Firma de avocatura Noerr, prezenta la evenimentul Foreign Investors Summit

Firma de avocatura Noerr a fost prezenta la evenimentul organizat de revista Business Review, Foreign Investors Summit. In calitate de speakeri din partea firmei au participat Iulian Sorescu, partener asociat si coordonator al departamentului financiar, si Mihai Macelaru (foto articol), partener asociat si coordonator al practicii de M&A.

Iulian Sorescu a fost prezent in sectiunile dedicate industriilor IT&C (luni, 26 octombrie) si Automotive (marti, 27 octombrie), unde a vorbit despre noile scheme de ajutor de stat si a recomandat companiilor din Romania ca este necesar sa se grabeasca, daca doresc sa atraga finantare, deoarece urmatorii 2-3 ani sunt critici in atragea acestor fonduri.

Acesta a subliniat faptul ca incepand cu anul 2009, Ajutorul de Stat s-a dovedit a fi un instrument de finantare foarte eficient pentru proiectele de investitie si a generat mai mult de 20.000 de locuri de munca, pana in momentul de fata.

Iulian Sorescu

Iulian Sorescu (foto deasupra)  a declarat: “Comparativ cu cinci ani in urma inca vedem un numar mare de companii greenfield venind in Romania. Suntem in discutii la momentul actual cu cateva companii interesate de Europa de Sud Est care se uita si la Romania. Vedem, de exemplu, prin comparatie cu 3-5 ani in urma, un numar mai mare de companii care isi extind capacitatile de productie in Romania”.

Mihai Macelaru si-a sustinut prezentarea in cadrul sectiunii dedicate agriculturii si a facut referire la potentialul de investitie de pe piata din Romania si tipologia investitorilor ce vizeaza tara noastra, prezentarea fiind centrata pe dificultatiile legale intampinate de acestia pe parcursul implementarii unui proiect.

Facand referire la problema cea mai acuta, care impiedica cresterea productivitatii in agricultura – fragmentarea terenurilor – acesta a declarat  urmatoarele: “Fragmentarea terenurilor, ramane o problema atat pentru investitorii locali, cat si pentru cei straini. Este foarte dificil de explicat unui investitor, care urmareste sa cumpere 5000 de hectare, 10.000 sau 20.000 de hectare de teren agricol, ca acest teren va fi dispersat de-a lungul mai multor sate si ca nu il va putea lucra decat in asociere cu ceilalti fermieri care isi desfasoara deasemenea activitatea in acele sate.”

Iulian Sorescu este partener in cadrul Noerr Finance & Tax din anul 2008 si coordoneaza departamentul financiar. Iulian Sorescu s-a concentrat in ultimii ani pe dezvoltarea departamentului de Ajutor de stat si a asistat cu succes numeroase companii internationale in vederea obtinerii acordului de finantare pentru ajutor de stat, prin pregatirea planului de afaceri, a studiului tehnic si economic.

Mihai Macelaru face parte din echipa Noerr din anul 2012 si coordoneaza practica de M&A. De-a lungul celor 9 ani de cariera domnul Macelaru a consiliat unele dintre cele mai importante tranzactii de achizitii si fuziuni de pe piata locala. Domnul Macelaru detine o vasta experienta in structurarea si organizarea proceselor de due diligence juridic, pregatirea documentatiei aferente si negocierea tranzactiilor de tip M&A (achizitii/vanzari de participatii, transferuri de activitate, etc.), structurarea de investitii greenfield, cat si restructurari corporative complexe in cele mai diverse industrii.

ecaterina.virgolici@lhm.ro