau, anumite obligatii fata de fideiusor, cum ar fi obligatia de informare asupra continutului si modalitatilor obligatiei principale si asupra stadiului executarii acesteia. Nu in ultimul rand, fideiusiunea poate fi asumata cu titlu gratuit cat si cu titlu oneros (in schimbul unei remuneratii).

Fideiusiunea ramane un accesoriu fata de obligatia principala, dar accesorialitatea este oarecum atenuata prin aceea ca fideiusiunea poate garanta nu doar obligatii valide ci si obligatii naturale, daca fideiusorul cunostea aceasta imprejurare.

Desi sunt cerute anumite conditii, care trebuie indeplinite cumulativ in persoana fideiusorului, cea privind domiciliul in Romania si cea privind caracterul suficient al bunurilor fideiusorului detinute in Romania nu sunt aplicabile in cazul in care creditorul este cel care cere o anumita persoana drept fideiusor.

O situatie special reglementata este cea in care o parte se angajeaza fata de o alta parte sa acorde un imprumut unui tert, creditorul acestui angajament fiind considerat fideiusor al obligatiei de restituire a imprumutului. Aceasta apare aplicabila atunci cand creditorul angajamentului este interesat ca tertul sa primeasca imprumutul, de exemplu atunci cand o persoana (creditorul angajamentului) obtine angajamentul unui creditor de a acorda un imprumut unei filiale a persoanei respective, sau atunci cand un creditor actioneaza in calitate de aranjor in relatia cu alti potentiali creditori in legatura cu imprumutul acordat unui client. Fiind o situatie in care fideiusiunea opereaza in baza legii, ca exceptie de la necesitatea asumarii exprese a fideiusiunii in forma ceruta de lege, se ridica problema daca prin conventie se poate limita sau inlatura obligatia de garantie a creditorului angajamentului.

Semnalam totodata ipoteza regresului anticipat al fideiusorului, care se poate indrepta impotriva debitorului chiar inainte de a plati, de exemplu atunci cand este urmarit in justitie pentru plata sau cand, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suporta riscuri semnificativ mai mari decat atunci cand s-a obligat.

Departandu-se de la solutia anterioara consacrata de Codul civil de la 1864, conform careia in cazul unei plati partiale creditorul si fideiusorul subrogat prin plata vin in concurs pentru recuperarea creantei lor, fara ca intre ei sa existe un drept de preferinta, Noul Cod adopta o solutie apropiata Codului francez sau a celui din Quebec si stabileste faptul ca in astfel de cazuri creditorul initial titular al unei garantii poate exercita drepturile sale pentru partea neplatita cu preferinta fata de subrogat, cu exceptia situatiei in care s-a obligat sa garanteze suma pentru care a operat subrogatia.

Sunt introduse cazuri suplimentare de incetare a fideiusiunii, cum ar fi lipsa de diligenta a creditorului care nu introduce actiune impotriva debitorului principal in termen de 6 luni de la scadenta (sau in termen de 2 luni in cazul fideiusiunii limitate la termenul obligatiei principale) sau incetarea functiei in considerarea careia a fost constituita fideiusiunea (fideiusorul ramanand obligat pentru datoriile existente la incetarea fideiusiunii).

In ceea ce priveste alte tipuri de garantii personale, Noul Cod Civil clasifica drept garantii personale si totodata introduce cu caracter de noutate legislativa garantiile autonome, angajamente unilaterale irevocabile cu scop de garantie ce pot imbraca forma scrisorii de garantie sau a scrisorii de confort.

Desi inainte de Noul Cod era reglementata doar fideiusiunea in categoria garantiilor personale, pornind de la necesitatile de asigurare a creditului pe fondul relatiilor comerciale in continua diversificare, practica a conturat, chiar si in acea perioada, un regim distinct al scrisorilor de garantie bancara, care puteau constitui, in functie de intelegerile partilor reflectate in cuprinsul scrisorii, o garantie independenta, o fideiusiune sau o obligatie solidara.

In conceptia Noului Cod, garantiile autonome nu sunt apanajul exclusiv al emitentilor profesionali de garantii, neexistand o restrictie specifica de asumare a unor astfel de angajamente de garantare. Evident insa ca se poate pune problema desfasurarii cu titlu profesional a activitatii de emitere de garantii autonome, care constituie activitate de creditare rezervata persoanelor autorizate.

Plata solicitata in baza scrisorii de garantie poate fi refuzata doar in caz de abuz sau frauda vadita. Scrisoarea de garantie nu este transmisibila de drept odata cu transmiterea drepturilor si/sau obligatiilor din raportul obligational preexistent, dar partile pot conveni contrariul.

In aplicarea principiului neretroactivitatii, scrisorile de garantie emise inainte de 1 octombrie 2011 raman supuse regulilor aplicabile la data emiterii in ceea ce priveste conditiile de valabilitate si efectele.

In cazul scrisorii de confort, emitentul acesteia poate fi obligat numai la plata de daune-interese fata de creditor si doar daca debitorul nu si-a executat obligatia si creditorul face dovada ca emitentul nu si-a indeplinit obligatia proprie, asumata prin scrisoarea de confort. Nu exista dispozitii legale cu privire la termenul scrisorii de confort sau transmisiunea acesteia.

In concluzie, regimul garantiilor personale a fost substantial modificat prin Noul Cod Civil, o parte dintre dispozitii venind sa raspunda cerintelor unei vieti economice moderne sau sa suplineasca un vid legislativ. Interpretarea corecta si coerenta a noilor dispozitii ramane insa o provocare majora pentru generatiile actuale si viitoare de juristi.