Filip & Company asistă Victoriabank în achiziția filialei BCR Chișinău

Casa de avocatură Filip & Company asistă Banca Comercială Victoriabank S.A., una dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova, cu privire la încheierea unui acord de vânzare a acțiunilor deținute de Banca Comercială Română în filiala sa din Republica Moldova, BCR Chișinău S.A.

Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de îndeplinirea mai multor condiții, inclusiv obţinerea aprobării din partea unor autorități de reglementare.

Ne bucurăm că avem ocazia să sprijinim Victoriabank în legătură cu această nouă achiziție, care va consolida poziția sa în Republica Moldova și va conferi un nou potențial de creștere. Suntem recunoscători Victoriabank și grupului Banca Transilvania pentru oportunitatea de a fi parte dintr-un nou proiect provocator și interesant. Continuăm să lucrăm în echipă pentru a asigura finalizarea cu succes a tranzacției”, a declarat Alina Stancu Bîrsan, partener Filip & Company.

Echipa Filip & Company implicată în această tranzacție a fost compusă în principal din Cristina Filip (managing partner), Alina Stancu Bîrsan (partener), Rebecca Marina (senior associate) și Bianca Gheorghe (associate).

Filip & Company a acționat ca și consultat principal al cumpărătorului și a colaborat cu firma Vernon din Republica Moldova pentru componentele de lege locală. Vânzătorul a fost asistat de Schoenherr și Asociații SCA, împreună cu Schoenherr Moldova.

Avocații Filip & Company au avut roluri importante în multe dintre tranzacţiile semnificative de fuziuni & achiziţii din România. Fie că este vorba despre privatizări, tranzacţii de private equity, venture capital sau growth capital sau alte fuziuni şi achiziţii complexe, de foarte multe ori, cel puţin una dintre părţi a primit consultanţă juridică din partea Filip & Company. Totodată, avocații Filip & Company sunt clasați pe primul loc în cele mai prestigioase directoare internaționale – Chambers and Partners și Legal 500 în practica de Fuziuni și achiziții atât la nivel de echipă cât și individual.

Filip & Company

Filip & Company este una din societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii Filip & Company au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal, protectia consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților. Mai multe detalii despre domeniile de expertiză şi echipa Filip & Company găsiți pe www.filipandcompany.com.