Gabriel Biriş: Noi tronăm cu autoritate în topul celor mai proşti colectori fiscali din Europa

Consultantul fiscal Gabriel Biriş, co-managing Partner, Biriş-Goran, este de părere că România „tronează cu autoritate în topul celor mai proşti colectori fiscali din Europa”. În conferinţa „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024” organizată joi de News.ro acesta a prezentat statistici care arată că în ultimii ani România a înregistrat creşteri constante ale valorii taxei pe valoare adăugată care nu a fost colectată la buget, aceste valori ridicându-se la miliarde de euro.

„Noi tronăm cu autoritate în topul celor mai proşti colectori fiscali din Europa. Într-un singur an, o ţărişoară baltică mică ne-a depăşit un pic, dar doar un pic. Cu toate măsurile. (…) Am avut campanii de reducere, de luptă cu evaziunea. Ce s-a întâmplat cu evaziunea la noi? Nu cumva avem o problemă altundeva? Nu cumva avem o problemă acolo unde ăia care colectează? Nu cumva avem o complicitate? Nu cumva avem o problemă sistemică?”, afirmă Gabriel Biriş în cadrul conferinţei.

Acesta este de părere că cea mai mare problemă este că „din punct de vedere valoric, gap-ul de TVA este uriaş”.

„Vă spun ca om care lucrează în fiscalitate la un nivel destul de ridicat de 29 de ani. Vă spun că sunt foarte îngrijorat, pentru că perspectivele nu sunt deloc bune. De ce spun asta? Din cauza deficitului şi direcţia este că dăm în boul care trage. Punem impozite şi taxe pentru ăia care le-au plătit, le plătesc şi acuma că pe ăilalţi fie nu suntem în stare, fie nu îndrăznim să-i întrebăm de vorbă. (…) Ştim că nu stăm bine deloc, care sunt însă cifrele şi care e evoluţia? Am avut o curiozitate, să pun pe un grafic o evoluţie de peste 20 de ani cât a fost gap-ul României, în miliarde euro, din datele din studii. Creşterea valorii nu e neapărat de îngrijorat, că a crescut şi PIB-ul, am avut inflaţie, dar uitaţi-vă unde a ajuns în 2021: 9 miliarde de euro! Cine oare va investi într-o ţară în care va trebui să plătească impozit pe rulaj înainte să facă profit? Nimeni! (…) 9 miliarde s-au pierdut în 2021 din TVA; probabil că în 2022 ţi 2023 vom avea spre 12 miliarde, iar anul acesta, când vom vedea gap-ul peste doi ani de zile, pariul meu este că nu va scădea sub 30%, cu tot cu e-Factura, cu e. Transport!”, mai spune Gabriel Biriş.

Acesta adaugă că nu este „foarte optimist, pentru că pare că lupul e pus paznic la oi”, apreciind că în privinţa colectării TVA „comparaţia cu alte state este năucitoare”. Acesta estimează că cea mai mare parte a evaziunii fiscale provine din „marea evaziune” fiscală

În ceea ce priveşte impozitarea sumelor care nu pot fi justificate, Biriş spune că România a adunat la buget 120 de milioane de lei 13 ani, de la introducerea măsurii, timp în care salariile inspectorilor care ar fi trebuit să se ocupe de acest aspect au costat 7-800 de milioane de lei.

„Adică, cu alte cuvinte, dacă nu aveam măsurile de combatere a nedeclarării sumelor mari, veniturilor mari, eram mai bogaţi cu juma de miliard”, spune Biriş.

Acesta e de părere că tot cei care au plătit până acum taxe, le vor plătim şi de aici înainte.

„Toate astea sunt în contextul în care noi vorbim: creşteri de taxe, cote progresive. Şi cine le plăteşte: noi, care le-am plătit şi până acum”, concluzionează Gabriel Biriş.

Evenimentul „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024”, aflat la a doua ediţie, este organizat de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

Parteneri sunt CEC Bank  CITRLIBERTY GalaţiREI Grup şi Philip Morris.

Sursa: News.ro