Filip & Company a asistat Banca Transilvania în emisiunea de obligațiuni în valoare de 500 de milioane de euro

Filip & Company a acordat asistență Bancii Transilvania în lansarea unui program de emisiuni de obligațiuni în valoare totală de 1 miliard de euro, care într-o primă emisiune a atras de pe piețele internaționale 500 de milioane de euro.

Prima emisiune în baza programului constă în obligațiuni non-preferențiale eligible MREL cu o maturitatea de 4 ani care vor fi listate la Euronext Dublin. Emisiunea a fost coordonată de Morgan Stanley în calitate de manager principal, alături de BT Capital Partners și ING Bank, în calitate de manageri.

Lansarea acestui program de emisiune de obligațiuni de către Banca Transilvania este un pas important în dezvoltarea liderului pieței bancare românești, de conectare la piețele internaționale de finanțare. Iar succesul considerabil al primei emisiuni de obligațiuni a BT, care vine după o perioadă de incertitudine în sistemul bancar internațional arată interesul cu care a fost primită și încrederea investitorilor instituționali internaționali în Banca Transilvania și în România. Ne bucurăm că am avut din nou ocazia să fim alături de Banca Transilvania și le mulțumim pentru încrederea acordată în acest proiect important, precum și pentru colaborarea excelentă”, spune Alina Stancu Bîrsan, partener și coordonatoarea departamentului de Banking & Finance al Filip & Company.

Echipa Filip & Company care a asistat Banca Transilvania în acest proiect a fost formată în principal din Alina Stancu Bîrsan (partener), Alexandru Bîrsan (partener), Rebecca Marina (senior associate), Marius Gheldiu (associate) și Anca Bădescu (associate).

În ultimii ani, Filip & Company s-a implicat cu succes în multe dintre tranzacțiile de referință pe piața de capital din România, atât oferte de acțiuni, cât și obligațiuni, precum și în toate emisiunile de obligațiuni ale statului român pe piețele externe. Avocații Filip & Company sunt clasați pe primul loc în cele mai prestigioase directoare internaționale Chambers and partners, Legal 500 și IFLR în practica de Piețe de capital atât la nivel de echipă cât și individual, iar Alexandru Bîrsan este clasat în „Hall of fame” în această arie de practică de către Legal 500.

Filip & Company

Filip & Company este una din societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii Filip & Company au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal, protectia consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților. Mai multe detalii despre domeniile de expertiză şi echipa Filip & Company găsiți pe www.filipandcompany.com.