Fostul Președinte al Curții Constituționale, avocatul Augustin Zegrean, vorbește despre „infernul” practicării avocaturii în România

Într-o declarație pentru psnews.ro, fostul Președinte al Curții Constituționale, avocatul Augustin Zegrean, vorbește despre dificultățile pe care le întâmpină avocații în exercitarea profesiei:

„Eu practic avocatura. Este infernal de greu să practici avocatura într-o țară în care legile se schimbă de la o zi la alta. Și nu numai pentru avocați: este greu și pentru cetățeni, pentru că este un principiu al dreptului penal: «Nimeni nu poate să invoce necunoașterea legii». Păi, de la o vreme, ajungi să nu mai știi care lege e-n vigoare, ce se pedepsește, ce nu se pedepsește. Și asta este foarte greu”, a opinat juristul.

Augustin Zegrean a pledat pentru un cod penal unic la nivel european, „pentru că orice hoț este la fel de hoț în România ca și-n Suedia”.

„Eu sunt un european convins: eu cred că ar trebui să existe un unic cod penal european, de exemplu – pentru că orice hoț este la fel de hoț în România ca și-n Suedia. Nu găsești justificare de ce să-l tratezi pe un român într-un fel, pe un neamț în alt fel sau pe un suedez, când este vorba despre aceeași infracțiune.

Deci ar fi bine dacă am respecta ce spun ei și ne-am concentra pe un cod penal european sau măcar Codul nostru Penal să fie apropiat de cel din statele vestului Europei”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.