Comunicat de presǎ transmis
Casa de avocatură Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a noua ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”, dedicat studenților din anul III la Facultatea de Drept.

Finaliștii s-au remarcat prin rezultatele cercetării juridice realizate anterior sesiunii live de la sediul firmei de avocatură, prin creativitatea care a caracterizat intervențiile lor, tactul și diplomația cu care au structurat „întâlnirile de negociere” și, mai ales, prin emoțiile lor care au dat viața poveștii create de echipa organizatoare.
„Acest concurs este mai mult decât o competiție, este o platformă care îi pregătește pe studenți pentru provocările din lumea reală a profesiei juridice. Suntem mândri de efortul și dedicarea tuturor participanților și, în mod special, de câștigători, care au dat dovadă de profesionalism și spirit inovator, fiind un adevărat exemplu de excelență academică și practică”, a declarat Cristina Tudoran, partener Filip & Company și coordonatoarea proiectului.
Procesul de selecție presupune mai multe etape desfășurate în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, printre care un test de cunoștințe juridice, un training de negociere dedicat semifinaliștilor și, în final, sesiunile propriu-zise de negociere. În urma semifinalelor, echipele clasate pe primele trei locuri au fost formate din Damian Dogaru și Camelia Radu (locul III), Eva Grosu și Elena Cîrstea (locul II), iar echipa formată Miruna Nicolae și Delian Purdel a obținut locul I, care a impresionat în special prin profunzimea cercetării juridice pe care și-au fundamentat prestația. Premiul pentru cel mai bun negociator a fost acordat Mirunei Nicolae, care a impresionat prin talentul tău excepțional, strategia bine gândită și abilitatea de a comunica eficient într-un context competitiv.

Sesiunile de negociere au durat o zi întreagă, iar jurizarea a fost realizată de Cristina Tudoran (partener), George Trantea (partener), Simona Ungureanu (senior associate) și Alexandra Ionescu (associate), câștigătoarea sesiunii a șaptea a Concursului. Trainingul a fost susținut, ca în fiecare an, de Mihaela Ispas (counsel), iar coordonarea etapei de testare a fost realizată de Alexandru Moraru (associate).
Cinci studenți au fost invitați să participe la stagiul de vară organizat de firmă, Practice@Filip & Company!, pentru a-și dezvolta experiența în avocatura de business. Premiile au inclus și sume de bani pentru câștigători: 3.000 lei pentru locul I, 2.000 lei pentru locul II, 1.500 lei pentru locul III, și 1.000 lei pentru cel mai bun negociator.
Filip & Company
Filip & Company este una din societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii Filip & Company au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal, protectia consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților. Mai multe detalii despre domeniile de expertiză şi echipa Filip & Company găsiți pe www.filipandcompany.com.