Filip & Company a asistat fondul de investiții Agista în achiziția unui pachet minoritar de acţiuni în cadrul Centrokinetic

Comunicat de presă

Casa de avocatură Filip & Company a asistat fondul de investiţii de growth Agista în procesul de achiziţie a unei participații minoritare în rețeaua de clinici medicale Centrokinetic, specializată în ortopedie, neurologie și recuperare medicală.

“Este o investiţie frumoasă a clienţilor noştri de la Agista, într-un business cu mare potențial. Centrokinetic este acum într-o poziție excelentă pentru a crește și a lărgi oferta de servicii de top. Mă aștept ca noul parteneriat să aibă un viitor foarte bun, având în vedere expertiza celor de la Agista de a crește businessuri esențiale pentru societate. Ne bucurăm că am avut din nou ocazia să le fim alături și le mulțumim pentru încredere și pentru colaborarea excelentă”, spune Alexandru Bîrsan, partener și coordonator al departamentului de Fuziuni, achiziții și piețe de capital al Filip & Company.

Echipa implicată în această tranzacţie a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (partener) și le-a inclus pe Ioana Roman (partener), Simona Ungureanu (senior associate) şi Daria Olteanu (associate), în timp ce Cătălin Suliman (partener) și Roxana Roșca (associate) au oferit asistență juridică pe aspecte de dreptul concurenței.

Avocații Filip & Company au avut roluri importante în multe dintre tranzacţiile semnificative de fuziuni & achiziţii din România. Fie că este vorba despre privatizări, tranzacţii de private equity, venture capital sau growth capital sau alte fuziuni şi achiziţii complexe, de foarte multe ori, cel puţin una dintre părţi a primit consultanţă juridică din partea Filip & Company. Totodată, avocații Filip & Company sunt clasați pe primul loc în cele mai prestigioase directoare internaționale – Chambers and Partners și Legal 500 în practica de Fuziuni și achiziții atât la nivel de echipă cât și individual.

Filip & Company

Filip & Company este una din societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii Filip & Company au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal, protectia consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților. Mai multe detalii despre domeniile de expertiză şi echipa Filip & Company găsiți pe www.filipandcompany.com.